Sfântul Ierarh Atanasie Patelarie s-a născut din părinți binecredincioși, către sfârșitul veacului al XVI-lea, în orașul Rethimno din insula Creta, primind la Botez numele Alexie. El a purtat crucea a nenumărate încercări, mărturisind dreapta credință într-o perioadă de mari tulburări pentru creștinătatea răsăriteană. Încă din fragedă vârstă, se străduia să împlinească poruncile Evangheliei propovăduite în Creta pentru întâia oară de Sfântul Apostol Pavel. Râvnind la viața duhovnicească, se îndeletnicea cu citirea Vieților Sfinților, aprinzându-se adesea de dorul de a urma nevoințelor acestora.

După moartea tatălui său, se călugărește la Metocul sinaitic din Heracleea (sau la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai), primind numele Atanasie. Dorind însă o viață duhovnicească mai înaltă, după ce a viețuit o vreme într-o mănăstire din Tesalonic unde a fost hirotonit ierodiacon, pleacă în Sfântul Munte Athos, la Mănăstirea Esfigmenu (sau Xiropotamu), unde i se dă ascultarea de a sluji la trapeză. Se hrănea doar cu pâine și apă, iar nopțile le petrecea în rugăciune, dormind câteva ore, având drept așternut, atât vara cât și iarna, pământul gol. În urma unui pelerinaj în Țara Sfântă și la Muntele Sinai, va deveni cunoscut pentru darul oratoriei și alesele sale cunoștințe teologice.

Potrivit unei scrieri grecești vechi, Atanasie Patelarie se afla pe la anul 1626 în Țara Românească (Valahia), ca dascăl; aici va traduce Psaltirea în limba greacă populară. Patriarhul Constantinopolului, Chiril Lucaris (1638), îl va chema pe Atanasie la Constantinopol, să sprijine credința ortodoxă atacată de necredincioși și de eretici. În anul 1631 este ales mitropolit al Tesalonicului, scaun pe care cu trei secole înainte fusese Sfântul Grigorie Palama (1359). De aici, mitropolitul Atanasie va trimite mai multe scrisori țarului Rusiei, cerându-i sprijin pentru mitropolia sa, care era asuprită de turci.

În anul 1634, în martie, când Patriarhul Chiril Lucaris este trimis în exil, la Constantinopol este așezat pentru puțină vreme (patruzeci de zile), mitropolitul Atanasie al Tesalonicului.

În cele din urmă, necredincioșii îl vor sili pe mitropolitul Atanasie să părăsească scaunul Tesalonicului. Nevoit să strângă milostenie cu care să plătească datoriile mitropoliei va pleca spre Moldova, unde va găsi ajutor și sprijin, la curtea evlaviosului domnitor Vasile Lupu (1634-1653), care îl trimite la Mănăstirea Sfântul Ierarh Nicolae din Galați. Întorcându-se la Constantinopol încă o dată, este reales patriarh în vara anului 1652. N-a păstorit însă decât două săptămâni, după care a fost nevoit să demisioneze datorită presiunii turcilor, și să se întoarcă la Galați.

Slujitorii și credincioșii din orașul de la Dunăre s-au bucurat mult de blânda și înțeleapta păstorire a Patriahului Atanasie, care s-a arătat statornic în credință, purtându-și crucea în chip neșovăielnic.

Sfântul Atanasie și-a exprimat dorința de a-și sfârși viața la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Galați (pe care o numea, mănăstirea mea), dar voia lui Dumnezeu a fost alta; a continuat să strângă milostenie pentru creștinii celorlalte Biserici Ortodoxe căzute sub ocupație turcească.

Ajungând bătrân și bolnav în Rusia, a primit însemnate daruri de la țar și de la Patriarhul Nicon (1652-1666). La întoarcere a rămas în cetatea Lubnî (din Ucraina), unde s-a așezat la Mănăstirea Schimbarea la Față din Mgarsk.

Cunoscându-și mai dinainte vremea sfârșitului, Sfântul Atanasie a alcătuit un testament prin care a împărțit darurile primite de la țar, mai multor mănăstiri și biserici din Moldova, din Sfântul Munte Athos și din Muntele Sinai. A rânduit a se aduce daruri și la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Galați. Apoi, s-a rugat pentru toți păstoriții săi, pentru cei ce i-au făcut bine și pentru cei care l-au prigonit ori nedreptățit în viață; și-a cerut iertare de la toți, iertându-i la rândul său pe toți. Cu cugetul împăcat și încrezător în marea milostivire a lui Dumnezeu, având pe buze și în inimă rugăciunea, a adormit în Domnul, la 5 aprilie 1654 (a treia zi de Paști), în genunchi, cu Sfânta Evanghelie în mâini, rostind cu glas stins: Doamne, primește sufletul meu.

A fost îmbrăcat în veșminte arhierești și așezat în jilț, ținând în mână cârja. Apoi, a fost pus într-un mormânt săpat înlăuntru bisericii Mănăstirii din Mgarsk.

Prin rânduială dumnezeiască, trupul ostenit de privegheri al cinstitului Ierarh a rămas neschimbat. Lucrul acesta s-a aflat abia după opt ani de la mutarea sa la locașurile cele veșnice, atunci când mitropolitul Paisie Ligaridis al Gazei (sec. XVII), care venind la Mănăstirea din Lubnî, a avut o vedenie. Sfântul Atanasie i s-a arătat și i-a cerut să fie luat din mormânt. Când acesta a fost deschis, trupul Sfântului Atanasie era întreg și neputrezit, răspândind miresmă plăcută.

Sfintele moaște au fost așezate cu mare cinste în partea dreaptă a bisericii, în ziua de 1 februarie 1662, iar pomenirea între Sfinți, a Ierarhului Atanasie Patelarie s-a hotărât a fi la 2 mai. Cinstitele moaște au rămas neatinse de focul care a cuprins de două ori biserica, dar nu și pe viețuitorii mănăstirii pe care i-a păzit Sfântul.

La începutul veacului al XX-lea, Sfintele moaște au fost duse la Harkov, iar din anul 1943, au fost puse spre închinare în catedrala Buna Vestire din același oraș.

În toamna anului 2004, când se împlineau 350 de ani de la mutarea la ceruri a Sfântului Atanasie, prin osârdia Preasfințitului Casian, Episcopul Dunării de Jos, a fost adusă într-o icoană, de la Harkov la Galați, o părticică din moaștele Sfântului Atanasie. Doi ani mai târziu, spre bucuria și întărirea preoților și credincioșilor de la Dunărea de Jos, ierarhul gălățean a mai adus și unul din veșmintele în care au fost așezate la Harkov, moaștele Sfântului Ierarh Atanasie, care s-au arătat izvor de vindecări, tămăduind multe boli și neputințe.

(Mineiul pe mai, Ediția a VI-a revizuită, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2012, pp. 33-35)