Începutul pornește de la unitate

Editorialiștii Bisericii

Începutul pornește de la unitate

    • catapeteasmă biserică
      Începutul pornește de la unitate / Foto: Oana Nechifor

      Începutul pornește de la unitate / Foto: Oana Nechifor

Ca să poată încuraja unitatea, El a rânduit prin autoritatea Sa, originile acelei unități, începând de la una, ca începutul să pornească de la unitate.

„Și zicând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt!” (Ioan 20, 22).

Tuturor apostolilor, după învierea Sa, El le dă o putere egală și spune: „Așa cum Tatăl M-a trimis pe Mine, așa și Eu pe voi: Luați Duh Sfânt. Cărora veți ierta păcatele se vor ierta. Și cărora le veți ține, ținute vor fi”. Și, ca să poată încuraja unitatea, El a rânduit prin autoritatea Sa, originile acelei unități, începând de la una… ca începutul să pornească de la unitate. Și despre această singură Biserică, în Cântarea Cântărilor, Duhul Sfânt numit în persoana Domnului nostru spune: „Porumbița Mea, curata Mea este numai una. Una este ea la a ei mamă, singură născută în casă” (Cântarea Cântărilor 6, 9).

(Sfântul Ciprian al CartagineiDespre Unitatea Bisericii 4, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)