La Biserica Sfântului Ioan era o paraclisieră, Maria, care, stârnită de cel viclean, îl supărase destul de mult timp pe Părintele. Într-o zi, în timp ce Sfinţia Sa intra în biserică, aceea i-a vorbit urât. El nici măcar n-a luat-o în seamă. În noaptea următoare, femeia îl văzu pe Sfântul Ioan care îi spuse:

– Ce ţi-a făcut robul meu, de te porţi aşa cu el?

În acelaşi timp a primit şi o palmă atât de puter­nică, încât, atunci când s-a trezit, obrazul îi era vânăt. A doua zi, când preotul a mers din nou, după obicei, la biserică, paraclisiera îi ieşi înainte, îi căzu la picioare, îi ceru iertare şi în acelaşi timp îl rugă să îi calce mâinile. Blândul şi paşnicul Părinte nu a voit. Dar aceea striga:

– Calcă-le, Părinte!

– Dar de ce să ți le calc? întrebă el.

Aceasta a ţinut destul timp, el nevoind să i le calce, iar ea insistând. A iertat-o pentru cele făcute, căci nici măcar nu o luase în seamă. După acea vedenie, para­clisiera s-a călugărit, numindu-se Matroana.

(Monahia Marta, Sfântul Nicolae Planas, traducere din limba greacă de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, Schitul Lacu-Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, București, 2008, pp. 42-43)