Viaţa Sfântului Cosma Etolianul – A treia călătorie (1775 până la 24 august 1779)

Deşi avea şaizeci şi unu de ani, Sfântul Cosma a pornit într-o nouă călătorie, o călătorie în care a alergat ca un tânăr de douăzeci de ani. A alergat pentru că a înţeles că vremea se scurtează. Sfântul şi-a încheiat a treia sa călătorie la Kollikondasi, în Epirul de Nord. O călătorie biruitoare, o călătorie în care a primit cununa slavei, care l-a făcut Mucenic.

 

 

Sfântul avea şaizeci şi unu de ani când a ajuns pentru a treia oară la Constantinopol. Aici nu s-a rezumat să facă numai o apologie a lucrării sale, nu s-a mulţumit numai să-l înştiinţeze pe Patriarh despre problemele şi greutăţile prin care treceau grecii aflaţi în robie; nu s-a mulţumit numai să povestească şi să descrie nevoinţele şi neliniştile lui şi să-i dezvăluie ostenelile şi sudorile sale; nu s-a gândit să se liniştească după cele două călătorii pe care, din fericire, le-a dus la bun sfârşit: nu l-a descurajat osteneala călătoriei de cincisprezece ani, ci îndată ce a ajuns la Constantinopol şi-a făcut cunoscute intenţiile sale şi l-a înştiinţat pe noul patriarh. Sofronie al II-lea despre gândurile sale legate cu activitatea sa misionară, gânduri izvorâte din sufletul său sfânt şi inima sa compătimitoare, care îi spuneau că nu trebuie să renunţe, cu toate că era înaintat în vârstă.

Pentru aceasta a cerut şi a primit din nou binecuvântarea scrisă a Patriarhului şi a pornit într-o nouă călătorie, o călătorie in care a alergat ca un tânăr de douăzeci de ani. A alergat pentru că a înţeles că vremea se scurtează. Peste puţin timp avea să părăsească lumea, iar lumea avea nevoie de el. Trebuia ca pe fiecare să-l asculte, să ia aminte la problema lui şi să-i dea sfatul potrivit. Astfel, îl vedem într-un sat predicând despre nelucrarea din ziua de Duminică, în alt sat mustrând luxul femeilor şi, în general, al bogaţilor, în altul vorbind despre dragoste, pentru că acolo exista ură, în alt sat dăruind colimvitre pentru botez, în altul construind şcoală pentru copii: într-un loc vindecând bolnavi, iar în altul mângâindu-i pe oameni şi spunându-le că „năzuinţa” va veni la a treia generaţie.

Aşadar, după ce a primit binecuvântarea Patriarhului, a plecat din Constantinopol şi s-a îndreptat spre Egheo. Erau şi acolo suflete, erau şi acolo greci aflaţi în robie, pe care trebuia să-i vadă, îl aşteptau şi acolo creştini îndureraţi ca să-i asculte predica, să se mărturisească, să-i ceară sfatul şi binecuvântarea.

Prima oprire a fost Dodecanezul, iar apoi insulele Cidade. Acolo l-a întâlnit pe fratele său Hrisant, care era directorul gimnaziului din Naxos.

Apoi a trecut pe la Andros, unde a fost găzduit la Sfânta Mănăstire a Sfântului Nicolae. (După moartea sa mucenicească şi după mutarea Sfintelor Moaşte, ucenicii săi au dus o părticică din Moaşte, maxilarul de jos al Sfântului, şi a dăruit-o mănăstirii, unde se păstrează până astăzi). Apoi, după ce a trecut pe la Paros, Mikonos, Milos, Serifos, a mers din nou cu corabia în Sfântul Munte.

