Viaţa cea dulce nu o simt cei ce se bucură de ea în chip lumesc, ci cei ce trăiesc duhovniceşte
Cel ce se încrede în Dumnezeu, seamănă slavoslovie şi adună bucurie dumnezeiască şi binecuvântare veşnică. Cel ce seamănă ticăloşie, seceră ticăloşie şi înmagazinează nelinişte (stres).
Potrivit cu jertfa şi rugăciunea pe care le face omul pentru sine sau pentru semenul său, va primi şi ajutorul dumnezeiesc.
Încrederea în Dumnezeu pentru cele ce nu se pot face omeneşte este o rugăciune tainică neîncetată, care aduce rezultate minunate.
Cel ce se încrede în Dumnezeu, seamănă slavoslovie şi adună bucurie dumnezeiască şi binecuvântare veşnică. Cel ce seamănă ticăloşie, seceră ticăloşie şi înmagazinează nelinişte (stres).
Viaţa cea dulce nu o simt cei ce se bucură de ea în chip lumesc, ci cei ce trăiesc duhovniceşte şi primesc şi cele amare cu bucurie, ca buruieni tămăduitoare pentru sănătatea sufletului şi se hrănesc numai pentru întreţinerea trupului.
Trageţi mereu de aţa metaniilor până ce se vor dezgheţa uleiurile duhovniceşti, ca să poată porni maşina duhovnicească şi inima să lucreze singură rugăciunea.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Părinţi Aghioriţi Flori din Grădina Maicii Domnului, Editura Evanghelismos, 2004, pp. 160-161)
Să păstrăm evlavia în biserică pentru a nu-i întrista pe sfinții îngeri
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro