Poporul georgian – binecuvântat sub domnia Sfintei Împărătese Tamara

„Fraţilor! Nu îngăduiţi ca inima să vă tremure dinaintea mulţimii vrăjmaşilor, căci Dumnezeu este cu noi! Aveţi încredere numai în Dumnezeu, îndreptaţi-vă inima întru dreptate către El, iar toată nădejdea să o aveţi în Crucea lui Hristos şi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu!”

Sfânta Tamara este pomenită și în Duminica Mironosiţelor, afară de pomenirea obişnuită din 1 mai.

În 1160 (din alte surse,1166), o fiică, Tamara, i s-a născut regelui Gheorghe al III-lea (1155-1184) şi reginei Burduchan a Georgiei. Regele a proclamat că avea să împartă tronul cu fiica lui începând cu ziua în care aceasta va împlini doisprezece ani. Curtea regală, în unanimitate, a făgăduit vasalitatea şi slujirea Tamarei, iar tatăl şi fiica au condus ţara vreme de cinci ani. După moartea regelui Gheorghe, în 1184, nobilimea a recunoscut-o pe tânăra Tamara drept singur stăpân al întregii Georgii.

Regina Tamara a urcat la tron ca suverană a toată Georgia la vârsta de optsprezece ani. I se spune „Rege” în limba georgiană, întrucât tatăl său nu avea moştenitor de parte bărbătească şi, prin urmare, ea avea să judece precum un Monarh – iar nu ca o soţie de monarh.

La începutul domniei, Tamara a convocat un sinod bisericesc, adresându-se Clerului cu înţelepciune şi smerenie: „Judecătorul, potrivit dreptăţii, a confirmat binele, condamnând răul”, a specificat ea „Începând cu mine, să tăiem păcatul de la rădăcină, pentru coroana regală trimisă de Sus ca semn al dumnezeieştii slujiri, neîngăduind nici bogăţiei celor nobili, nici sărăciei mulţimii să vă împiedice lucrarea. Sfinţiile voastre, prin cuvânt, prin faptă şi prin predici, iar eu prin lege, prin educaţia cu care Sfinţiile voastre şi cu mine ne vom îngriji de aceste suflete pe care ni le-a încredinţat Dumnezeu, astfel că împreună vom respecta legea lui Dumnezeu, pentru a ne izbăvi de veşnica osândă... Sfinţiile voastre, în calitate de preoţi, iar eu, în calitate de domnitor, Sfinţiile voastre ca păzitori ai binelui, iar eu, păzitorul acestui bine.”

Biserica şi Curtea regală au ales un pretendent pentru Tamara: Yuri, fiul Prinţului Andrei Bogoliubsky de Vladimir-Suzdal (în Georgia, Yuri a fost cunoscut cu numele de „Gheorghe al Rusiei”). Frumosul Gheorghe Rusul a fost un soldat curajos şi, sub comandamentul lui, georgienii s-au întors biruitori din multe bătălii. Căsătoria lui cu Tamara, însă, a scos la iveală multe dintre laturile caracterului său grosolan. De multe ori era beat şi înclinat spre acte imorale. În cele din urmă, Curtea Tamarei l-a trimis din Georgia în Constantinopol, oferindu-i-se o recompensă generoasă. Mulţi domnitori din Orientul Mijlociu au fost atraşi de frumuseţea reginei Tamara şi au dorit să se căsătorească cu ea, însă aceasta i-a respins pe toţi. În sfârşit, la insistenţele Curţii, a acceptat să se căsătorească a doua oară, pentru a asigura continuitatea dinastiei. Totuşi, de data aceasta, i-a cerut mătuşii şi asistentei ei, Rusudan (sora regelui Gheorghe al III-lea) să-i găsească un pretendent. Bărbatul pe care l-a ales, Davit-Soslan Bagrationi, era fiul domnitorului Oset şi un urmaş al regelui Gheorghe I (1014-1027).

