În înfricoşata vale Sidid (Muntele Sinai), locuia un bărbat sfânt, având cu el un ucenic. Şi într-o zi, după ce l-a trimis pe el în Rait, după trei zile, pe când bătrânul era în pustiu şi îşi aţintise ochii în contemplare dumnezeiască, îl vede de departe pe ucenicul său venind, şi socotind că era un saracin, s-a transformat într-un finic (curmal), vrând astfel să se ascundă. Ajungând, aşadar, ucenicul la locul cu pricina, vede finicul şi îl loveşte cu palma, mirându-se şi zicând: „Când, oare, o fi apărut finicul acesta aici”?.

Aşadar, fiind mutat bătrânul de mână dumnezeiască, a ajuns înaintea ucenicului în peşteră şi, după ce l-a primit, a doua zi, zice către el: „Ce ţi-am făcut eu ţie, frate, că m-ai pocnit ieri cu palma peste ureche?”. S-a aruncat ucenicul la pământ, tăgăduind şi neştiind deloc despre ce vorbea bătrânul. Şi atunci i-a spus lui bătrânul toată pricina cu finicul, cum că el însuşi era finicul şi că, fiind răpit în contemplare dumnezeiască şi nevoind să se împrăştie din întâlnirea cu oamenii, din această pricină a luat forma finicului.

(Sfântul Anastasie Sinaitul, Povestiri duhovniceşti, traducere din limba greacă veche de Laura Enache, Editura Doxologia, 2016, pp. 76-77)