Domnul Petru era îngrijit de luni de zile într-un mare spital, fiind cel mai grav caz din tot sectorul său. Prin patul alăturat din salonul său se perindaseră mulți bolnavi. Unii au plecat repede pentru a-și continua sănătoși viața lor pământească, iar alții au părăsit spitalul trecând în viața veșnică.

Era ușor să lege cunoștințe cu pacienții care îi erau colegi de salon și încerca să îndemne la spovedanie și împărtășanie pe fiecare bolnav pe care îl cazau în patul vecin. Își propusese să facă acest lucru în mod politicos, dar vesel, pe toată durata cât urma să stea internat. Și avea reușite aproape de sută la sută. Acest lucru îi calma durerile care încă îl țineau țintuit în spital.

Într-o zi au adus în acel pat un tânăr bărbat din Eptanez, Alexis, care suferise o ruptură de rinichi. Îi apăruseră probleme și la inimă, dar și la plămâni, pentru că era fumător constant. Suferea mult. Trei zile și trei nopți s-a zbătut în patul de spital, ca un pește pe uscat. Nu putea să respire, gemea continuu. Avea dureri insuportabile.

Soția lui Alexis, care-i stătea alături, părea deznădăjduită. Biata femeie lucra într-un hotel, dar acum o concediaseră. Nu aveau rude aici în zonă, de aceea atunci când a plecat la spital ca însoțitor pentru soțul ei, i-a încredințat pe cei trei copii ai lor unei vecine bune. Străină în acest mare oraș, tânăra îl sprijinea mult pe soțul ei, având ca singură întărire credința în Dumnezeu și în harul Sfântului Dionisie din Zakynthos, ocrotitorul insulei lor.

Petru și familia lui încercau, atât cât le stătea în putință, să-i ajute pe Alexis și pe soția lui. Doctorii intrau și ieșeau grăbiți din salon, se aplecau cu atenție deasupra lui Alexis, consultându-l tăcuți cu instrumentele lor medicale. În salon predomina o încordare continuă. Într-un astfel de moment, fiica lui Petru s-a apropiat de tatăl ei și i-a șoptit la ureche:

‒ Tăticule, domnul Alexis este grav bolnav. Diseară, probabil, i se va curma suferința, i-a spus un doctor soției lui care este afară pe hol și plânge mult. Voi merge alături de ea să-i țin companie. Tu știi ce să faci, roagă-te!

‒ Bine, mergi, dar nu, nu trebuie să moară diseară. Nu diseară, copilul meu!

‒ De ce, tată?

‒ Pentru că nu am reușit să-l pregătim să primească înăuntru, în inima lui, pe Hristosul nostru! Cum să plece așa, copilul meu? Roagă-te să facă ceva Maica noastră (n.r. ‒ Maica Domnului) diseară! Să nu plece Alexis fără Hristos! Să nu moară diseară, Doamne!...

Pe la mijlocul nopții, Alexis s-a liniștit în mod neașteptat. Fără să piardă șansa aceea, Petru i-a spus în timpul nopții:

‒ Alexis, curaj! Te vei face bine! Crede-mă. Doctorii se așteptau să mor acum două luni, nu mai aveam nici o nădejde! Și știi de ce trăiesc încă și, orice ar fi, voi ieși din spital? Datorez acest lucru preotului spitalului, care vine și mă împărtășește pe mine nevrednicul foarte des. Mi-l dă pe Acela Care este Izvorul Vieții, pe Iisus Hristos! Așa a dispărut boala mea și trăiesc, fratele meu Alexis! Doctorii, care nu mai aveau vreo speranță, vorbesc despre o minune. Și tu, din ce mi-a zis soția ta, crezi în Hristos și-L iubești. Nu-i așa, Alexis?

‒ Așa este, domnule Petru. Sunt păcătos, dar nu și necredincios.

‒ Vrei să te împărtășești mâine dimineață împreună cu mine, Alexis?

‒ Unde vom merge?

‒ Va veni aici preotul și ne va împărtăși. Liniștește-te acum. Fă o rugăciune și odihnește-te!

Puțin după răsăritul soarelui, Alexis a avut din nou un paroxism puternic de dispnee. Salonul s-a umplut iarăși de medici care se aplecau deasupra lui cu interes și foarte greu l-au făcut să-și revină. Soția lui își făcea semnul Sfintei Cruci încontinuu. Petru se ruga fierbinte, rugând pe Domnul să-i dea lui Alexis o prelungire de viață, pentru a nu pleca neîmpărtășit din viața aceasta.

În puțin timp, înștiințat telefonic de fiica lui Petru, preotul spitalului a intrat în salon ținând în mâini Sfintele Daruri. Cei doi bolnavi s-au ridicat și s-au așezat cu respect la marginea patului. Și, după ce părintele a vorbit în liniște, pentru puțin timp, cu Alexis, i-a împărtășit și pe el și pe Petru cu Preacuratul Trup și cu Cinstitul Sânge al Domnului, i-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și a plecat tăcut.

‒ Cum te simți, Alexis? a vorbit primul Petru, când au rămas doar ei.

‒ Foarte bine! Mă simt bine în tot corpul meu, domnule Petru! Nu îmi amintesc să fi simțit vreodată ceva asemănător! Îți mulțumesc mult că m-ai ajutat și m-am putut împărtăși! Am destui ani de când nu m-am mai împărtășit. Mulți ani... Slavă Domnului pentru împărtășania aceasta!

Soția lui Alexis, care mersese să se roage în capela spitalului, când a venit în salon l-a găsit pe soțul ei cu totul schimbat și a prins curaj. Și doctorii vedeau în fiecare zi îmbunătățirea sănătății lui Alexis. În puține zile, cu biletul de ieșire din spital în mână, Alexis și soția lui au pornit pe drumul de întoarcere spre insula lor, luându-și rămas bun, cu lacrimi în ochi, de la domnul Petru, care dădea slavă lui Dumnezeu pentru încă o minune a Sa.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!