De ce a trecut la Domnul părintele Antonie, tocmai în Postul Adormirii Maicii Domnului

 

Sâmbătă, 9 august 2014, a avut loc la Mănăstirea Sihăstria Putnei din judeţul Suceava slujba Înmormântării părintelui ieromonah Antonie (Rădăcină), vrednic slujitor al acestui sfânt locaş, chip de „bătrân“ împodobit nu numai cu ani mulţi şi încercaţi, ci şi cu cărunteţea înţelepciunii.

Născut în Vornicenii Botoşanilor, părintele Antonie a deprins din familie temeiurile convingerilor care i-au marcat apoi întreaga viaţă: dragostea de muncă şi jertfelnicia întru dăruire, voiciunea feţei şi vorba de duh, neplecarea în faţa greutăţilor şi credincioşia faţă de Casa şi poruncile lui Dumnezeu. Cei care l-au cunoscut au putut întrezări cum aceste daruri, cultivate prin perseverenţă, au adus rodire. Şi dacă, aşa cum se ştia de acum de către toţi, cuvântul dat al părintelui Antonie era cuvânt şi te puteai baza pe el, mai puţini ştiau că această loialitate îşi avea rădăcinile din căminul părintesc. Nu de puţine ori a trebuit să-şi apere tatăl, hărţuit de puterea politică a vremii, fără să-l trădeze prin nici un chip de slăbiciune a copilului, chiar dacă această fermitate matură i-a adus bătăi, persecuţii, iar, ceva mai târziu, chiar zile de temniţă. Lipsa de acasă a tatălui a fost şi pricina pentru care a luat de timpuriu în mâinile sale frâiele chivernisirii gospodăriei. De la părinţi a învăţat cum se orânduiesc toate, şi dacă ne mustra uneori că nu preţuim aşa cum se cuvine hrana şi agonisita, şi dacă nopţi în şir în zilele de toamnă stătea la pregătirea cămărilor mănăstirii, şi dacă atunci când nu te aşteptai că ar mai putea fi, ştia să scoată un borcan de zacuscă ori unul de compot ori dulceaţă, era pentru că lipsurile şi încercările l-au călit şi i-au format convingerea fermă că Dumnezeu dă, dar în traistă nu-ţi bagă, şi că Maica Domnului se mâhneşte când se risipeşte fără rost şi cu vinovată neglijenţă.

„Se găsesc şi din satul nostru persoane care se gândesc la viaţa de dincolo de mormânt şi pentru a fi mai aproape de Domnul“

Încercări a avut şi în alte etape ale vieţii. A intrat ca frate în obştea Sfintei Mănăstiri Putna în 1957, la 22 de ani. A păstrat cu sfinţenie, între filele Psaltirii, o scrisoare pe care o rudă a sa mai îndepărtată, vieţuitor în Muntele Sfânt al Athosului, i-o trimitea la bucuria veştii „că se găsesc şi din satul nostru persoane care se gândesc la viaţa de dincolo de mormânt şi pentru a fi mai aproape de Domnul“ şi cu îndemnul de a iubi „ascultarea şi smerenia, şi cu aceste două fapte bune, ca cu nişte aripi, vei putea călători până la casa lui Dumnezeu“. Semnatarul acelei epistole nu era altul decât vrednicul ieroschimonah Dionisie Ignat de la Colciu. A intrat în mănăstire cu râvnă şi cu dorinţă de slujire lui Dumnezeu, fiind rânduit ca econom încă de frate de către părintele stareţ Calinic Lupu, şi apoi şi sub părintele stareţ Pimen, actualul Arhipăstor al Sucevei şi Rădăuţilor. Însă, valul de prigoniri din acel dureros an, 1959, şi de mai încolo, l-a împiedicat să-şi ducă visul până la capăt. A trebuit să părăsească mănăstirea, a fost sfătuit de părinţii duhovnici să-şi rânduiască viaţa în noile condiţii, ceea ce a şi făcut, căsătorindu-se cu Aurica, pe care a cinstit-o, a preţuit-o şi împreună cu care a dus crucea căsniciei, până când aceasta a trecut la Domnul. I-au adus multă bucurie la bătrâneţe cei doi nepoţi, cuminţi şi frumoşi, Tudor şi Ştefan.