În 1195, s-a format o campanie militară musulmană, în scopul de a lupta împotriva Georgiei, sub conducerea atabegului (comandant militar) Abu Bakr din persanul Azerbaijan. La ordinul Reginei Tamara, a fost emis un apel la arme. Credincioşii au fost însărcinaţi de către Mitropolitul Antonie de Şqondidi să participe toată noaptea la privegheri şi liturghii şi să împartă milostenii cu mărinimie, pentru ca sărmanii să se poată odihni după muncă şi, astfel, să se poată ruga. În zece zile armata a fost pregătită, iar regina Tamara s-a adresat soldaţilor georgieni pentru ultima oară, înainte ca bătălia să înceapă. „Fraţilor! Nu îngăduiţi ca inima să vă tremure dinaintea mulţimii vrăjmaşilor, căci Dumnezeu este cu noi! Aveţi încredere numai în Dumnezeu, îndreptaţi-vă inima întru dreptate către El, iar toată nădejdea să o aveţi în Crucea lui Hristos şi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu!”, îi îndemna ea.

După ce şi-a scos încălţările din picioare, Regina Tamara a urcat dealul pe care se afla Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Metekhi (la Tbilisi), unde s-a aşezat în genunchi dinaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. S-a rugat neîntrerupt, până ce a primit veştile cele bune: bătălia de la Şamkori s-a încheiat cu biruinţa incontestabilă a armatei georgiene ortodoxe.

După această victorie, armata georgiană i-a biruit de mai multe ori pe turci, iar ţările vecine au început să considere Georgia drept protectoare a Transcaucaziei. La începutul secolului al XIII-lea, Georgia a deţinut supremaţia unei autorităţi politice recunoscute de Apusul creştin şi Orientul musulman. Izbânzile militare ale Georgiei au alarmat lumea islamică. Sultanul Rukn al-Din era sigur că o forţă unită musulmană ar putea înlătura definitiv problematica puterii din regiune, astfel că s-a îndreptat spre Georgia în jurul anului 1203, conducând o armată enormă.

Campând în apropiere de Basiani, Rukn al-Din a trimis un mesager către regina Tamara, cu o cerere îndrăzneaţă: să se predea fără luptă. Drept recompensă pentru supunere, sultanul i-a făgăduit că o va lua de soţie, cu condiţia de a îmbrăţişa Islamul; iar dacă Tamara nu va avea de gând să renunţe la creştinism, atunci avea să fie una dintre celelalte concubine nenorocite din haremul lui. Când mesagerul a înmânat cererea sultanului, un bărbat de origine nobilă, Zaharia Mkhargrdzelidze, a fost atât de şocat, încât l-a pălmuit pe acela.

La ordinul Reginei Tamara, tribunalul a oferit daruri cu generozitate ambasadorului şi i-a dat ca însoţitor un trimis al Georgiei, dimpreună cu o scrisoare de răspuns. „Propunerea Voastră ţine cont de bogăţia şi imensitatea armatelor Voastre, însă nu ţine seama de dumnezeiasca judecată”, a scris Tamara, „în timp ce eu nu mă încred în nicio armată sau ceva lumesc, ci în mâna dreaptă a Atotputernicului Dumnezeu şi în ajutorul atotbiruitoarei Cruci care vă blestemă. Voia lui Dumnezeu, iar nu a Voastră, trebuie împlinită! Va stăpâni judecata lui Dumnezeu, iar nu judecata Voastră!”.

Ostaşii georgieni au fost convocaţi imediat. Regina Tamara s-a rugat pentru victorie dinaintea icoanei Născătoarei de Dumnezeu Vardzia după care, desculţă, şi-a condus armata la porţile cetăţii. Având nădejde doar în Domnul şi în rugăciunea fierbinte a reginei Tamara, armata georgiană se îndrepta către Basiani. Duşmanul era în derută. Victoria de la Basiani a fost un eveniment de enormă importanţă nu doar pentru Georgia, ci şi pentru întreaga lume creştină.

