După mai mulţi ani, cu voia lui Dumnezeu, s-a întâmplat un foc mare în Mănăstirea Tolga şi văpaia a cuprins atât de repede întreaga biserică, încât fraţii n-au mai putut să deschidă uşile bisericii şi să scoată câte ceva de acolo.

Biserica a ars cu toate lucrurile ce erau într-însa şi toţi credeau că a ars şi Icoana cea făcătoare de minuni, pentru care erau trişti.

Însă, după acel foc, au găsit Sfânta Icoană, în afara mănăstirii, în dumbravă, stând într-un copac, fiind scoasă din foc de mâini îngereşti şi nu de mâini omeneşti şi de acolo strălucea cu multă lumină. Ei au luat-o iarăşi cu multă bucurie şi în scurt timp au zidit o biserică mai frumoasă decât cea dintâi, înfrumuseţând-o cu cele necesare și cuviincioase unui asemenea sfânt locaş.

Această biserică și mănăstire zidită din piatră se vede până astăzi, iar darul Preacuratei Fecioare Născătoarei de Dumnezeu, nu încetează şi acum a face minuni, curgând mir ca din izvor din sfânta sa icoană, dând tămăduiri de toate neputinţele şi izgonind duhurile cele rele din oameni. Despre acele minuni se scrie în locaşul acela, iar noi din cele multe, am povestit puţine, pentru că nu ne ajunge vremea, ca să preamărim pe Dumnezeu, pe Preasfânta Fecioară Maria care l-a născut pe El şi să cinstim pe Icoana ei cu dreaptă-închinăciune, pe care toate neamurile creştineşti sunt datoare să o cinstească, acum şi pururea şi în vecii, vecilor. Amin!

(Protosinghelul Nicodim Măndiță, Minunile Maicii Domnului, Editura Agapis, 2001, p. 425)