Iisus este uman şi divin și după înviere

El a făcut de asemenea astfel, pentru ca noi să putem cunoaşte că, Cuvântul nu era diferit de trup, pentru ca noi să putem de asemenea mărturisi că singurul Fiul al lui Dumnezeu este Cuvântul şi trupul.

(In. 20, 20) Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul.

El le-a arătat rana din coasta Sa, semnele cuielor şi toate semnele suferinţei destul de recente, spunând: Vedeţi mâinile şi picioarele Mele, că acestea sunt. Pipăiţi-Mă şi vedeţi că un duh nu are trup şi oase, aşa cum vedeţi că Eu am (Luca 24, 39), pentru ca însuşirile naturii Sale divine şi umane să poată fi recunoscute ca încă rămase inseparabile. El a făcut de asemenea astfel, pentru ca noi să putem cunoaşte că, Cuvântul nu era diferit de trup, pentru ca noi să putem de asemenea mărturisi că singurul Fiul al lui Dumnezeu este Cuvântul şi trupul.

(Sfântul Leon cel Mare, Predică 2.85, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

De la același autor

Ultimele din categorie