După ce a trecut pe la toate sfintele mănăstiri şi schituri, de unde a luat putere pentru continuarea nevoinţelor sale, a călătorit prin Halkidikis, Ierisos, Polighiros şi Laringovis (Amea de astăzi). La Amea i-a rugat pe preoţi să-i cheme pe credincioşi ca să le predice. Preoţii au alergat pretutindeni şi toţi creştinii, bărbaţi şi femei, mici şi mari, s-au adunat în Sfânta Biserică a întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, metoc al Sfintei Mănăstiri Constamonitu din Sfântul Munte. „Suntem toţi prezenţi, i-au spus ei, însă Sfântul, prin harisma înainte-vederii pe care o avea, a văzut că lipsea o femeie însărcinată. A fost chemată şi ea şi numai după aceea a început să predice.

La Amea a rămas destule zile şi a fost găzduit în diferite case. Cei care l-au găzduit şi-au luat ca nume de familie numele lui. În zilele noastre există în Amea mai mult de cincisprezece familii care poartă numele de „Cosma. La fel s-a petrecut şi în satele din jur, precum şi în alte ţinuturi pe unde a călătorit Sfântul Cosma.

Când a sosit ziua despărţirii, toţi locuitorii din Amea l-au petrecut, iar în locul unde s-au despărţit au zidit un loc de închinare care există până astăzi.

Apoi, după ce a trecut pe la Zervorohoria, a mers la Tesalonic, iar în luna iulie a aceluiaşi an (1775) la Veria. În continuare s-a dus la Kastoria, iar în august 1775 la Siatista. În septembrie, acelaşi an, a ajuns în Epirul de Nord, oprindu-se mai întâi la Koriţa.

După Koriţa a mers în Moshopolis, Delvino şi la satele din împrejurimi. La Delvino a fost sprijinit şi ajutat de episcopul locului, Ioanichie. Apoi a trecut prin Filiates, locul unde locuitorii din Iiaringovis, astăzi Dropolis (astăzi Dril- Amea-Halkidikis s-au despărţit de Sfântul Noupolis), Vuliarates, Arghirokastro, Tepeleni, Vissani, Droviani. În Epirul de Nord a vorbit despre „năzuinţă. La Vuliarates a proorocit despre inventarea automobilului. În satul Ţaraplana (Vasiliko de astăzi) a proorocit despre eliberarea lui (satului) astfel: Sfântul predica lângă un copac, care avea o gaură. La un moment dat a luat un lemn, l-a băgat în gaură şi a spus: „Când va creşte copacul şi va închide în gaură acest lemn, atunci vă veţi elibera. Cuvintele sale s-au împlinit în 1912.

În continuare, Sfântul a mers la Ioanina. Acolo, după spusele lui Constantin Dimitriu, s-au petrecut următoarele:

Un grup de negustori greci din satele de munte din tetoloakarnania au întâlnit în drumul lor nişte turci albanezi, care îl duceau pe Sfânt legat cu lanţuri spre un loc necunoscut, probabil cu scopul de a-l omorî. Atunci, aceia au dat 30.000 de groşi călăilor şi Sfântul a fost eliberat. După ce au plecat călăii, Sfântul le-a mulţumit şi i-a binecuvântat, spunând: „Să fiţi binecuvântaţi voi şi urmaşii voştri. Iar când i-a întrebat de unde sunt, aceia i-au răspuns: „Suntem din Kravara. Apoi le-a urat drum bun şi s-au despărţit.

Rodul acestei binecuvântări se vede până în zilele noastre. «Locuitorii din Kravara, această „binecuvântată comunitate, au propăşit mult. Dintre ei, mulţi au ajuns oameni de ştiinţă şi se disting prin hărnicie şi cinste.

După ce a fost eliberat, Sfântul a mers la Vovusa din Pind, la Antohorio şi la Mikro Peristeri. în 1776 a trecut prin satele din Grevena, prin Servia, pe la Mănăstirea Cuviosului Nicanor – Zavordas, pe la Deskati şi Elasona. În anul următor a coborât în Thesalia şi a călătorit prin satele din Aspropotamos. În satul Klinovos a făcut următoarea proorocie: „Klinovosul se va scufunda. Şi într-adevăr, s-a scufundat. La Krania şi-a dat cămaşa ca să fie spălată, dar i-au dat alta înapoi, iar pe aceea au ţinut-o pentru ei ca binecuvântare. Ea se păstrează până astăzi la Trikala.

