Despre Sfântul Apostol Filip, pe care Biserica îl cinstește în chip deosebit în ziua de 14 noiembrie, găsim informații în Sfânta Scriptură, în Fragmentul de calendar got, în Martirologiile istorice și Viețile Sfinților.

Din Sfânta Scriptură aflăm, de pildă, din Evanghelia după Sfântul Ioan, că Sfântul Filip era originar din cetatea Betsaida Galileei, „cetatea lui Andrei și a lui Petru” (Ioan 1, 43), Sfântul Andrei fiind cel care l-a chemat pe Filip la Mesia, la Hristos. Așa se explică alegerea sa ca al treilea apostol, după Andrei și Petru. Sfântul Filip, la rândul său, (l)„a găsit” pe Natanael (Ioan 1, 45).

În cartea Faptele Apostolilor citim despre începutul misiunii Sfântului Filip „într-o cetate a Samariei”, unde „le propovăduia pe Hristos” (FA, 5,8), iar mulți dintre „bărbați și femei se botezau” (FA 8, 12), sau despre tălmăcirea textului „prorocului Isaia marelui dregător al Candachiei, regina Etiopiei”..., care venise la Ierusalim ca să se închine”, căruia Sfântul Filip L-a „binevestit pe Iisus” și pe care, după ce a mărturisit credința în Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu” (FA 8, 37), l-a botezat (FA 8, 38). Aflăm, de asemenea, că Sfântul Apostol Filip a fost prezent la minunea înmulțirii pâinilor (Ioan 6,7), la el „elinii”, veniți la praznic, apelau rugându-l să le mijlocească întâlnirea cu Hristos (Ioan 12, 20-22) și altele.    

În Viețile Sfinților pe luna noiembrie, ziua 13, citim despre „Viața și pătimirea Sfântului Apostol Filip”, scrisă de Sfântul Simeon Metafrastul (sec. X). În esență, ea conține elemente privitoare la originea, profesia și chemarea sa la apostolat, aspecte din ucenicia sa pe lângă „Învățătorul”, precum și din misiunea împlinită în Galileea și în țările Asiei, după care în părțile Frigiei, la Ierapoli, unde a sfârșit ca martir, fiind răstignit.

Însă dincolo de faptul că Sfântul Filip face parte din grupul „Sfinților și întru tot lăudaților Apostoli”, care au răspândit cuvântul Evangheliei la „toate neamurile” (matei 28, 19) și la „toată făptura”(Marcu 16,15), „până la marginile pământului” (FA 1, 8), pentru noi, românii, el are o importanță aparte: este, alături de Sfântul Apostol Andrei, Întâiul chemat, Apostolul românilor.

Dacă până în urmă cu vreo două-trei decenii se știa că la noi, la români, învățătura creștină, „mântuitoare”, a ajuns grație predicii Sfântului Apostol Andrei, datorită preocupării și contribuției regretatului profesor academician Emilian Popescu s-a dovedit că Sfântul Andrei nu este singurul Apostol care a semănat Cuvântul Evangheliei în Sciția, ci el a fost însoțit și de Sfântul Apostol Filip, concetățeanul său. 

Așadar, creștinismul românesc se datorează celor doi Sfinți Apostoli: Andrei și Filip. Așa se explică, între altele, prezența celor doi în izvorul istoric „Fragmentul de calendar got”.

Din Fragmentul de calendar got, cel mai vechi calendar al lor, alcătuit în Tracia și care datează din secolul al IV-lea, deducem cinstirea pe care goții, primul popor migrator venit pe teritoriul patriei noastre după retragerea aureliană (270-275), au acordat-o Sfinților Apostoli Andrei și Filip. Această evlavie se explică prin faptul că odată cu învățătura creștină primită de la populația locală creștină, goții au preluat și cinstea pe care aceasta o dădea Sfinților, în general, și celor doi Apostoli, Andrei și Filip, în special. Precizăm că ceea ce se numește „Fragmentul de calendar got” cuprinde sfinții din perioada cuprinsă între 23 octombrie și 30 noiembrie.

Goții, prezenți în nordul Dunării aproximativ un secol, au primit creștinismul atât în urma contactelor cu populația băștinașă creștină, ai căror membri au transmis noua învățătură (creștină) „de la om la om”, cât și prin relațiile pe care le aveau cu creștinii din sudul Dunării, respectiv din Dobrogea, precum și ca urmare a misiunii lui Ulfila, „Apostolul goților”.

Așa înțelegem rapida creștinare a goților, care au dat Bisericii o mulțime de sfinți- informațiile păstrate vorbesc de 26 martiri creștini-, mai cunoscuți fiind Sfântul Nichita (pomenit pe 15 septembrie) și Sfântul Sava Gotul sau de la Buzău (prăznuit pe 12 aprilie). De asemenea, dovada că goții s-au organizat bisericește, cu ierarhie, o arată participarea episcopului Teofil „al Goției” la primul Sinod ecumenic de la Niceea din anul 325, alături de episcopul Tomisului, conform mărturiei lui Eusebiu de Cezareea, „Părintele Istoriei bisericești”. Mai mult, moaștele Sfântului Sava, înecat în râul Buzău în 12 aprilie 372, a determinat o interesantă și valoroasă corespondență între Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, și Sfântul Bretanion, Episcopul Tomisului (tradusă și în limba română, în colecția „Părinți și Scriitori bisericești”, vol. 12, 1988).       

Din Martirologiile istorice aflăm că Sfântul Apostol Filip a predicat în Sciția. Astfel, două dintre cele cinci „Martirologii istorice”, a lui Usuard (sec. IX) și Adon de Vienne (sec. IX), atestă misiunea Sfântului Apostol Filip în părțile noastre, în Sciția. Precizăm că cele cinci Martirologii (Beda Venerabilul, sec. VIII, Raban Maur-sec. IX, Flor de Lyon-sec. IX, Adon de Vienne-sec. IX și Usuard-sec. IX), care constituie categoria Martirologiilor istorice, stau la baza Martirologiului roman, deci un document eclesiastic oficial, definitivat în anul 1584.

Astfel, în Martirologiul lui Adon de Vienne, pentru data de 1 mai, se consemnează: „Pomenirea Sfinților Apostoli Filip și Iacob, dintre care Filip, după ce a convertit la credința în Hristos aproape întreaga Sciție...a câștigat-o și care a adormit (în Domnul) în cetatea Ierapolis din Asia, fiind înmormântat cu părinții săi după un sfârșit frumos”.

Cuvinte similare sunt menționate și de către Usuard în Martirologiul ce-i poartă numele și tot pentru ziua de 1 mai: „De asemenea se face cinstirea fericiților Apostoli Filip (nota n.) și Iacob, dintre care Filip, după ce a convertit la credință aproape întreaga Sciție, a avut un frumos sfârșit în cetatea Ierapole din Asia. Iacob însă, care e numit fratele Domnului, a fost înmormântat lângă templul din Ierusalim, unde el fusese aruncat”.   

Așadar, ziua de astăzi, 14 noiembrie, închinată Sfântului Filip, Apostol al românilor, împreună cu Sfântul Apostol Andrei, este o zi însemnată atât pentru Biserica Ortodoxă, în general, cât și pentru Biserica Ortodoxă Română, în special, după cum ar trebui să fie și pentru fiecare membru al acesteia, bine știind că Biserica este formată din „pietre vii” (I Petru 2, 5) a căror menire este să ne apropiem de El, „piatra cea vie” (I Petru 2, 4).