Să aveţi totdeauna în suflet pomenirea lui Dumnezeu şi pomenirea morţii... Păstraţi duhul căinţei, inima înfrântă şi smerită... Fiţi ascultători, iubiţi tăcerea... Nu vă petreceţi timpul în zadar.

Lupta duhovnicească este lupta care duce la a trăi întotdeauna în pace adâncă şi cu Dumnezeu, şi cu oamenii, şi cu noi înşine.

În fiecare neputinţă sufletească trebuie să vă îndreptaţi imediat cu rugăciune către Domnul, cerându-I să vă vindece. Apoi întrebuinţând şi mijloacele care depind de voi şi propriile eforturi, aşteptaţi ajutorul de sus şi Domnul vă va trimite ajutor la timp şi vă va vindeca.

Rodul final al rugăciunii este formarea sentimentului faţă de Dumnezeu, care este nedespărţit de rugăciunea neîncetată sau este totuna cu ea. Aici se află legătura vie cu Dumnezeu – ţelul vieţii duhovniceşti.

În afară de neîndurarea faţă se sine, cei mai puternici stimulenţi duhovniceşti sunt şederea cu atenţie în prezenţa lui Dumnezeu şi aşteptarea neîncetată a morţii.

A începe din nou – aceasta este legea vieţii duhovniceşti. Fiecare zi trebuie să o socotim prima zi din viaţă trăită în frica de Dumnezeu, uitând toate cele din urmă, în afara păcatelor, pentru care întotdeauna trebuie să ne căim.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înţelepte – viaţa duhovnicească, Editura Egumeniţa, p.249)