În acelaşi an a trecut prin satele Petruli, Melisurgos, Vranghiana şi prin satele din Arta. La Miliana şi-a pierdut (alţii spun că i-a fost furată) crucea. Locul unde a fost pierdută se numeşte până astăzi „Crucea. La Dafnoti, în Arta, s-au petrecut următoarele: Când şi-a terminat predica, s-a apropiat de el preotul satului Skupa şi l-a chemat să predice şi în satul său. Dar Sfântul nu a mers, ci i-a spus: „nu vin, pentru că nu va veni nimeni la predica mea, fiindcă toţi sunt în cireş. Într-adevăr, când s-a întors în sat, preoţii i-au găsit pe toţi sătenii culegând cireşe.

Apoi, Sfântul a mers la Gurghiana şi a proorocit că acel sat va rămâne totdeauna mic. „Totdeauna vor fi zece case. Şi într-adevăr, până în zile noastre satul are zece familii.

După aceea Sfântul a predicat în Halkiades, Ţamuria, Preveza, Levcada şi Kefalonia. Proorociile lui rostite în Kefalonia s-au împlinit cu precizie matematică, atât în privinţa anului eliberării insulelor ionice, cât şi a descoperirii telefonului. „Va veni vremea când se va încinge locul cu o aţă. La Ason le-a spus greierilor să tacă şi îndată aceia au amuţit, de asemenea a tămăduit un paralitic. La Kastro de lângă Ason l-a făcut pe un surd să audă. Mai mult, a cerut să-l întâlnească pe căpitanul de marină Antonie Ghetilinis, pe care nu-l cunoştea şi l-a sfătuit să-şi mărturisească un vechi păcat al său.

Din Kefalonia, scrie Safiros Hristodulidis, a trecut în Zakintos însoţit de zece caicuri pline de credincioşi kefaloniţi, însă nu a rămas mult în Zakintos, pentru că i-au stat împotrivă mai-marii locului şi astfel s-a întors în Kefalonia. Dar şi de acolo a plecat, pentru că şi aici a întâmpinat împotrivire şi de aceea s-a dus în Kerkira. Veneţienii însă nu i-au dat permis de şedere în insulă şi pentru aceasta a fost nevoit să plece. Însă locuitorii din Kerkira, înainte ca el să plece, cu multă măiestrie i-au luat cămaşa. Acea cămaşă s-a păstrat în Sfânta Biserică a Sfântului Apostol Andrei din Manduki, până în vremea ocupaţiei germane (1941-1944), când biserica a fost bombardată. După bombardament cămaşa a fost găsită întreagă, iar acum ea se păstrează în Biserica Sfântului Gheorghe din Manduki.

Desigur, plecarea Sfântului Cosma din Kerkira în iulie 1777, nu a fost o înfrângere sau o slăbiciune, nu a fost o încetare a lucrării sale şi nici o urmare a bătrâneţii şi ostenelii, ci o continuare a lucrării sale. Deşi avea şaizeci şi trei de ani, nu şi-a încetat lucrarea. Nu l-au înfricoşat comandantul insulei şi iscoadele ocupanţilor veneţieni, nici evreii şi mai-marii vremii. El știa că vremea se apropie şi vedea că este încă mult de lucru, de aceea atunci când l-au alungat din Kerkira s-a îndreptat spre localitatea Sfinţii Patruzeci de Mucenici, continuându-şi cu multă râvnă şi putere lucrarea sa misionară. A botezat mulţi greci convertiţi la islam, a făcut multe minuni, a întemeiat mulţime de şcoli, a mărturisit mii de oameni şi a rostit multe proorocii.

După ce a plecat din satul Sfinţii Patruzeci de Mucenici s-a oprit la Himarra, unde a fost pus în faţa următoarei situaţii:

Locuitorii de acolo se ocupau cu negoţul pe mare şi datorită rivalităţii ajunseseră să aibă atâta ură între ei, încât aceasta îi ducea până la vărsări de sânge şi ucideri. Ca să se ferească de vrăjmaşii lor, sătenii nu mai mergeau la biserică. Dar pentru că voiai să participe la Dumnezeiasca Liturghie, au ridicat bisericuţe în casele lor sau lângă ele. În această vreme în Himarra şi în satele din preajmă, Driamades şi Vuno, existau multe biserici părăsite şi pe jumătate ruinate.

Sântul Cosma văzând aceasta, mai întâi i-a îndemnat spre împăcare şi dragoste, iar apoi a ridicat o biserică mare de obşte. Deoarece fiecare din bisericuţe erau afierosite unui anumit Sfânt, care era şi ocrotitorul casei, Sfântul Cosma a afierosit noua biserică Tuturor Sfinţilor. Pentru construirea acestei biserici şi a unei şcoli a folosit materialele de la bisericuţele pe jumătate ruinate şi de la cele ce erau începute.

Această lucrare a Sfântului Cosma în Himarra a fost exploatată de vrăjmaşii Ortodoxiei, care spun că pe oriunde trecea dărâma biserici, ca să ia din ele materiale de construcţii şi să zidească şcoli. Însă nepricepuţii văd numai această faptă a Sfântului în care a folosit pogorământul şi nu vor să vadă toate celelalte fapte ale lui. Uită că a ridicat la Himarra Biserica Tuturor Sfinţilor, la Vuno Biserica Sfântului Spiridon şi alte biserici prin locurile pe unde a călătorit. Aceşti oameni uită că locuitorii din Himarra după moartea Sfântului au zidit în centrul localităţii, în semn de recunoştinţă, o sfântă biserică închinată lui care se păstrează până astăzi, iar nu o şcoală. Ei uită, de asemenea, că Ah paşa a construit în cinstea Sântului Cosma o mănăstire, iar nu o şcoală.

Sfântul Cosma nu a dărâmat biserici ca să ia materialele de construcţii şi să zidească şcoli, ci el a construit şi biserici, şi şcoli. Sfântul spunea: „Trebuie, fraţii mei, să construiţi şcoli, pentru că totdeauna în şcoli oamenii învaţă despre Dumnezeu, despre Sfinţii îngeri, despre demoni, răutate şi virtute. Şcoala îi luminează pe oameni, le deschide ochii creştinilor. Voi, părinţi, să-i trimiteţi pe copiii voştri la şcoală şi să le daţi o educaţie creştinească. Faceţi un mare păcat lăsându-i analfabeţi şi orbi. Mai bine să-i lăsaţi săraci şi învăţaţi, decât bogaţi şi analfabeţi. Nu vedeţi că neamul nostru s-a sălbăticit din pricina lipsei de învăţătură şi ne-am făcut ca fiarele? Şcolile deschid biserici şi mănăstiri şi închid temniţe.

La Himarra a fost găzduit la conacul lui Hristu Dima. Aici a ridicat Biserica Tuturor Sfinţilor, iar în satul învecinat, Vuno, a ridicat o biserică în cinstea Sfântului Spiridon, care a fost terminată în 1778 şi a cărei placă cu numele ctitorilor se păstrează până astăzi. La Zervates a proorocit că totdeauna vor avea vreme secetoasă, în vreme ce la Vuliarates a spus că vor avea belşug. Cu adevărat, până astăzi se împlinesc cuvintele lui. Apoi a mers la Drimades, Palassan, Dukates, Canina, Avlona şi Berati. La Berati, Kurt paşa i-a dăruit un amvon portabil. Acolo, Sfântul a întemeiat o şcoală grecească şi l-a pus dascăl pe biograful său de mai târziu, Sapfiros Hristodulidis.

