Duminica a 2-a din post (a Sf. Grigorie Palama – Ev. Ioan 10, 9-16)

(In. 10, 9) Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla.

Hristos este uşa Tatălui prin care Avraam şi Isaac, Iacov şi profeţii, apostolii şi Biserica întreagă au intrat. Toţi aceştia intră în unitatea lui Dumnezeu.

(Sfântul Ignatie de Antiohia, Epistola către Filadelfieni 9, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In. 10, 9) Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla.

El este Calea, pentru că El ne conduce către Sine. El este Uşa care ne lasă înăuntru, Păstorul care ne face să ne sălăşluim la păşunile cele verzi (Ps. 22, 2) , aducându-ne lângă apa odihnei şi conducându-ne acolo. El ne păzeşte pe noi de animalele cele sălbatice, întoarce pe cei greşiţi, aduce înapoi pe cei care sunt pierduţi, şi uneşte ceea ce era sfărâmat. El păzeşte pe cei puternici şi îi aduce pe ei împreună în ţarcul de dincolo, cu cuvintele cunoaşterii păstoreşti.

(Sfântul Grigorie de Nazianz, Despre Fiul, Cuvântări Teologice, 4(30).21, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In. 10, 9) Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla.

Aici este ca şi cum Iisus ar fi spus: Ei vor fi sănătoşi şi în siguranţă, adică ei vor rămâne în mine şi nimeni nu-i va scoate afară. Aceasta este în referinţă cu apostolii care au intrat şi au ieşit cu îndrăzneală ca şi cum ei ar fi devenit stăpânii întregii lumi. Nimeni nu i-a putut întoarce de la Împărăţia lor. Dar prin păşune, Iisus vrea să ne arate locul hrănirii şi al adăpării oilor, dar şi puterea şi stăpânirea Sa.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan 59.3, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In. 10, 9) Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla.

Unde îţi paşti tu oile, o Bunule Păstor, care ai grijă de toată turma pe umerii Tăi? Căci mielul pe care l-ai ridicat, este întregul neam omenesc, pe care l-ai suit pe umerii Tăi. Arată-mi locul păşunii, fă-mi cunoscute apele odihnei, du-mă la iarba cea bună, cheamă-mă pe nume pentru ca eu, oaia Ta, să-Ți aud vocea şi chemarea Ta să fie darul vieţii veşnice... Arată-mi deci spune ea unde paşti (Cânt. Cânt. 1, 6), pentru ca să găsesc păşunea mântuirii şi să fiu umplut cu hrana cerurilor pe care toţi oamenii trebuie să o mănânce dacă vor să intre în Viaţă.

(Sfântul Grigorie de Nyssa, Omilii la Cântarea Cântărilor 2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In. 10, 10)Furul nu vine decât ca să fure şi să junghie şi să piardă. Eu am venit ca viaţă să aibă şi din belşug să aibă.

Deci, El a spus: am venit ca ei să aibă viaţă, adică credinţa care lucrează prin iubire (Gal. 5, 6). Prin această credinţă ei intră în staul ca să fie vii, căci drepţii prin credinţă vor fi vii (Rom. 1, 17).

Şi cei care rabdă până la sfârşit nu vor avea numai viaţă, ci vor avea viaţă din destul, căci ei trec prin aceeaşi uşă, care este credinţa în Hristos.

Căci ca şi adevăraţi credincioşi ei mor, şi ei vor avea viaţă din destul când vor veni la locul unde Păstorul a venit înaintea lor – un loc unde nu vor mai muri niciodată. Deşi nu este nevoie de păşune aici în staul, căci noi înţelegem cuvintele și păşune vor afla ca referindu-se la amândouă, aducă şi la intrarea şi la ieşirea lor – totuşi numai acolo va fi adevărata păşune unde vor fi hrăniţi cei care au flămânzit şi însetat de dreptate (Mt 5, 6). Aceasta este păşunea care a fost găsită de cel care a auzit: Astăzi vei fi cu Mine în rai (Lc. 23, 43).

(Fericitul Augustin, Tratate la Evanghelia după Ioan 45.15, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In. 10, 11) Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale.

Deci după ce le-a arătat realitatea din aceste fapte El le-a spus lor: Eu sunt Bunul Păstor. Prin urmare, dacă eu lucrez împotriva furilor, nu numai că nu sunt Eu cauza distrugerii pentru cei care Mă ascultă, ci Eu îi invit la viaţa veşnică. Şi deci Eu sunt Păstorul, pentru că Eu lucrez pentru binele oilor.

