- La inima asta cum ajungem?

- Este foarte ușor. Bagă-ți mintea acolo și zi: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Deci dacă ai o stare de veselie, de decongestionare, de dispoziție, inima se desface și ea. Ce înseamnă asta: „Sunt amărât?” Cum ești amărât când Hristos a Înviat, când suntem înțelegători în ceea ce privește crucea pe care trebuie să o ducem și noi. Un om care crede în Hristos este vesel, e plin de nădejde, că Hristos nu-l lasă cu nici un chip. Și această stare continuă de veselie pe unde trăiești este și o stare de rugăciune și o trăire creștină și de inimă prezentă la Dumnezeu.

Pentru că ăsta este secretul: să ai inima prezentă. Pentru că Dumnezeu nu are nevoie de cunoștințele tale, știe ce vrei. Are nevoie de cererea ta, de atenția ta. Vezi, niște părinți, mamă și tată, ei când îl văd pe copilul lor că-și pune toată nădejdea în ei, mor de dragul lui și nu știu ce să-i mai dea. Există în Psalmul 130: „Doamne, n-am umblat la cele înalte, nici la cele mai minunate decât mine”, dar sunt ca un copil înțărcat, care se uită cu jind la sânul maicii sale. Pentru că-i înțărcat și nu mai vine laptele, care e un aliment complet, adică harul lui Dumnezeu. Eu asta fac: să curgă harul lui Dumnezeu, dar să fiu cu gura căscată.

(Arhimandrit Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească)