Dumnezeu a poruncit tuturor făpturilor Sale să înveţe şi să trezească sufletul omului. Nu este nici o clipă în timp şi nici un pas în spaţiu fără să dea lecţii omului. Chiar şi visul. Pentru că somnul odihneşte doar trupul, în timp ce sufletul veghează şi învaţă.

Toţi suntem în şcoală de la naştere până la moarte. Nu sunt în lume oameni neşcoliţi. Nu este sălbatic pe faţa pământului care, prin cunoştinţele şi deprinderile sale, să nu poată ruşina pe cel mai mare învăţat al lumii. Chiar prin naştere, toţi ne înscriem la universitatea firii şi învăţăm aici, ziua şi noaptea, până la moarte. Cunoştinţele de temelie se dobândesc aici, încet şi pe nesimţite, precum trupul omenesc creşte încet şi pe nesimţite. Cât este de comună limba oamenilor învăţaţi şi a celor neînvăţaţi… şi mai mare este capitalul întregii lor cunoaşteri comune.

Nu este om care să nu ştie multe, nici nu este om care să ştie îndeajuns.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Gânduri despre bine și rău, Editura Predania, București, 2009, pp. 51-52)