De vreme ce El afirmă acestea cu tărie, El dovedeşte cu argumente că este aşa, pentru ca El să nu apară că s-a caracterizat aşa în van, ca Păstorul cel Bun.

Şi astfel, cu intenţia de a demonstra aceasta cu diferite argumente, ca şi cu faptele însele, El spune: Păstorul cel Bun îşi pune viaţa pentru oile Sale.

Dacă, spune El, Bunul Păstor este cel care acceptă suferinţa pentru fiecare durere a oilor, pentru că Eu voi muri pentru mântuirea întregii lumi, mărturia despre Mine este dincolo de îndoială. Eu sunt Păstorul cel Bun.

Într-adevăr, dacă furul ucide, dimpotrivă, nu numai că Eu nu ucid, ci şi dăruiesc viaţă nouă bărbaţilor şi femeilor după ce am luat moartea de deasupra lor. Prin urmare, în toate privinţele, Eu sunt Păstorul cel Bun, conform acestor fapte.

(Teodor de Mopsuestia, Comentariu la Ioan 4.10.10–11, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In. 10, 11) Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale.

Mai mult decât atât, El a spus că Păstorul cel Bun intră prin Uşă. Dacă El este Uşa, cum poate El intra prin Sine Însuşi? (Latper).

Aşa cum El cunoaşte pe Tatăl prin Sine şi noi cunoaştem pe Tatăl prin El, tot aşa El intra în staul prin Sine şi noi intrăm prin El. Prin Hristos, noi, păstorii avem o uşă de intrare la voi. Şi de ce? Pentru că noi predicăm pe Hristos şi deci intrăm prin Uşă. Dar Hristos îl predică pe Hristos pentru că El se predică pe Sine. Şi astfel Păstorul intră prin Sine Însuşi.

El este şi Uşa către Tatăl, căci nu este cale de intrare către Tatăl decât prin El ... Şi într-adevăr fraţilor şi surorilor, pentru că El este Păstorul, el a îngăduit membrilor Săi să poarte slujirea de păstori.

Deopotrivă Petru şi Pavel şi toţi ceilalţi apostoli erau păstori: toţi bunii episcopi sunt păstori. Însă niciunul dintre ei nu se numeşte pe sine Uşa.

(Fericitul Augustin, Tratate la Evanghelia după Ioan 47.1, 3, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In. 10, 11) Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale.

El al cărui bunătate este propria sa Fire, şi nu vreun dar neesenţial, spune: Eu sunt Păstorul cel Bun. El adaugă caracterul bunătăţii Sale, pe care şi noi trebuie să o imităm, spunând: Păstorul cel Bun îşi pune viaţa pentru oile sale.

El a făcut ceea ce a gândit. El a dat un exemplu a ceea ce a poruncit. Păstorul cel Bun şi-a pus viaţa pentru oile Sale pentru a schimba Trupul şi Sângele Lui în Taină pentru noi, şi ca să hrănească pe oi Și-a dat propriul Său trup ca hrană.  

Această cale pe care trebuie să o urmăm şi noi de a dispreţui moartea ne-a fost arătată, ca tiparul care trebuie să ne ducă acolo.

Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne dăruim bunurile noastre exterioare acestor oi prin milă. Apoi, dacă este necesar, trebuie să ne dăruim şi moartea noastră pentru aceste oi...  Dacă cineva nu dăruieşte lucrurile sale lumești pentru oi, cum va putea să-şi pună viaţa pentru ele?

(Sfântul Grigorie cel Mare, Patruzeci de omilii la Evanghelii 15, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In. 10, 11) Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale.

De dragul turmei sale Păstorul a fost sacrificat ca şi cum noi am fi nişte oi. El nu a refuzat moartea și nu a nimicit pe ucigaşii Săi aşa cum avea puterea să facă, căci Pătimirea nu i-a fost impusă cu forţa. El şi-a pus viaţa pentru oile Sale din propria lui voie liberă. Putere am să o pun şi putere am să o iau înapoi spune El. Prin Pătimirea Sa el a făcut îndreptare din patimile noastre rele, prim moartea Sa El a vindecat moartea noastră, prin mormântul Lui el a jefuit mormântul nostru și prin piroanele care I-au străpuns trupul, a distrus temeliile iadului.

