Născută în anul 1785, a primit din partea părinților o educație aleasă, în duhul fricii de Dumnezeu, al cinstei și al statorniciei în credința strămoșească.

S-a căsătorit de tânără, iar la vârsta de 18 ani a devenit mamă, aducând pe lume pe Evreta, fratele mitropolitului de mai târziu, urmat de o fetiță, Ecaterina, în 1806 și de pruncul Anastasiu (viitorul mitropolit Andrei Șaguna) în 20 decembrie 1808, la Mișcolț.

Viața Anastasiei a luat o întorsătură dramatică atunci când soțul său, Naum Șaguna, din rațiuni materiale și constrâns de împrejurări, a trecut la catolicism. Această alegere a generat o luptă interioară și exterioară intensă pentru Anastasia, care a decis să-și apere cu toată îndârjirea credința și, mai ales, sufletele copiilor săi. Convinsă că cea mai sfântă religie este cea în care s-au închinat părinții și strămoșii ei, Anastasia a ales să lupte pentru ca micuții săi să rămână ortodocși.

Ajutată de tatăl său, Mihail, a dus o bătălie crâncenă împotriva autorităților și a reprezentanților catolici, în special împotriva arhiepiscopului catolic de Mișcolț. Cu mult curaj, a refuzat să cedeze presiunilor și a reușit să-și ascundă copiii în casa unchiului ei, negustorul Atanasie Grabovski din Pesta. Acolo, în mediul ortodox al școlii grecești și al bisericii „greco-valahe”, copiii au putut fi formați în duhul credinței ortodoxe. Anastasia a trimis memorii către autoritățile din Pesta, explicând demersul său și cerând insistent ca micuții să nu fie preluați de autoritățile catolice.

În ciuda tuturor eforturilor, autoritățile i-au impus să se mute cu copiii la Mișcolț și să îi crească sub tutela catolică, însă Anastasia a reușit să mențină o influență profundă asupra lor. Le oferea învățătura ortodoxă acasă, îi ducea la biserica românească din oraș și le insufla, zi de zi, dragostea pentru Dumnezeu și pentru tradițiile strămoșești. Această educație profundă, bazată pe jertfă și rugăciune, a avut un impact decisiv asupra fiului său Anastasiu.

În anul 1816, Anastasia a mers până la Viena pentru a cere sprijinul împăratului în această luptă de apărare a credinței copiilor ei. Deși nu a reușit să-l întâlnească personal, eforturile ei neîntrerupte au fost o dovadă de devotament matern și de curaj spiritual rar întâlnit. Chiar și după ce autoritățile au emis decizia de a da copiii în grija arhiepiscopului catolic, Anastasia a rămas alături de ei și a continuat să îi formeze în credința ortodoxă.

Faptele ei jertfelnice nu au rămas fără răspuns. Mai târziu, toți copiii ei, educați la început în școli catolice, au declarat la maturitate că doresc să revină în sânul Bisericii Ortodoxe. Evenimentul public din 29 decembrie 1826, când Andrei Șaguna și-a exprimat oficial dorința de a reveni la Ortodoxie, a fost considerat de istoricul Ioan Lupaș la fel de important ca și ziua nașterii sale.

Anastasia Șaguna a trecut la Domnul în luna ianuarie 1836, la vârsta de 51 de ani, fiind înmormântată la 17 ianuarie în cimitirul Kerepesi din Pesta, în cripta familiei Grabovski. Fiul ei, ajuns mitropolit, i-a ridicat o cruce de piatră cu inscripția:

„Mult iubitei sale mame Anastasia, Preaprețuitului său frate Vreta, Și dulcei sale surori Ecaterina. Ridică monumentul acesta Andreiu Șaguna, Episcopul Ardealului, 1849”.

Viața Anastasiei Șaguna rămâne un model de mamă creștină, de luptătoare pentru credință, de femeie curajoasă care, în cele mai grele momente, nu s-a lepădat de valorile în care credea. Prin dragostea și jertfa ei, ea a contribuit decisiv la formarea unuia dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.