Sfânta Xenia vindecă un abces periculos la ureche

Fără să spună o vorbă medicilor, au turnat în urechea bolnavă a fetei câteva picături de ulei din candela de la mormântul Fericitei Xenia şi imediat, în aceeaşi zi, au trimis o telegramă la cimitirul Smolensk cu rugămintea de a ţine slujbă de pomenire pentru Fericita Xenia şi de a implora rugăciunile ei pentru fata bolnavă, Valentina. Doar peste puţin timp abcesul s-a spart, durerea din ureche a dispărut şi temperatura, care ajunsese la 39°-40°, a revenit la normal.

O vindecare miraculoasă asemănătoare s-a întâmplat şi în anul 1911. Valentinei, o adolescentă, fiica preotului P. Speranski, din eparhia Erenburg, i-a apărut în urechea dreaptă, în spatele timpanului, un abces, în noiembrie 1911. După o consultaţie minuţioasă, doctorul, văzând pericolul în care se afla fata, le-a propus părinţilor bolnavei ca a doua zi să se întrunească un consiliu al medicilor, pentru o consultaţie de specialitate, presupunând că fără operaţie nu este posibilă vindecarea. Dar părinţii, care erau foarte credincioşi, ştiind de vindecarea miraculoasă a Olgăi (apăruse acest caz într-o broşură despre viaţa Fericitei Xenia), au hotărât ca mai întâi să apeleze la rugăciunile Fericitei Xenia.

Fără să spună o vorbă medicilor, au turnat în urechea bolnavă a fetei câteva picături de ulei din candela de la mormântul Fericitei Xenia şi imediat, în aceeaşi zi, au trimis o telegramă la cimitirul Smolensk cu rugămintea de a ţine slujbă de pomenire pentru Fericita Xenia şi de a implora rugăciunile ei pentru fata bolnavă, Valentina. Doar peste puţin timp, abcesul s-a spart, durerea din ureche a dispărut şi temperatura, care ajunsese la 39°-40°, a revenit la normal.

Venind a doua zi dimineaţa, doctorul, după ce consultă bolnava, declară că pericolul trecuse definitiv şi nu mai era necesară operaţia.

(Sfânta Xenia cea smerită și nebună pentru Hristos, traducere de Prof. Elena Călin Editura Bunavestire, Bacău, 2001, pp. 109-110)

Ultimele din categorie