În continuare, Sfântul a trecut prin Tirana, Dirahion, Kroghia, Ahrida, Koriţa, Monastiri, Kastoria, Grevena şi a ajuns la Tesalonic. Aşa cum obişnuia, s-a întors în Thesalia, a mers în Epir, unde a trecut prin localităţile Meţovo, Sirako, Kalarites, Lapsista. Arţista (astăzi Aristi), Ziţa, Paramithia şi Parga.

Mii de oameni îl cunoşteau şi aşteptau să-l viziteze din nou. Mulţi auziseră că un ieromonah athonit, cu binecuvântarea Patriarhului, călătoreşte prin patria lor aflată sub stăpânire străină şi îl aşteptau să-l primească cu bucurie. Puţini erau cei ce nu auziseră nimic despre el, însă atunci când venea în satul lor, alergau să-l întâmpine. Când pleca îl însoţeau toţi câţiva kilometri şi îşi luau rămas bun cu lacrimi, pentru că presimţeau că nu-l vor mai vedea, că nu vor mai avea prilejul să se mărturisească la el, nu vor mai primi binecuvântarea lui şi nu vor mai vedea minuni săvârşite de el, care, în acea vreme erau multe, nu va mai întemeia şcoli, nu-l vor mai auzi rostind proorocii şi spunându-le când va veni „năzuinţa” şi ce se va întâmpla în viitorul apropiat şi îndepărtat.

La sfârşitul anului 1778 sau începutul lui 1779 a vizitat din nou Ioanina. Însă, acolo evreii l-au clevetit la paşă că este unealtă a ruşilor, iar turcii i-au interzis să predice în oraş. Dar Sfântul le-a vorbit credincioşilor în afara oraşului, la Biserica Adormirii Maicii Domnului din Perivleptos.

După aceea a întemeiat o şcoală în Zalango şi a mers la Ţamuria. De acolo, presimţindu-şi sfârşitul, i-a scris fratelui său Hrisant, care era dascăl la şcoala din Naxos, o scrisoare cu data de 2 Martie 1779, care se încheie astfel: „Zece mii de creştini mă iubesc şi unul mă urăşte. Mii de turci mă iubesc, însă unul nu prea. Mii de evrei îmi vor moartea, însă unul nu.

În acea vreme era spionat şi de veneţieni. Pe data de 18 Aprilie 1779 spionul secret al Veneţiei, comisul Mamonas a încercat la Mavrolitari să-l prindă în cursă pe Sfântul Cosma. S-a apropiat de el şi a încercat să afle intenţiile lui. Dar în zadar, căci Sfântul era un misionar, iar nu diplomat sau soldat; nu avea secrete, nici intenţii rele, ci era un ieromonah athonit, un predicator grec ortodox.

Puţin mai târziu Sfântul s-a dus la Preveza. Aici, creştinii i-au luat cămaşa, care se păstrează până astăzi in Biserica Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena din oraş şi săvârşeşte minuni cu femeile care nu pot avea copii. Nici aici turcii nu i-au îngăduit să predice în oraş şi atunci Sfântul a predicat în afara oraşului, unde a spus, arătând spre Rumelia: „De acolo va veni armata greacă”. Şi într-adevăr, în 1912 de acolo au pornit eliberatorii greci.

Îndată după aceea, trecând prin Arta, a mers la Mega Dendron, unde a săvârşit un parastas pentru părinţii săi. Apoi s-a întors in Epir şi s-a dus în Ţamuria.

Pe 30 Aprilie 1779 veneţienii i-au interzis să intre în Parga. Atunci, în chip minunat, au început să bată singure clopotele bisericilor care erau înăuntrul şi în afara cetăţii. După această întâmplare minunată locuitorii din Parga au ieşit în afara zidurilor cetăţii şi Sfântul Cosma le-a predicat în aer liber. Când a terminat predica, a cerut voie să intre în fortăreaţă singur ca să slujească Vecernia în Sfânta Biserică a Maicii Domnului Odighitria, însă nu i s-a îngăduit.

