Maica Ierusalima Ghibu s-a născut în 23 noiembrie 1936 la Pianu de Sus, județul Alba, din părinții Vasile și Maria Ghibu, unchiul ei fiind acad. Onisifor Ghibu, unul dintre fondatorii Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. A urmat şcoala primară, de patru ani, în comuna Pianu de Sus, continuând cu Gimnaziul Unic, de trei ani, din oraşul Sebeş. Apoi, a urmat cursurile Liceului Teoretic de fete, de patru ani, din Alba Iulia. În adolescență s-a spovedit la Sfântul Arsenie de la Prislop.

În 1952, la doar 16 ani, s-a închinoviat la Mănăstirea Rătești din județul Buzău, pentru a putea fi aproape de Sfântul Dometie de la Râmeț, ucenic al Sfântului Arsenie de la Prislop, trimis în județul Buzău ca director de studii la școlile monahale de la Ciolanu, Rătești și Barbu.

Maica Ierusalima a fost apropiată și ucenică a Părinților Arsenie Praja, Varsanufie Știrban, ucenicul cel mai apropiat al Sfântului Dometie cel Milostiv de la Râmeț, și a Fratelui Ioan David de la Strungari.

În 1955, Mănăstirea Râmeț din județul Alba a devenit mănăstire de maici, iar Maica Ierusalima s-a stabilit acolo în 1956, înființând o secție de covoare. A fost tunsă în monahism în secret în 1957, de Sfântul Dometie, care slujea în continuare în județul Buzău.

După mai multe peregrinări în condiții grele cu atelierul de covoare, obștea s-a restabilit la Râmeț în 1959, împreună cu Sfântul Dometie cel Milostiv. Dar, după câteva luni, a fost dat Decretul nr. 410 din 28 octombrie 1959, care obliga monahii și monahiile în putere să părăsească mănăstirile.

În 1961, ca să nu rămână obștea risipită, Maica Ierusalima, la sfatul Sfântului Dometie, a cerut autorităților să deschidă o secție de covoare la Teiuș, apoi la Aiud, în timp ce Sfântul Dometie cel Milostiv era preot misionar în satele din zona Râmețului.

Maicile reușeau să ajungă periodic la Râmeț pe poteci ascunse și neștiute de Miliție și Securitate. Abia în primăvara lui 1969 au avut permisiunea să se restabilească la Mănăstirea Râmeț, însă îmbrăcate în haine civile.

După ce alte încercări de a obține aprobare pentru reînființarea mănăstirii au eșuat, Maica Ierusalima a scris, împreună cu Sfântul Dometie cel Milostiv, în grajd, la lumina lumânării, o petiție către Nicolae Ceaușescu, pe care a înmânat-o personal lui Paul Niculescu Mizil la București, după ce s-a strecurat, îmbrăcată în civil, în sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Cererea a fost aprobată și maicile s-au întors la Râmeț, dar sfântul așezământ a fost recunoscut oficial ca mănăstire abia în 1972.

Astfel, la 1 iulie 1972, maica Ierusalima a fost numită stareță a Mănăstirii Râmeț, conducând cu multă vrednicie mănăstirea, vreme de 42 de ani, până în anul 2014. Împreună cu maicile din obște, a ostenit la ridicarea noii biserici de zid, înălțată între anii 1982–1992, lângă străvechea bisericuță a Sfântului Ierarh Ghelasie.

La data de 14 mai 2014, după o lungă și rodnică perioadă de împlinire a ascultării de stareță a Mănăstirii Râmeț (42 de ani), a predat această ascultare la vârsta de 78 de ani.

A trecut la Domnul în ziua 15 noiembrie 2025, fiind înmormântată în cimitirul Mănăstirii Râmeț.