Părintele Ioan Iovan (1922-2008) a fost un duhovnic ortodox român, cunoscut pentru curajul său în apărarea credinței în perioada regimului comunist. Născut la 26 iunie 1922 în Husasău de Criș, județul Bihor, într-o familie de preot, a urmat studii teologice la Academia Teologică din Cluj și la Facultatea de Teologie din București, obținând licența în 1946. În 1947 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Antim din București, primind numele Ioan, iar în 1948 a fost hirotonit preot la Mănăstirea Vladimirești, județul Galați.

La Mănăstirea Vladimirești, Părintele Ioan a devenit cunoscut pentru râvna sa duhovnicească și pentru numărul mare de credincioși care veneau să se spovedească și să se împărtășească. Această activitate intensă a atras atenția autorităților comuniste, care l-au arestat în noaptea de 29 spre 30 martie 1955, acuzându-l de „agitație publică” și „omisiune la denunț”. A fost condamnat inițial la muncă silnică pe viață, pedeapsă comutată ulterior la 25 de ani de închisoare. A petrecut nouă ani în închisorile de la Galați, Văcărești, Jilava, Gherla și Aiud, fiind eliberat în 1964.

După eliberare, a fost supus unei perioade de interdicție în slujirea preoțească, fiind urmărit constant de Securitate. În 1979, i s-a permis să slujească din nou, iar în 1991, împreună cu maica Cristina Chichernea, a întemeiat Mănăstirea Nașterea Maicii Domnului de la Recea, județul Mureș. Aici, Părintele Ioan a continuat să fie un duhovnic căutat de mulți credincioși, cunoscut pentru predicile sale pline de har și pentru dragostea față de Sfânta Euharistie.

Părintele Ioan Iovan a trecut la Domnul pe 17 mai 2008, fiind înmormântat în incinta Mănăstirii Recea. Viața sa rămâne un exemplu de credință neclintită și de mărturisire curajoasă a lui Hristos în vremuri de prigoană.