Moartea a stăpânit până Hristos a murit. Mormântul a fost amar, temniţa noastră a fost indestructibilă, până când Păstorul a coborât şi a adus oilor Sale închise acolo bunele vestiri ale eliberării lor. Prezenţa Lui printre ele le-a dat făgăduinţa învierii lor şi le-a chemat la o viaţă nouă, dincolo de mormânt. Păstorul cel Bun îşi pune viaţa pentru oile Sale şi astfel caută să câştige iubirea lor. 

(Vasile de Seleucia, Omilia 26.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In. 10, 11) Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale.

Eu voi fi păstorul lorspune El, şi Eu voi fi apropiat lor, pentru că m-am îmbrăcat în pielea lor.  El doreşte să salveze trupul meu îmbrăcându-l în mantia nemuririi, şi El mi-a uns trupul meu. Ei mă vor chema spune El şi Eu le voi răspunde: Sunt aici. Doamne, tu m-ai auzit mai repede decât am sperat! Şi de vei trece prin apă, nu vei cădea, zice Domnul (Is 43, 2) însemnând prin aceasta că noi care trecem în nemurire nu vom cădea în stricăciune, căci El ne va păstra. El a spus că o va face, şi a face aceasta este dorinţa Lui. Aşa este Învăţătorul nostru, deopotrivă bun şi drept. El a spus că nu a venit ca să i se slujească, ci ca să slujească (Mt. 20, 28; Mc. 10, 45), şi astfel, Evanghelia îl arată pe El istovit, El care a lucrat pentru noi şi ne-a făgăduit să-şi dea viaţa preţ de răscumpărare pentru mulţi (Mt. 20, 28), un lucru pe care, aşa cum a spus, numai Păstorul cel Bun îl poate face.

(Sfântul Clement Alexandrinul, Hristos Învățătorul 1.9, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In. 10, 11) Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale.

Veţi gândi de rău despre El ... pentru că El caută ceea ce s-a rătăcit, Păstorul cel Bun, care îşi pune viaţa pentru oile Sale, a venit în munţi şi dealuri unde voi obişnuiaţi să aduceţi jertfe (In 5, 35) şi a găsit-o pe cea rătăcită. Şi găsind-o, a luat-o pe umerii Săi (Osea 4, 13), pe umerii pe care a purtat Crucea, și purtând oaia cea rătăcită, El a adus-o înapoi la viaţa cea de sus. Şi aducând-o înapoi, a numărat-o cu cele care nu s-au rătăcit.

(Sfântul Grigorie de Nazianz, Despre Sfintele Paști, Cuvântarea 45.26, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In. 10, 12) Iar cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte.

De ce, un păstor ca acesta va fi alungat de la stână! Plata ţinută pentru el până la vremea alungării sale va fi ţinută pentru el ca şi compensaţie! De fapt, pierderea Stăpânului ar trebui compensată din economiile păstorului (citează apoi din Lc 8, 18 – n.tr.).

(Tertulian, Despre fuga în timp de prigoană 11, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In. 10, 12) Iar cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte.

Există unii care iubesc proprietăţile pământeşti mai mult decât oile şi care nu merită numele de păstori. Ei sunt numit năimiţi şi nu păstori pentru că ei nu păstoresc turma lui Hristos din iubire adâncă pentru oi, ci pentru răsplata temporară. Acele persoane sunt angajate să ţină locul păstorului și nu caută să câştige sufletele păstoriților. Ei sunt râvnitoare pentru avantaje pământeşti, se bucură în cinstea unei avansări, se hrănesc cu câştiguri vremelnice şi se veselesc de cinstea oferită lor de alţi oameni.

(Sfântul Grigorie cel Mare, Patruzeci de omilii la Evanghelii 15, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In. 10, 12) Iar cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte.

