Părintele Arhimandrit Roman Braga s-a născut pe 2 aprilie 1922 în Condrita, județul Lăpușna, Basarabia. La vârsta de 12 ani, a intrat ca frate la Mănăstirea Căldărușani de lângă București. În următorul an, s-a înscris la Seminarul de la Cernica. După desființarea acestuia în 1940, s-a transferat la Seminarul Central din București, iar ultimul an l-a încheiat la Seminarul Teologic din Chișinău (1943).

Întorcându-se în București, între anii 1943 și 1947, a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie, precum și cele ale Seminarului Pedagogic „Titu Maiorescu”. A absolvit Facultatea de Teologie din București cu mențiunea „magna cum laude” (1947). A obținut certificatul de profesor de Limba Română și Religie și a urmat cursurile anului I de doctorat la Facultatea de Teologie din București.

Pe 16 iulie 1948, a început calvarul închisorilor din timpul regimului comunist. A fost arestat, fiind acuzat pe nedrept de o posibilă legătură cu mișcarea legionară. După un an de anchete la Ministerul de Interne și la Jilava, a fost condamnat la 5 ani de temniță grea pentru omisiune de denunț și ajutor. A cunoscut teroarea „reeducării” de la Pitești și apoi distrugerea fizică și morală din lagărele de muncă forțată de la „Canal” la colonia Peninsulă. A fost eliberat în 1953 cu domiciliu obligatoriu în București. Între timp, a reușit să meargă pe ascuns la Iași, unde se afla sora lui, Maica Benedicta. Mitropolitul Sebastian Rusan l-a călugărit pe 2 ianuarie 1954 și l-a hirotonit întru diacon pe 6 ianuarie.

Următorii cinci ani au fost roditori în propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu. În anul 1959, a început un nou val de arestări politice de care nu a scăpat. A fost anchetat timp de un an, acuzat că a făcut parte din „grupul” Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim în timpul studenției. A fost condamnat la 18 ani de muncă silnică și 10 ani de degradare civică pentru activitate dușmănoasă la adresa regimului comunist. A executat doar cinci ani, fiind eliberat în 1964 cu ocazia amnistiei generale a deținuților politici. După eliberare, a peregrinat prin diverse episcopii și mitropolii ale României, fiind primit cu indiferență și chiar respins. Cu toate acestea, i s-a permis Episcopului Valerian Zaharia de la Oradea să-l hirotonească preot. Pentru o perioadă, a lucrat în arhiva Episcopiei.

Pe 1 ianuarie 1965, a fost instalat preot la Negrești, în Țara Oașului, unde a slujit timp de trei ani. A fost mutat la Parohia din comuna Sârbi, lângă Oradea, și, în cele din urmă, a fost trimis misionar în Brazilia, unde a slujit pentru comunitatea românească din São Paulo între 1968 și 1972. În 1972, Episcopul Valerian Trifa l-a chemat la Episcopia din Vatra, unde, timp de 7 ani, s-a ocupat de educația religioasă a copiilor, a tradus texte religioase și a adaptat cântările bisericești pe texte în limba engleză.

În octombrie 1979, a fost numit preot la parohia „Sfânta Treime” din Youngstown, Ohio, și apoi, în ianuarie 1982, la Catedrala „Sfântul Gheorghe” din Southfield, Michigan. A slujit ca preot și duhovnic între 1983 și 1988 la Mănăstirea „Schimbarea la Față” din Ellwood City, Pennsylvania. În 1988, s-a retras la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Rives Junction, Michigan, unde stareță era sora lui, monahia Benedicta. A trecut la Domnul pe 29 aprilie 2015, după o lungă suferință.