Cuvântul bucurie, obişnuit în Scriptură, arată starea veselă şi bucu­roasă a sufletului, care se vede în cei vrednici de bucurie. Bucuraţi-vă, drepţilor, în Domnul, nu când vă merg bine treburile gospodăriilor voastre, nici când sunteţi sănătoşi cu trupul, nici când ogoarele voastre sunt pline cu tot felul de roade, ci bucuraţi-vă pentru că aveţi pe Domnul, o frumuseţe ca aceasta, o bunătate ca aceasta, o înţelepciune ca aceasta.

Nu oricărui suflet îi vine de la Dumnezeu bucurie, ci numai celui ce și-a plâns păcatele sale cu vaiete puternice şi jale continuă, dacă s-ar fi jeluit ca şi cum ar fi fost de faţă la moartea lui. Ei bine, numai plânsetul acestuia se preface întru bucurie.

(Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, omilia la Psalmul XXXII, p. 246 și omilia la Psalmul XXIX, p. 244, în col. PSB, vol. 17)