Mântuirea se bazează pe mai mult decât ceea ce pot vedea ochii

De unde s-ar mai fi ridicat aceasta în inimile noastre sau cum ar mai fi fost cineva motivat prin credinţă, dacă mântuirea noastră s-ar fi bazat doar pe acele lucruri care se află înaintea ochilor noştri?

(In. 20, 29) Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut.

Doar pentru minţile adânci şi pentru sufletele întărite de lumina credinţei este posibil să creadă fără a ezita ceea ce nu este văzut cu vederea trupească şi să-şi îndrepte simțurile unde nu-şi pot direcţiona privirea. De unde s-ar mai fi ridicat aceasta în inimile noastre sau cum ar mai fi fost cineva motivat prin credinţă, dacă mântuirea noastră s-ar fi bazat doar pe acele lucruri care se află înaintea ochilor noştri? Pentru aceasta, Domnul nostru a spus lui Toma, care părea să se îndoiască de învierea Sa până când nu a verificat prin vedere şi nu a atins urmele pătimirilor Lui chiar pe trup Său: pentru că M-ai văzut, ai crezut; fericiţi sunt cei care nu au văzut şi au crezut.

(Sfântul Leon cel Mare, Predica 74, 1, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

De la același autor

Ultimele din categorie