„Sfinții sunt atât de aproape de noi!” – mărturii despre capul Sfântului Ioan Gură de Aur

Aceste mărturii despre capul Sfântului Ioan Gură de Aur au fost rostite de arhimandritul Efrem Vatopedinul în trapeza mănăstirii Diaconești în seara zilei de vineri, 16 decembrie 2022.

Arhim. Efrem: Sfântul Proclu, ucenic al Sfântului Ioan Gură de Aur, îl vedea atunci când scria tâlcuirea la Epistolele Sfântului Pavel. Și nu doar atât. Vedea chiar pe Sfântul Apostol Pavel cum îi șoptea la urechea aceea stângă, cea neputrezită, tâlcuirile pe care Sfântul Ioan Gură de Aur le făcea la Epistolele lui. Sfinții sunt vii!

Thivos: Gheronda, nu pot să uit când a fost capul Sfântului Ioan Gură de Aur în Cipru. În avion am trăit clipe incredibile. Uneori, cinstitul cap scotea bună mireasmă. Atunci când ne-am întors înapoi la Tesalonic cu avionul, să vă lăsăm pe Sfinția Voastră și noi să mergem mai departe. Și ploua torențial. Ați luat capul. V-ați dus spre avion fără umbrelă, iar ploaia cădea și pe cap. În ploaia aceea, capul izvora bună mireasmă. Deși ploua torențial, mireasma era mai puternică decât ploaia. Sfinții sunt vii!

Arhim. Efrem: Cea mai mare minune s-a petrecut în fața noastră în Cipru. A venit un copil care avea cârje. A venit cu mama lui. Nu putea să meargă. S-a dus la Capul Sfântului Ioan Gură de Aur să se închine. A simțit o putere, a aruncat cârjele, s-a închinat capului și a plecat fără cârje.

În arhiva mănăstirii, în manuscrise, găsim însemnări în care se spune că părinții care însoțeau capul Sfântului Ioan Gură de Aur că, atunci când ieșea din Sfântul Munte, capul Sfântului Ioan Gură de Aur se săvârșeau semne și minuni, pentru că acest Sfânt a fost nedreptățit mai mult decât alții.

Îi spuneau Sfântului Ioan Gură de Aur: „Preafericite, nu vorbi atât de mult împotriva Evdoxiei, o să te omoare, o să te trimită în surghiun, o să-ți facă un mare rău, iar noi te vrem aici cu noi și să fii cu noi și să rămâi Arhiepiscop al Constantinopolului”.

Și Sfântul le răspundea: „Nu vă îngrijorați, nu vă temeți, nimeni nu poate să-l vatăme pe Ioan, decât Ioan. Doar eu însumi pot să mă vatăm pe mine însumi, nimeni altcineva.”

L-au nedreptățit și l-au lepădat și puterea bisericească, și puterea de stat. Cu toate acestea, Sfântul Ioan s-a așezat în inimile tuturor creștinilor atât înaintea lui, cât și a contemporanilor lui și a celor de după el.

Și Sfântul Ioan Gură de Aur, știți, avea episoade de exil, iar Eudoxia, această femeie scorpie, năpârcă, le spunea celor din garda care îl însoțea pe Sfântul Ioan Gură de Aur și îi ațâța să îi facă greutăți: „Aranjați-vă astfel încât călătoria spre locul de surghiun să se petreacă la amiază, astfel încât să îl bată soarele foarte tare și să moară”. Și, spune cel care i-a scris viața, că mergeau ostașii să se întâlnească cu el și aveau o dispoziție foarte agresivă. Însă, îndată ce îl întâlneau, personalitatea lui era atât de puternică, încât se petrecea o minune cu acești soldați, încât îi puneau metanie și ajungeau cei dintâi ucenici ai lui. Inima lor nu putea să îi lase să îl chinuie. Așa era acest Sfânt, pentru că l-a iubit pe Dumnezeu. Și capul lui miroase minunat.

Dar, după cum spun medicii, la trupul omului, cea dintâi parte care se descompune este urechea. Și la el, de peste 1600 de ani, urechea este nestricată. Dacă te uiți la culoarea pielii, pe ureche se văd chiar și venele, se văd porii din care creșteau firele de păr.

Sfântul Ioan Gură de Aur a ajuns și la casa Domnului Fivos.

Thivos: Într-o seară, v-am rugat să ducem moaște la o călugăriță smerită de la Mănăstirea Gorgoepikousa. Și în mănăstirea aceasta, timp de 30 de ani, nu au avut apă. Aduceau apă cu cisterna. Am făcut două foraje, dar n-am reușit.

Arhim. Efrem: Domnul Thivos este, în mod deosebit, un binefăcător al mănăstirilor de maici.

Thivos: Am făcut o ultimă încercare. Am forat până la 350 de metri. Dacă mergeam mai jos, riscam să găsim apă de mare. Și, în seara aceea, când am venit la chilia maicii starețe, gherondissei i s-a arătat cineva care i-a spus: „Săpați încă 15 metri”. Au săpat și a țâșnit apă.

Prin minunea aceasta, mănăstirea care timp de 35 de ani aducea apă cu cisterna a scăpat de nevoia aceasta și are apa ei.

Arhim. Efrem: Îmi amintesc și eu despre această minune, este minunea Sfântului.

Și ce duh bisericesc avea acest Sfânt! Episcopii care îl susțineau îi scriau când era în exil: „Prea Sfințite, vom părăsi Sinodul! Nu putem îndura pe cei care te-au nedreptățit”.

Dar Sfântul le răspundea: „Să nu se facă schismă în Biserică pentru mine. Veți merge în Sinod, vă veți scrie părerea, dar nu veți pleca din Sinod ca să vă separați. Nu vreau ca Biserica să se dezbine din pricina mea”.

Atât de mult îl iubeau oamenii pe acest Sfânt! Și spunea lumea: „Mai bine să răsară soarele din apus decât să se închidă lui Ioan”.

Slavă Domnului! Sfinții sunt atât de aproape de noi! Sfinții în veac vor fi vii.