După aceasta a plecat din Parga şi a mers la Ioanina, unde a întâmpinat o mare împotrivire din partea evreilor. Şi aceasta pentru că îi îndemna pe creştini să mute sâmbăta târgul de Duminică. Nici aici nu i-au îngăduit să intre în oraş şi atunci el a predicat în afara lui, la Sfânta Biserică a Adormirii Maicii Domnului Perivleptu, urcat într-un platan, ca să-l vadă şi să-l audă toţi. Acel platan se vede până astăzi.

Puţin după aceea, pe când predica în faţa Sfintei Biserici a Sfintei Paraschevi din Derviţani, cineva l-a luat în râs, dar Sfântul i-a spus: „Du-te pe drum ca să-ţi primeşti răsplata”. După puţin timp acel om spân a fost rănit de un vrăjmaş de-al său.

Sfântul a călătorit în continuare prin Bulio, Haskovo, Teriahates, Goriţa, Frastani, Liugkari, Zervates, Arghirokastro, Premeti, iar în drum spre Tepeleni a avut loc următoarea întâmplare:

Cu puţin timp înainte de a ajunge la Tepeleni, în vreme ce predica mulţimilor, oameni ai evreilor şi ai turcilor au năvălit asupra lui. Atunci, Sfântul a fost izbăvit de mama lui Ali paşa, cunoscuta Hanko (sau Hamko). Sfântul a ajuns alergând în Tepeleni şi Hanko l-a luat în casa ei. Când s-a înserat a venit fiul ei Ali, care avea treizeci şi cinci de ani. În vremea cinei Sfântul i-a spus lui Ali:

Vei ajunge mare, vei lua Berati, Premeti, Ghianena şi vei ajunge renumit în lume. O să stăpâneşti toată Albania şi vei călca şi pe acest prunc al lui Kurt paşa. Dar să-ţi aminteşti totdeauna să-i iubeşti şi să-i aperi pe creştini, dacă vrei să rămână stăpânirea urmaşilor tăi.

În ziua următoare, înainte de a pleca Sfântul Cosma, Ali l-a întrebat:

– La Constantinopol mă voi duce?

Şi la Constantinopol vei merge, însă cu barba roşie, i-a răspuns Sfântul.

– Şi desigur, cuvintele sale s-au împlinit întocmai. Ali paşa a ajuns „mare”, iar la Constantinopol a mers capul său tăiat.

Însă ceea ce nu au reuşit evreii să facă la Tepeleni, au săvârşit câteva zile mai târziu la Berati. I-au dat lui Kurt paşa o sumă uriaşă, 25.000 de groşi[1], cu care se puteau cumpăra 12.500 de oi, ca să-l omoare.

Acela l-a prins la Kollikondasi şi l-a înecat în râul Apson, la 24 august.

La Kollikondasi, în Epirul de Nord, Sfântul Cosma şi-a încheiat muceniceşte viaţa pământească. Aici s-a încheiat şi a treia călătorie a sa. O călătorie biruitoare, o călătorie în care a primit cununa slavei, care l-a făcut Mucenic, o călătorie care ne-a dat încă un Sfânt, Sfântul nostru, Sfântul neamului, Sfântul libertăţii, Sfântul celor robiţi, Noul Mucenic şi Sfinţitul Mucenic Cosma Ktolianul, cel întocmai cu Apostolii, Apostolul neamului, iar pentru thermioţi, pentru cei din Mega Dendron, pentru etolieni, Sfântul lor (nostru) compatriot.

(Constantin V. Triandafillu, Sfântul Cosma Etolianul – Viaţa şi învăţăturile, traducere de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2010, pp. 37-46)

 

[1] Această sumă valorează astăzi 1.100.00 de euro.

Ultimele din categorie