Dorinţa cea veche a părintelui Antonie

După parastasul de 40 de zile al soţiei, a venit momentul să se împlinească dorinţa cea veche: Mănăstirea Bogdana din voievodalul Rădăuţi l-a primit ca vieţuitor, după ce, încă de la redeschidere, a pus umărul la preînnoirile care se aşezau aici, îndeosebi la începuturile grele, pe care stareţul Teodor Pavlo a trebuit să le urnească. În seara de priveghere a praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului din anul 2000, fratele Alexandru a devenit monahul Antonie. A iubit-o pe Maica Domnului mult. Numele ei revenea des în cuvintele sale de folos pe care le adresa celor care, în cerdacul chiliei, le sorbeau cu nesaţ. Cuvinte nemeşteşugite, dar pline de convingere. Presărate cu pilde din înţelepciunea ţărănească şi cu exemple din Vieţile Sfinţilor, pe care, cu regularitate de invidiat, le citea, încât amănunte din viaţa unora mirau, spre ruşinare, şi pe cei care se considerau ceva mai bine pregătiţi.

Şi a rânduit Domnul ca ultimii 10 ani din călătoria vieţii să-i fie într-o casă tot a Maicii Domnului. Sihăstria Putnei, care la jumătatea veacului trecut, când el a bătut la porţile Putnei celei mari, era o ruină, acum, de curând reînviată, avea nevoie de un om încercat şi bun chivernisitor ca părintele Antonie. Iar părintele Antonie, de acum ieromonah, avea trebuinţă de sprijinul şi ocrotirea la bătrâneţe a rugăciunilor Maicii Domnului, întru pomenirea cinstitei ei Bunei Vestiri fiind închinat şi acest sfânt locaş. Şi sfârşitul vieţii i-a fost nu altcândva decât la mijlocul Postului Adormirii Maicii Domnului, după o suferinţă grea, dar şi curăţitoare de alunecările pe care, ca om purtător de trup şi în lume învolburată trăind, le vor fi însemnat îngerii cei răi. Ascultător şi pe patul de suferinţă - îi era frică să se împărtăşească, ca nu cumva, din pricina bolii, să verse, dar a primit porunca părintelui stareţ Nectarie să se cuminice şi l-a ajutat Domnul să nu aibă pe conştiinţă vinovăţia necinstirii Sfintelor Taine - în noaptea de 6 spre 7 august 2014, după praznicul Schimbării la Faţă a Domnului, sufletul i-a fost ridicat din cele de pe pământ, cu puţine zile înainte de a împlini 79 de ani.

3 ierarhi s-au rugat la căpătâiul părintelui

La căpătâiul lui s-a perindat multă lume: femeile din Putna, Vicov, Laura, ori Straja, cu care a lucrat la grădină, preoţi din parohiile învecinate pe care i-a ajutat cu slujirea la Taina Sfântului Maslu, la înmormântări ori sfeştanii, buni prieteni mai vechi din Putna şi Rădăuţi, unde a locuit, ori cei care l-au iubit întâlnindu-l şi ascultându-l la Sihăstria. Toţi au vărsat o lacrimă când i-au sărutat mâna care acum nu mai binecuvânta apăsat pe creştet şi nu mai miruia frunţile cu mir „de cela frumos, din Ierusalim“, ci se odihnea pe piept, în aşteptarea înfăţişării înaintea Domnului. În ajunul prohodirii a poposit lângă sicriu şi Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Pimen, care i-a citit rânduitele rugăciuni de dezlegare şi iertare. Scump la vorbă, aşa cum îl ştim, a rezumat în esenţiale cuvinte cine a fost părintele Antonie: muncitor, respectuos, asumându-şi greşelile, supunându-se timpurilor, dar neuitând dragostea dintâi de mănăstire. Iar a doua zi, slujba Înmormântării a fost condusă de doi arhierei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Serafim al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord şi Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord, care, în zonă fiind, au primit cu drag a sluji şi a cuvânta pentru părintele Antonie. Câte binecuvântări şi sfinte aşezări ale lucrurilor la sfârşitul vieţii unui om!

Anii vor trece şi ţărâna astăzi proaspătă nu va mai fi atât de presărată cu făclii şi flori. Şi noi vom trece, şi poate chipul vieţii părintelui ieromonah Antonie se va şterge, încetul cu încetul, prin iureşul vremilor. Dar spre cuvenita amintire, rânduitu-s-au aceste puţine cuvinte, spre bucuros folos să fie celor care le vor citi, acum, şi mai târziu, când vom suspina după icoane ale „bătrânilor“ şi le vom găsi nu tocmai uşor.

Întru luminoasă pomenire, veşnică să-i fie odihna cu cei bineplăcuţi lui Dumnezeu! (Arhimandrit Damaschin Luchian - Mănăstirea Sihăstria Putnei)

De la același autor

Ultimele din categorie