Nestricăcios, dar cu putință de a fi atins

(In. 20, 19) Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!

Trupul Domnului, care şi-a făcut intrarea la ucenici prin uşile încuiate, era la fel ca atunci când a ieşit înaintea ochilor mulţimii din pântecele închis al Fecioarei, la naşterea Sa. Este uimitor cum El, Cel care acum urma să trăiască pentru totdeauna, Şi-a făcut intrarea prin uşile încuiate după învierea Sa și El, Cel care, la venirea Sa pentru a muri, Și-a făcut apariţia din pântecele nedeschis al unei Fecioare. Dar pentru că credința acelora care L-au privit şovăia, privind trupul pe care L-au putut vedea, El le-a arătat odată mâinile şi coasta, oferindu-le lor trupul pe care l-a adus prin uşile încuiate, ca să-L atingă. Prin această faptă, El a descoperit două lucruri minunate şi, după raţiunea umană, destul de contradictorii.

El le-a arătat că după învierea Sa, trupul Său era nestricăcios şi putea fi atins în continuare. Prin arătarea către noi că este nestricăcios, El ne înflăcărează către cununa noastră şi prin înfățișarea ei ca putând fi atinsă, El ne-a orânduit spre credinţă. El s-a arătat pe Sine ca ambele, nestricăcios şi capabil de a fi atins, pentru a ne arăta nouă că trupul Său, după învierea Sa, era de aceeaşi natură ca a noastră, dar de un chip diferit de slavă.

(Sfântul Grigorie cel Mare, a XL-a Omilie la Evanghelie 26, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)