Tinerii, în bătaia distracţiilor

Într-o lume în care Dumnezeu reprezintă o ecuaţie nedefinită, complicată, cu variabile nedeterminate şi foarte multe necunoscute, cum să explicăm faptul că relaxarea este cu totul alta şi o găsim în altă parte, nicidecum în cluburi?

Distracţia, metodele de relaxare şi de recreere au ieşit de mult din sfera normalului, a bunului simţ şi a decenţei morale, acestea devenind un mod viral şi grotesc de desfigurare sufletească, care este stilizată în concepte nonconformiste şi poartă o mască viu-colorată de zâmbete.

În realitate, distracţia, în special în rândul tinerilor, a ajuns pregnant diavolească şi se rezumă la destrăbălare, cluburi, alcool, praf şi fum. Distracţia este servită într-un mod prietenos, sub formă de relaxare la gram şi bucurie la sticlă, totul înspre „ajutorarea” nevoiaşilor de senzaţii, în funcţie de necesitatea şi de preferinţele lor.

Acestea îţi oferă posibilitatea de a atinge sau de a obţine diferite forme de nirvana, eliberări emoţionale, senzaţii de euforie, stări de invincibilitate sau spiritualitate, în stiluri moderne. Este un refugiu ideal pentru toţi cei care vor să spargă rutina şi monotonia.

Totul este prezentat printr-un metalimbaj obscur, care are la bază mesaje voalate, imorale, dar atât de subliminale, încât se întipăresc cu uşurinţă în subconştientul tânărului. Cu privirea sa superficială, el nu poate să realizeze că a ajuns să trăiască involuntar, într-o irealitate pe care o consideră reală, într-un anormal normal, într-o inconştienţă acută incontestabilă, dar plăcută şi dezirabilă. Nu poate să conştientizeze că această distracţie devine o patimă, care distruge treptat omul lăuntric. Toate distracţiile prezentate ca fiind inofensive şi chiar cu scop benefic omului, se transformă în temniţa sufletului.

La nivel psihic, o falsă fericire s-a instaurat cu succes, o lume iluzorie s-a instalat. Din cauza dependenţelor create este imposibil de a ieşi fără ajutor divin, fără o mână peste neputincioasa noastră fire.

De fapt, marele filosof creştin Nicolae Steinhardt are dreptate: „Lucrurile de care suntem înlănţuiţi sunt ireale, dar lanţurile care ne leagă de ele sunt foarte reale”.

La nivel spiritual, efectele sunt devastatoare, fatale. Din cauza patimilor acumulate se întrerupe comuniunea cu Dumnezeu. Se resimte lipsa Tainelor Dumnezeieşti, sufletul se pustieşte, se împietreşte. Devii, fără să vrei, fiul risipitor înainte de întoarcere! Fără Harul Sfântului Duh, sufletul intră într-un sevraj acut.

Într-o lume în care Dumnezeu reprezintă o ecuaţie nedefinită, complicată, cu variabile nedeterminate şi foarte multe necunoscute, cum să explicăm faptul că relaxarea este cu totul alta şi o găsim în altă parte, nicidecum în cluburi?

Relaxarea reprezintă destinderea sufletească, iar ea se face prin metode care nu au contraindicaţii şi nici restricţii de cantitate, nu există repercusiuni, ci doar beneficii!

Sufletul se relaxează atunci când primeşte Sfintele Daruri, atunci când voia lui Dumnezeu se contopeşte în propria voie, atunci când Hristos cinează vesel înlăuntrul lui, când Sfântul Duh îi luminează calea şi îşi revarsă Harul asupra lui.

Lupta cu patimile este una dintre cele mai grele lupte duse de om, după cum spune Sfântul Ardealului: „Cine s-a hotărât să iasă din calea păcatelor sau din gâlceava fărădelegilor se va trezi, deodată, că i se ridică împotriva trei duşmani: lumea, trupul şi diavolul. Deci, trebuie să ne pregătim straşnic de un război care durează pe tot parcursul vieţii noastre pământeşti. Dar, Dumnezeu ne vrea biruitori şi neînfricaţi, tocmai acesta a fost motivul pentru care ne-a lăsat cea mai de preţ armă, exact cum spune rugăciunea: „Doamne, armă asupra diavolului Crucea Ta ne-ai dat-o nouă”.

Pentru a ieşi din orbecăială trebuie să grăbim procesul de despătimire, de înlocuire a distracţiei, dintr-una dăunătoare, într-una înălţătoare.

Trebuie să descătuşăm sufletul asfixiat de fum, să înlăturăm negura formată pe ochii lui, ca să îşi poată vedea Îngerul păzitor. Să îl scăpăm de starea anorexică cu o rugăciune hrănitoare şi cu un pelerinaj într-un loc sfânt, să îl revigorăm cu participarea la Sfânta Liturghie sau cu un Sfânt Maslu.

Omul trăieşte cu adevărat doar atunci când sufletul lui se află în comuniune şi strânsă legătură cu Creatorul lui. Doar aşa se pot sparge barierele lumii ireale în care am ajuns să trăim, eliberând sufletul din temniţa patimilor.

Asta a fost o simplă radiografie a unui tânăr – despre nimicitoarea plăcere şi despre distracţia mistuitoare de suflete.

Să alegem cu înţelepciune modurile de relaxare!

De la același autor

Ultimele din categorie