Ce este un năimit? Există unii în slujirea Bisericii, despre care Apostolul Pavel spune: Cei care caută ale lor, nu cele care sunt ale lui Iisus Hristos (Filip. 2, 21). Ce înseamnă că ei caută ale lor? Se referă la cei care nu-L iubesc liber pe Hristos, cei care nu caută pe Dumnezeu de dragul Lui. Înseamnă cei care caută avantaje temporare, care stau cu gura căscată la câştig, care jinduiesc după onoruri de la oameni. Când aceste lucruri sunt iubite de către un supraveghetor, şi de aceea îl slujesc ei pe Dumnezeu, oricine face aceasta este un năimit, care nu poate fi numit printre fii. Căci despre aceştia spune Domnul iarăşi: Adevărat spun vouă, că şi-au primit plata lor (Mt. 6. 5). Ascultaţi ce spune Apostolul Pavel lui Timotei: Dar mă încredinţez Domnului Iisus să-l trimit pe Timotei repede la voi, pentru ca să fiu în bună mângâiere, aflând veşti despre voi. Căci întru părtăşia simţămintelor mele nu am pe nimeni care să se-ngrijească de treburile voastre, căci toţi caută ale lor, nu spre cele ale lui Iisus Hristos (Filip. 2, 19–21).

(Fericitul Augustin, Tratate la Evanghelia după Ioan 46.5, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In. 10, 12) Iar cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte.

Există un alt lup care neîncetat, în fiecare zi, risipeşte minţile și nu trupurile. Acesta este duhul cel rău care rătăceşte atacând ţarcurile credincioşilor, căutând moartea sufletelor. Despre acest lup s-a spus: Lupul răpeşte şi risipeşte oile. Lupul vine şi năimitul fuge. Duhul cel rău sfâşie minţile credincioşilor prin ispită, şi cel care ţine loc de păstor nu îşi asumă responsabilitatea. Sufletele pier şi năimitul se bucură de avantaje pământeşti.

Lupul răpeşte şi risipeşte oile când atrage pe unele către beţie, pe altele le inflamează cu lăcomie, pe alţii în înalţă în mândrie, pe alţii îi distruge prin mânie, pe alţii îi aţâţă prin invidie, pe alţii îi împiedică prin înşelare.

Când diavolul ucide credincioşii prin ispite, el este ca un lup care risipeşte oile.

Nicio râvnă nu se aprinde în năimit împotriva acestor ispite, nicio iubire nu îl incită. El caută numai avantajele exterioare şi neîncetat permite vătămarea sufletească a oilor sale.

(Sfântul Grigorie cel Mare, Patruzeci de omilii la Evanghelii 15, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In. 10, 13) Dar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi.

Însă noi nu putem cunoaşte cu adevărat dacă cineva este un păstor sau un năimit dacă nu avem ocazia să-l testăm. În timp de pace, chiar şi un năimit stă frecvent în apărarea turmei sale ca un păstor adevărat. Iar când vine lupul, fiecare arată care sunt intenţiile lui, dacă stă ca protector al turmei sale.

(Sfântul Grigorie cel Mare, Patruzeci de omilii la Evanghelii 15.40, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In. 10, 13) Dar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi.

Umanitatea fiind robită înclinaţiei către păcat, a rătăcit departe de iubirea către Dumnezeu. În acest fel noi am fost alungaţi de la stâna cea sfântă şi dumnezeiască, adică de la împărăţia raiului.

Fiind slăbiţi de această nenorocire, noi am devenit pradă a doi lupi amari şi nemiloşi: adică, diavolul care a înşelat umanitatea în păcat, şi moartea, care s-a născut din păcat. Dar când Hristos a fost vestit ca Păstorul cel Bun peste toţi, în această luptă cu această pereche de fiare sălbatice şi îngrozitoare, El şi-a pus viaţa pentru noi. El a răbdat Crucea de dragul nostru, pentru ca prin moarte să poată distruge moartea. 

El a fost osândit de dragul nostru pentru ca să ne elibereze de la osândirea păcatului, distrugând tirania păcatului prin puterea credinţei şi pironind pe Cruce legătura care era asupra noastră (Col. 2, 14) precum este scris.

De asemenea, părintele păcatului obişnuia să ne pună pe noi ca nişte oi în iad, dându-ne pe noi morţii ca fiind păstorul nostru (Ps. 48, 15) conform spuselor din Psalmi. Dar adevăratul Păstor cel Bun a murit de dragul nostru, pentru ca El să ne ridice din întunecata fântână a morţii şi să ne pregătească să ne îmbrăţişeze în cetele cereşti şi să ne dea nouă locaş în ceruri, împreună cu Tatăl, în locul vizuinelor situate în adîncurile iadului ori prin văgăunile mării. 

De aceea Iisus ne-a spus: Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl a avut plăcerea să vă dea vouă împărăţia (Lc. 12, 32).

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan 6.1., traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In. 10, 13) Dar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi.

Presupuneţi că cineva a păcătuit – a păcătuit grav. El trebuie să fie alungat, excomunicat. Totuşi, dacă este excomunicat, el va deveni un duşman şi va complota să facă cât mai mult rău. Şi aşa, pentru o vreme, păstorul care caută ale sale şi nu ale lui Hristos rămâne tăcut şi nu respinge păcătosul, pentru ca el să nu aibă de suferit de la atacurile aceluia şi să piardă ceea ce caută – avantajele prieteniei umane. Dar priviţi! Lupul a prins oaia de gât, diavolul a ademenit pe credincios în adulter. Şi totuşi tu eşti tăcut – tu nu opreşti asta. Ca un năimit, ai văzut lupul venind şi ai fugit. Poate tu răspunzi şi spui: Vezi, sunt aici, n-am fugit! Ba ai fugit pentru că ai tăcut; ai fost tăcut pentru că ţi-a fost frică.

(Fericitul Augustin, Tratate la Evanghelia după Ioan 46.8., traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In. 10, 13) Dar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi.

Lupul de asemenea vine asupra oilor oricând vreo persoană nedreaptă prigoneşte smeriţii credincioşi. Cel care doar apare să fie păstor lasă oile şi fuge pentru că îi este prea frică să ţină piept violenţei lupului căci îi este frică de pericolul pentru sine. El fuge nu plecând în alt loc, ci împiedicând mângâierea oilor. Cel care se ascunde pe sine în spatele tăcerii sale este cel care fuge. Cel plătit nu este aprins de niciun entuziasm de a lupta împotriva acestei nedreptăţi. Singura raţiune pentru care plătitul fuge este pentru că el este plătit. O persoană care are grijă de oi, nu pentru că le iubeşte, ci pentru că el caută câştig pământesc, nu poate să stea împotrivă când oile sunt în primejdie. Pentru că el caută cinste, pentru că el se bucură de avantajele vremelnice, lui îi este frică să se lupte cu pericolul de frică de a-şi pierde ceea ce iubeşte atât de mult.

(Sfântul Grigorie cel Mare, Patruzeci de omilii la Evanghelii 15, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In. 10, 13) Dar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi.

Mulţi dintre cei care caută avantaje vremelnice în Biserică îl predică pe Hristos, şi prin ei vocea lui Hristos este auzită. Dar oile nu îl urmează pe cel plătit, ci vocea Păstorului care vorbeşte prin cel plătit.

(Fericitul Augustin, Tratate la Evanghelia după Ioan 46.6., traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In. 10, 14) Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine.

Puteţi învăţa, dacă vreţi, înţelepciunea profundă a Atotsfântului Păstor şi Învăţător, Domnul universului şi Cuvântul Tatălui. El se prezintă pe Sine pe calea alegoriei ca un Păstor al oilor, şi în acest fel el slujeşte ca Învăţător al copiilor (gr. paedagogue). Vorbind prin Iezechiel către bătrânii iudei, el le dă lor un exemplu salutar de adevărată grijă. Eu voi pansa pe cel rănit şi  voi vindeca pe cel bolnav. Voi aduce înapoi pe cel rătăcit şi îl voi paşte pe muntele cel sfânt al Meu (Iez. 34, 14–16).

Acestea sunt promisiunile Bunului Păstor.

Paşte pe noi, copiii Tăi, ca pe nişte oi, o Doamne. Satură-ne pe noi de hrana Ta, hrana dreptăţii. Ca Învăţător al nostru, hrăneşte-ne pe noi pe muntele cel sfânt al Tău, Biserica de deasupra norilor care atinge cerurile.

( Clement Alexandrinul, Hristos Învățătorul 1.9., traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In. 10, 14) Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine.

