Un țesător ce lucra la atelierele împărătești a fost lovit de o boală neașteptată care l-a făcut anorectic și neputincios să-și mai golească intestinele. După mai multe zile, starea lui s-a înrăutățit mereu, fiind aproape de moarte.

El s-a hotărât să meargă la doctorul împărătesc și acela i-a pregătit un leac care să-i golească mațele. Dându-i licoarea, doctorul i-a spus să o bea toată deodată. Însă țesătorul, ajuns acasă, a hotărât ca, împotriva sfatului doctorului, să bea numai jumătate din acea licoare. Apoi avea să bea și restul, dacă vedea că îi ajută. Dar după ce a luat jumătate din ce i se prescrisese, rezultatul a fost mai rău, având parte de efectele potrivnice, care au dus la diaree.

Omul s-a dus din nou la doctorul care, din neștiință sau nebăgare de seamă pregătise licoarea vătămătoare. Doctorul a făcut tot ce se putea ca să-i oprească diareea, dar în zadar. Țesătorul, deznădăjduit de iscusința doftoricească, a căutat adăpost la Dumnezeu și la slujitorul Său, Grigorie. El a zis:

- „Știu, omule al lui Dumnezeu, că ori pe pământ, ori în ceruri, ai mare îndrăznire la Dumnezeu. Fii mie ajutor în ceasul acesta, căci știu că prin mijlocirea ta mă poți izbăvi de această primejdie și de moartea amară”.

Rostind deci, rugăciunea aceasta, țesătorul a adormit. El a văzut în somn pe călugărul care îi slujea ierarhului pe când era în viață. Atunci, călugărul i-a spus țesătorului:

- „Dragul meu, treci pe la casa ierarhului și, când ajungi acolo, ia sfântul său omofor si puneți-l pe rărunchi, ca să dobândești dorirea ta.”

Deci, încă în somn fiind, țesătorul s-a văzut ducându-se la casa ierarhului. Cum i s-a poruncit, el a căutat sfântul veștmânt. După ce a căutat zadarnic pretutindenea, s-a întors grabnic la călugăr si i-a spus că nu poate afla veștmântul. Atunci, călugărul l-a luat de mână și l-a dus la casa ierarhului, care s-a vădit a fi mormântul aceluia. Călugărul, aflând sfântul omofor, l-a pus pe spatele țesătorului, peste rărunchi, și îndată a plecat.

Țesătorul s-a trezit și și-a dat seama că acea casă a ierarhului era nimic altceva decât mormântul aceluia. Deși era încă suferind, țesătorul a plecat la mormânt. Acolo s-a frecat cu rărunchii de piatra mormântului. Plecând de la mormânt, el s-a însănătoșit pe deplin și a scăpat de boala aceea cumplită.

(Viaţa şi nevoinţele celui între sfinţi părintelui nostru Grigorie Palama, arhiepiscopul Thessalonicului, traducere de Constantin Făgeţan, Editura Egumenița, București, 2006, p. 124)