Cinci lucruri pe care le putem face pentru a schimba lumea

Puncte de vedere

Cinci lucruri pe care le putem face pentru a schimba lumea

    • Cinci lucruri pe care le putem face pentru a schimba lumea
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Oricând putem să ne rugăm ca Dumnezeu să ne lumineze mintea și să putem înțelege cât mai mult din ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Ne putem ruga ca prietenii de lângă noi să ni se alăture sau să folosească cu înțelepciune o informație oferită. Ne putem ruga pentru cei care sunt victime ale acestor probleme, dintre care primii sunt promotorii lor.

De acasă, de la serviciu, din viața reală și rutinată de cele mai multe ori, ni se pare, atunci când ceva important se întâmplă în lume, că suntem prea mici. Nu putem schimba deciziile luate la nivel înalt și sub nici o formă nu putem schimba lumea. Lumea actuală se află sub o presiune, poate prea mare, prin promovarea sexualității exacerbate. Efectele acestei plăgi se vor resimți în timp, neutralizând importanța și frumusețea familiei naturale, infectând adolescenții, mutilând copiii.

Marea Britanie legalizează producerea embrionilor din trei părinți. Tot felul de „forme alternative ale familiei” sunt promovate. Educația sexuală și promovarea homosexualității în rândul copiilor devin obligatorii în unele țări. Mamele surogat devin „portițe de scăpare” ale cuplurilor homosexuale, deschizând posibilitatea adopției. Copilului din burtică i se refuză dreptul de a fi copil, pentru că legea refuză să-l recunoască ca persoană umană, mai devreme de 28 de săptămâni de sarcină. Toate acestea se întâmplă. Mai întâi în țări mai îndepărtate, apoi mai aproape și, în curând, românii vor fi puși în fața acestor idei, deja împlinite. Mama nu își poate lua copilul acasă, spre a-l înmormânta, în cazul în care a pierdut sarcina sub 28 de săptămâni. Copiii noștri vor fi probabil învățați la grădinițe că e bine să-și cunoască propriul corp și vor afla „efectele benefice” ale masturbării. Tinerii indeciși vor putea alcătui „familii” din trei sau poate mai mulți membri. Noi, de acasă, de la serviciu, din viața reală și poate de multe ori rutinată, putem face ceva? Putem schimba lumea?

Există cel puțin cinci moduri prin care o putem face:

1.      Informarea continuă spre aflarea adevărului. Când citim informații precum cele de mai sus, tindem să credem că nu se vor întâmpla niciodată. Acest lucru se întâmplă pentru că primim informații doar prin comunicarea în masă. Sunt mult mai multe subiecte și mult mai multe lucruri care se întâmplă, dar trec pe lângă urechile noastre și sunt vehiculate doar în cercuri restrânse. Dictonul „Crede și nu cerceta” nu există în creștinism! Mântuitorul adresează clar îndemnul: „Cercetați Scripturile, că socotiți că în ele aveți viață veșnică. Și acelea sunt care mărturisesc despre Mine” (Ioan 5, 39). Explozia informațională a timpului nostru face imposibilă cercetarea doar a Scripturilor, impunându-ne o selectare atentă a mesajelor primite și căutarea permanentă a Adevărului.

2.      Transmiterea informației. Odată ce am aflat un anumit lucru vital sau ne aflăm în posesia unei informații care „ar putea schimba lumea”, avem datoria de a ne transforma în misionari și a spune mai departe. Una dintre cele mai eficiente strategii de marketing este comunicarea „din gură în gură” (word of mouth), care presupune transmiterea unei informații către semenul nostru cel mai apropiat, pentru a-l ajuta și pe el. Informația bună trebuie privită ca pe un dar pe care, odată ce l-am primit, cel mai frumos lucru este să-l facem cadou mai departe. O altă metodă de a transmite informația este prin noi înșine. Dacă vrem să schimbăm ceva, trebuie să și arătăm acest lucru și să ne transformăm, după sfatul Mântuitorului Hristos, în „lumina lumii” pentru că „nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă” (Matei 5,14).

3.      Semnarea petițiilor. Vorbind strict despre problemele enunțate la începutul acestui articol, un instrument puternic este reprezentat de petițiile ce se pot semna direct (prin reprezentanți care prezintă tabele specifice) sau online. Unul dintre cele mai bune instrumente în acest sens este site-ul www.citizengo.org. Echipa din spatele acestei platforme strânge semnăturile, dar le și înaintează celor vizați. Chiar dacă aparent o semnătură pe un site pare a fi o picătură de apă într-un ocean, ea este extraordinar de importantă pentru că reprezintă vocea unui om. 

4.      Contactarea reprezentanților. Mark Twain a lăsat un citat celebru: „Dacă prin vot am putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm”. Poate că zicala are un sâmbure de adevăr, dar trebuie să fim conștienți că, indiferent de culoarea politică, ne putem contacta reprezentanții (europarlamentari, parlamentari, miniștri etc.), prin scrisori sau email și să le facem cunoscut care sunt credințele noastre și solicitările, ei având datoria de a respecta vocea celor care i-au ales. Desigur, această voce poate fi puternică doar dacă mulți oameni, de acasă, își spun păsurile.

5.      Implicarea activă. Putem trece dincolo de spațiul personal de acasă sau de programul, poate rutina, de la serviciu! Putem găsi grupuri de oameni care au aceleași interese cu noi și urmăresc aceleași principii. Asociații, fundații, federații sau alte instituții așteaptă oameni care să se implice activ în promovarea familiei naturale, în menținerea frumuseții vieții și în educarea sănătoasă a generațiilor următoare.

(6.) Mai presus de toate „instrumentele” enumerate mai sus, există rugăciunea Bisericii, dar și rugăciunea personală, în care îi putem purta pe toți cei care sunt implicați în „schimbarea lumii”. Oricând putem să ne rugăm ca Dumnezeu să ne lumineze mintea și să putem înțelege cât mai mult din ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Ne putem ruga ca prietenii de lângă noi să ni se alăture sau să folosească cu înțelepciune o informație oferită. Ne putem ruga pentru cei care sunt victime ale acestor probleme, dintre care primii sunt promotorii lor.

Poate fiecare dintre noi, personal, nu putem schimba lumea vizibil, dar trebuie să conștientizăm faptul că suntem mădulare ale Bisericii pe care „porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16,18).