Putem trăi în lume alături de o persoană pe care o iubim mult, cu care chiar dorim să ne căsătorim, ca și monahii în mânăstire?

A, nu, e păcat, de vreme ce dorești să te căsătorești. Dorința de căsătorie și iubirea de acest fel are în conținutul ei dorirea împlinirii ei după rânduiala nunții și a unirii celor doi într-un singur trup în Trupul lui Hristos, care este Biserica. Știu că există căsătorie albă, dar, cu tot respectul pentru cei care aleg asta, nu o recomand. Nici Sfinții noștri Părinți nu o recomandă, chiar dacă avem în calendar sfinți care și-au păstrat fecioria în căsătorie, dar altul era motivul pentru care se căsătoreau ei. În vremea aceea căsătoria era mai mult din voia părinților decât a tinerilor. Astăzi, în ciuda unor suferințe emoționale din partea părinților, tinerii fac ceea ce doresc! Așa că eu nu văd de ce n-ați merge fiecare la o mânăstire și să vă iubiți mult în Domnul! Mai mult, văd aici chiar o problemă, o înșelare de care ar fi bine să deveniți conștienți și să vă vindecați. Doar dacă prin a trăi „ca monahii în mănăstire“ înțelegeți ascultare, tăierea voii, rugăciune și renunțarea la distracțiile lumii acesteia! Atunci se poate, nu văd de ce nu. Mi-amintesc că Părintele Tănase zicea la o conferință că se plângea un băiat că nici o fată nu voia să se călugărească cu el… Acesta e un gând și un dor duhovnicesc și eu cunosc asemenea familii!