Bătrânii au aprins o lumânare și s-au pus în genunchi convinși că vine sfârșitul lu­mii, iar copiii s-au ascuns pe sub paturi și după vetre ca să nu-i prindă diavolul acela zgomo­tos! Azi, stând în fața computerului și imaginându-mi acele clipe, nu pot să nu mă întreb cum or fi reacționat stră­moșii omenirii în fața primei roți?

Când am anunțat în biserică faptul că parohia noastră are un site pe portalul Mitropoliei, nu mi-a cerut nimeni adresa noastră digitală. Nu din teamă (sper), ci dintr-o oarecare lipsă de interes. Informația, la noi, circulă prin viu grai. Dar am perceput o oarecare mirare la unii dintre enoriași. Oarecum firesc, din mo­ment ce, în spațiul nostru spiritual, se mai vorbește uneori despre peri­colul pe care îl reprezintă computerul și internetul. Și nu pot să nu te întreb pe tine, cititorule, care acum utilizezi un computer și navighezi pe internet, tu nu te temi?

Așa că am simțit nevoia să spun ceva pe temele enunțate în titlu. Ce are mai special, până la urmă, un com­puter sau calculator? Ce diferență de esență este între această unealtă și o roa­tă, de exemplu? Cu ce schimbă acestea fi­rea umană? Uneltele sunt doar obiecte neînsuflețite, dar... cu o furcă poți munci în gospodărie sau ucide un om. Indiferent de gradul de tehnologiza­re a vieții sau de cât de sofisticate ne sunt uneltele, tot noi suntem cei ca­re facem alegerile. Noi suntem buni sau răi și nu uneltele noastre.

Aparent toate bineface­rile tehnologice ne fac mai fericiți, dar suntem așa? Deși avem atât de multă tehnologie, din ce în ce mai surprinzătoare și mai plăcută, fun­damental suntem aceiași, cu aceleași dureri și doruri.

Computerul nu poate fi conceput astăzi fără internet. Dăunează acesta sufletului sau nu? Ei bi­ne, o ieșire pe internet este ca o ieși­re în oraș. Găsești și biserici, dar și baruri, și școli și disco­teci etc. Reprezintă o uriașă sursă de informație. Depinde doar ce întrebări pui. Pe de altă par­te ne aduce aminte că suntem mulți, foarte mulți. Și poate că principalul beneficiu al internetu­lui es­te tocmai această conștiință a alterității, a faptului că nu exist doar eu, individul, sau gru­pul meu etnic ori religios, ci sunt și alții, ceilalți și altfel decât mi­ne, iar ei nu sunt dușmani sau extratereștri, ci frații mei, copiii aceluiași Dumnezeu. (Pr. Mihail Blându)

Continuarea, pe saitul Parohiei Stânca