Părintele Cleopa: „Răbdare, nu până la prăşit, ci până la sfârşit”

Cuvânt de folos despre răbdare.

00:01 – Pr. Cleopa Ilie: -Iată ce am învăţat eu de la Părintele Vichentie: „Răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare”. Şi când ţi-a părea matale c-ai gătit, ia-o de la capăt şi iar: „Răbdare, răbdare, răbdare...”. Dar eu nu am de lucru, că acela nu a zis nimic şi am întrebat: „Până când, părinte?”. Şi mi-a răspuns: „Nu până la prăşit, că nu spune Sfânta Evanghelie aşa. Cine va răbda până la sfârşit, acela se mântuieşte, ci nu până la prăşit”.

00:36 – Interlocutor: - Nu până la prăşit?

00:37 – Pr. Cleopa Ilie: - Nu! Până la sfârşit. Da! Aşa răbdare. Sfântul Acachie de la Sfântul Ioan Scărarul a căzut ucenic la un bătrân, care îl bătea de şapte ori pe zi şi nouă ani de zile a stat ucenic la el. Că la acel bătrân nu stătea nici unul ucenic, mai mult de o săptămână, pentru că pe toţi îi bătea. Şi după nouă ani a murit Sfântul Acachie şi a auzit Sfântul Ioan Scărarul, care conducea douăzeci de mii de sihaştri la Muntele Sinai. Am fost şi eu acolo. Şi i-au zis: „Ucenicul acela, care a îndurat şi a răbdat bătăi de la bătrânul acela, a murit”. S-a dus la el şi a întrebat: „Părinte, unde este Acachie?”. Şi i-a răspuns: „A murit”. „Unde este îngropat?”. „Este îngropat acolo, în cimitir”. „Vină şi-mi arată”. Au mers. Îi pusese o cruce veche. „Când a murit?”. „Acum vreo trei, sau patru luni în urmă”. Dar Sfântul Ioan Scărarul se duce la crucea lui şi zice: „Acachie, ai murit?”. „Nu am murit. Ascultătorul niciodată nu moare”. „De ce ai spus, părinte, că a murit?”, îl întreabă pe bătrân. „Ai văzut că nu a murit?”. „Vai de mine! Crimă am făcut! Crimă am făcut! Crimă am făcut! Dă-mi voie să îmi fac o colibă lângă el, ca să cer iertare până la moarte. Că eu l-am bătut de atâtea ori”.

01:59 – El nu zicea niciodată nimic, ci numai cerea iertare. Şi i-a spus Sfântul Ioan Scărarul: „Fă o colibă aici lângă el”. Şi a făcut o colibă acolo lângă el şi zicea: „Iartă-mă Acachie că te-am bătut de atâtea mii de ori”. Şi s-a arătat Sfântul numai cu patruzeci de zile mai înainte de a muri el şi i-a zis: „Părinte, sfinte sunt mâinile tale, care m-au bătut de atâtea ori. Că din toate bătăile am câştigat cununi aparte. Şi sfinţia ta, pentru că m-ai bătut, mă rog la Mântuitorul Hristos să nu te duci în iad, că mi-ai făcut atâtea cununi. Să ştii că mai ai trei zile şi vii la mine şi vom sta împreună”. Aşa este. Aşa răbdare, nu până la prăşit, ci până la sfârşit. Mânca-v-ar Raiul să vă mănânce. Iată ce vreau să vă mai spun: să nu socotim vreodată că am făcut început bun. Să dorit întotdeauna să punem început bun. Pentru că noi, nu cunoaştem cum trebuie să fie un om care pune început bun, cum trebuie să se poarte. Să zicem: „Doamne, dă-mi ajutorul Tău, să pun început bun, să-mi îndrept viaţa”. Aceasta este.

(Transcriere şi adaptare: Diac. Marian Pătraşcu)

De la același autor

Ultimele din categorie