Vecernia de Sâmbătă seara – începutul unei noi săptămâni liturgice

Măsurarea timpului în spațiul liturgic este diferită de împărțirea civilă, pe care cu toții o cunoaștem. Dacă, în mod normal, o zi începe cu miezul nopții, ziua liturgică începe seara, la momentul oficierii slujbei vecerniei.

Una dintre formulele utilizate în cultul Sfintei Biserici, pe care o auzim la sfârșitul fiecărei exprimări liturgice este „acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”. Ce vrea, oare, să sublinieze această expresie liturgică?

Majoritatea scriitorilor creștini leagă formula cunoscută de împlinirea și înțelegerea timpului fizic, în cadrul spațiului liturgic. În cuvinte simple, timpul în Biserică are alte valențe și înțelesuri decât cel fizic. Există, astfel, un „timp al mântuirii”, Dumnezeu fiind Cel care dă rost timpului.

În acest sens, măsurarea timpului în spațiul liturgic este diferită de împărțirea civilă, pe care cu toții o cunoaștem. Dacă, în mod normal, o zi începe cu miezul nopții, ziua liturgică începe seara, la momentul oficierii slujbei vecerniei.

Datina aceasta este moştenită din tradiţia iudaică, aşa cum o vedem concretizată, în Cartea Facerii, unde zilele creaţiei sunt numărate începând cu seara şi continuând cu dimineaţa: „Şi a fost seară şi a fost dimineaţă, ziua întâi” (Facere 1,5).

Fiecare grup sau ciclu de şapte zile liturgice alcătuieşte o săptămână liturgică. Datorită importanței acordate zilei de Duminică, ziua Învierii Domnului Iisus Hristos, dar și ziua în care apostolii și, mai târziu, primii creștini celebrau Euharistia, această zi a fost considerată prima zi a săptămânii.

Săptămâna liturgică începe, deci, cu Duminica și se deschide la vecernia de sâmbăta seara. De această măsurare a timpului ține și succesiunea celor opt glasuri sau moduri de cântare ale Bisericii. Astfel, la vecernia de sâmbătă seara începe cântarea unui glas, care ţine o săptămână şi revine din opt în opt săptămâni, începând de la Duminica Sfintelor Paşti. 

De la același autor

Ultimele din categorie