Când Iisus spune Eu cunosc pe oile mele şi ele mă cunosc pe Mine, aşa cum Mă cunoaşte Tatăl, şi Eu cunosc pe Tatăl este echivalent cu a spune: Eu voi intra într-o relaţie strânsă cu oile mele, şi oile mele vor fi aduse în strânsă legătura cu mine, în felul în care Tatăl este apropiat Mie şi Eu sunt apropiat de Tatăl. Căci Dumnezeu Tatăl cunoaşte pe Fiul Său propriu şi rodul firii Sale căci El este cu adevărat Părintele Lui. Şi iarăşi, Fiul cunoaşte pe Tatăl, privindu-L ca Dumnezeu întru adevăr, pentru că este născut din El. În acelaşi fel, noi fiind aduşi la intimitate strânsă cu Dumnezeu Tatăl, suntem numiţi familia Lui şi suntem puşi deoparte copiii Lui, aşa cum El Însuşi a spus: Iată Eu şi pruncii pe care Mi i-a dat Dumnezeu (Is 8, 18). Cu adevărat, noi suntem numiţi familia lui Dumnezeu şi de fapt chiar suntem parte a familiei Lui. Prin relaţia noastră cu Fiul, noi suntem înrudiţi cu Dumnezeu Tatăl, pentru că Unul Născut, care este Dumnezeu din Dumnezeu, S-a făcut Om, şi deşi afară de păcat, El a asumat firea noastră omenească.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan 6.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In. 10, 15) Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl. Şi sufletul Îmi pun pentru oi.

Există o cale diferită de cunoaştere. Vedeţi, i-am făcut pe ei ai mei, pentru că ei sunt stăpânirea Mea (2 Tim 2, 19), … şi ei mă recunosc pe ei ca Stăpânul lor. Dar de asemenea, El a spus: Aşa cum Tatăl Mă cunoaşte, şi Eu cunosc pe Tatăl, adică, Eu ştiu identitatea Mea de fire şi de substanţă cu Tatăl, fiind consubstanţial [acesta este unul din cele trei locuri unde Teodor (dacă comentariul grecesc este veritabil) își arată ortodoxia incorporând folosirea Niceo-Constantinopolitană a lui homousios în comentariul său. Celelalte două locuri sunt la 16, 26-27 și 17, 3 – n.tr.] cu El, şi El de asemenea Mă cunoaşte pe Mine. Cu toate acestea Eu nu sunt ca învăţătorii mai timpurii sau ca acei care sunt învăţători acum, de aceea Eu am ales primejdia pentru oi.

(Teodor de Mopsuestia, Comentariu la Evanghelia după Ioan, Fragmentul 76.10.14–15, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In. 10, 15) Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl. Şi sufletul Îmi pun pentru oi.

Hristos nu a îndurat moartea împotriva voinţei Sale în locul nostru şi pentru noi. Ci mai degrabă, noi Îl vedem pe el mergând către moarte în mod voluntar, deşi putea uşor să scape de suferinţă dacă nu voia să sufere. De aceea, în voinţa lui stăruitoare de a suferi pentru noi, trebuie să vedem calitatea mai presus de fire a iubirii Sale către noi, şi infinitatea bunătăţii Sale.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan 6.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In. 10, 15) Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl. Şi sufletul Îmi pun pentru oi.

Puterea iubirii face pe o persoană vitează pentru că dragostea adevărată nu socoteşte nimic greu, sau amar, sau grav sau mortal. Ce sabie, ce răni, ce pedeapsă, ce moartea poate îndrăzni să biruiască iubirea desăvârşită? Iubirea este un scut impenetrabil. El aruncă orice proiectil, respinge loviturile săbiilor, ia în batjocură primejdia, râde de moarte. Dacă iubirea e prezentă, ea biruie totul.

Dar oare, moartea păstorului este bună pentru oi? Să cercetăm. Le lasă pe ele părăsite, le expune fără de apărare lupilor, lasă pradă oile iubite fălcilor scrâşnitoare ale bestiilor, le lasă descoperite jafului şi răpirii şi le pune în primejdie de moarte.

Toate acestea sunt dovedite prin moartea Păstorului, Hristos. Căci din timpul în care Şi-a pus viaţa pentru oile Sale şi a îngăduit să fie înjunghiat prin furia iudeilor, oile Lui au suferit cotropiri de la păgânii piraţi.

 Ca prizonierii care sunt ucişi în temniţe, ei sunt reduși la tăcere în peşterile tâlharilor. Ei sunt sfâşiaţi neîncetat de prigonitori care sunt ca nişte lupi furioşi. Eu sunt muşcaţi de eretici care sunt ca nişte câini turbaţi cu colţi sălbatici...

În lumina tuturor acestora, îşi arată Păstorul iubirea Lui pentru voi prin moartea Lui? El îşi arată iubirea pentru că, atunci când vede primejdia ameninţând oile, când nu-şi poate apăra oile, El preferă să moară înainte de a vedea vreun rău făcut oilor Lui?

Dar ce să facem noi, dacă Viaţa însăși nu poate muri decât dacă decide să facă aceasta? Cine-ar fi putut lua viaţa de la Dătătorul de Viaţă dacă El nu ar fi voit? De aceea, el a voit să moară, El care şi-a îngăduit să fie înjunghiat deşi El nu putea să moară. Şi astfel, să cercetăm puterea şi raţiunea acestei iubiri, cauza acestei morţi  şi folosinţa Pătimirii Sale.

Este clar, este o putere stabilită, o adevărată raţiune, o cauză lucidă, o folosinţă evidentă în tot acest sânge. Căci o putere unică a ţâşnit din moartea unică a Păstorului. Pentru oile Sale, Păstorul a înfruntat moartea care-L ameninţa. El a făcut aceasta pentru ca printr-o nouă rânduială El să poată, deşi prins El Însuşi, să prindă pe diavol, autorul morţii; să poată ca, deşi înjunghiat, să pedepsească; ca prin moartea pentru oile Sale, să poate deschide Calea pentru ele să biruie moartea.

(Petru Hrisologul, Predica 40, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In. 10, 15) Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl. Şi sufletul Îmi pun pentru oi.

De aceea, dând un model ca acesta, Păstorul merge înaintea oilor Lui; El nu a fugit de ele. El nu a predat oile lupilor, ci i-a predat pe lupi oilor. Căci el le-a dat putere oilor să le dea de urmă răpitorilor în aşa fel încât, oile, deşi ucise, să trăiască: deşi dispărute, să învieze şi vopsite în propriul lor sânge, să strălucească în purpura împărătească şi să lumineze cu lâna lor albă ca zăpada.

În aceste fel când Bunul Păstor şi-a pus viaţa pentru oile Sale, el nu şi-a pierdut-o. În acest fel, el şi-a ţinut oile; El nu le-a abandonat pe ele. Într-adevăr, el nu le-a părăsit, ci le-a chemat. El le-a chemat şi le-a condus printre câmpurile pline de moarte şi pe o cale a morţii către păşunile dătătoare de viaţă.

(Petru Hrisologul, Predica 40, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In. 10, 16) Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor.

Această frază face aluzie la cei dintre păgâni care vor crede, pentru că mulţi dintre păgâni şi mulţi dintre iudei sunt rânduiţi să se strângă împreună într-o singură Biserică şi să cunoască pe un singur Păstor şi un singur Domn, care este Hristos.

Acest lucru într-adevăr s-a întâmplat. Dar la vremea aceea minunile au confirmat cuvintele; acum împlinirea cuvintelor confirmă minunile săvârşite atunci chiar dacă ele nu mai apar la acest timp.

(Teodor de Mopsuestia, Comentariu la Evanghelia după Ioan 4.10.16, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In. 10, 16) Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor.

Aşa că ascultaţi la această unitate care ne este arătată şi mai urgent: mai am şi alte oi spune El, care nu sunt din staulul acesta. El vorbea, vedeţi, despre primul ţarc al rasei lui Israel după trup.  Dar sunt şi alţii, rasa aceluiaşi Israel după credinţă, şi ei sunt încă în afară, căci sunt păgâni, rânduiţi dar neadunați împreună. 

El ştia pe cei pe care i-a rânduit mai înainte. El ştia pe cei care îi va mântui vărsându-şi sângele pentru ei. Putea să-i vadă, în timp ce ei nu-L puteau vedea. El îi ştia, deşi ei încă nu credeau în El. Am – a spus– alte oi care nu sunt din staulul acesta, pentru că ei nu sunt din neamul lui Israel după trup. Dar toţi, ei nu vor fi afară din staul, pentru că și pe acestea trebuie să le aduc, şi vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor.

(Fericitul Augustin, Predica 138.5, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In. 10, 16) Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor.

Fie ca toţi să fie una în Unul Păstorul şi să vorbească cu o singură voce a Păstorului, pe care oile să o audă şi să-L urmeze pe Păstor, nu păstorul ăsta sau acela, ci Unicul Păstor. Şi întru El, fie ca toţi să vorbească cu o singură gură, nu cu voci conflictuale.

(Fericitul Augustin, Predica 46.30, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)