Înțelepciunea are două capete, după Sfinții Părinți. La capătul de jos stă frica de Dumnezeu, iar la capătul de sus stă dragostea de Dumnezeu. Toată fapta bună se începe cu frica de Dumnezeu și se termină în dragostea de Dumnezeu, că dragostea este legătura desăvârșirii, treapta cea mai înaltă a virtuții.

În drumul acesta, de la frica la dragostea de Dumnezeu, multe ispite și scârbe avem în lumea aceasta. Dar, având frică de Dumnezeu, ne păzim de păcate și înaintăm lucrând faptele bune. Însă înaintăm cu osteneală.

Ca să postesc, trebuie să mă lupt; ca să dorm puțin, trebuie să mă lupt; ca să rabd un necaz, trebuie să mă lupt; ca să rabd sărăcia, trebuie să mă lupt. Ca să rabd o asuprire din partea cuiva, o nedreptate, o durere, la toate trebuie răbdare multă, cum zice Apostolul Pavel: În lupta aceasta grea și mare, avem nevoie de răbdare.

Câtă vreme ne însoțește frica de Dumnezeu, noi facem fapte bune, dar nu fără osteneală; iar când a câștigat omul dragostea lui Hristos, nu mai știe ce este aceea osteneală, cum zice Apostolul Pavel: Știu și a flămânzi, știu și a mă sătura. Are roadele Duhului Sfânt și pe toate le are ușoare. Și a posti, postește ușor; și a răbda ocara; și a răbda mucenicia; și a răbda chinuri și sărăcie; și a răbda orice greutate în lumea aceasta, lui îi vine ușor, căci dragostea nu știe de osteneală, dragostea niciodată nu cade. (Extras din „Ne vorbește Părintele Cleopa”, vol. 3, ed. îngrijită de Arhim. Ioanichie Bălan, Editura Episcopiei Romanului, 1996, pp. 17-18)