Biruinţele militare au sporit credinţa reginei Tamara.

În timpul zilei strălucea prin toate veşmintele ei regale şi prin administrarea înţeleaptă a afacerilor guvernamentale, însă noaptea, în genunchi, Îi cerea cu lacrimi Domnului să întărească Biserica georgiană. Se îndeletnicea cu brodatul și cusutul hainelor pe care le împărţea săracilor.

Odată, istovită de rugăciune şi de lucrul cu acul, Tamara a aţipit și a avut o vedenie. Intrând într-o casă luxoasă, a văzut un tron din aur presărat cu nestemate şi, încercând să se apropie de el, a fost oprită deodată de un bătrân cu o cunună. „Cine este mai vrednic decât mine să primească un asemenea tron de slavă?”, l-a întrebat pe acela regina Tamara. Iar el i-a răspuns, zicând: „Acest tron este destinat slujitoarei ce va coase, cu mâna ei, veşminte pentru doisprezece preoţi. Sunteţi deja deţinătoarea unor mari comori în lumea aceasta”. După care s-a îndreptat spre o altă direcţie.

Trezindu-se, regina Tamara s-a apucat de îndată de lucrul ei şi, cu propria-i mână, a cusut veşminte pentru doisprezece preoţi.

Istoria a păstrat un alt episod însemnat din viaţa reginei Tamara: pe când se pregătea să asiste la Sfânta Liturghie a unei sărbători, la Ghelati, şi-a pus o nestemată la centură. Ceva mai târziu, i s-a spus că un cerşetor dinafara zidurilor mănăstirii i-a cerut de pomană, iar ea a poruncit alaiului să-i spună să aştepte. Sfârşind cu înveşmântatul, a ieşit din turn, însă nu a găsit pe nimeni. Mâhnită foarte, îşi reproşa că a refuzat sărmanii lipsindu-se, astfel, de Hristos Însuşi. Şi îndată şi-a scos centura, pricina ispitei şi a oferit-o ca ofrandă icoanei Născătoarei de Dumnezeu Ghelati.

În timpul domniei Reginei Tamara, o adevărată cetate monahală a fost săpată în stâncile de la Vardzia, iar prinţul georgian temător de Dumnezeu a săvârşit aceasta în timpul Postului Mare. Bisericile Pitareti, Kvabtahevi, Betania şi multe altele au fost, de asemenea, construite în vremea aceea. Sfânta Regină Tamara a înzestrat cu generozitate bisericile şi mănăstirile nu numai pe teritoriu georgian, ci şi în afara graniţelor lui: în Palestina, Cipru, Muntele Sinai, Grecia, Muntele Athos, Bulgaria, Macedonia, Tracia, România, Isauria şi Constantinopol. Dumnezeiasca călăuzire a Reginei Tamara a abolit pedeapsa cu moartea şi toate formele de tortură corporală.

Pravila, păzirea în taină a unei desăvârşite asceze prin postire, dormitul pe pat din piatră şi psalmodierea în picioarele desculţe, toate acestea au afectat, în cele din urmă,  sănătatea Reginei Tamara. Multă vreme s-a abţinut să vorbească cuiva despre starea ei însă, când durerea a devenit insuportabilă, a cerut, în sfârşit, ajutor. Cei mai buni medici ai vremii au fost incapabili de a-i diagnostica boala, astfel că întreaga Georgie a fost cuprinsă de teama unei catastrofe. Toată lumea, de la mic la mare, s-a rugat fierbinte pentru suveranul şi apărătorul Georgiei. Oamenii erau gata să-şi dea nu numai propria lor viaţă, ci chiar și viaţa odraslelor lor, pentru cauza mult iubitului lor conducător.

Dumnezeu i-a dat un semn Tamarei când a sosit ceasul să o primească în Împărăţia Lui. Astfel că evlavioasa suverană şi-a luat rămas-bun de la Curtea ei, s-a îndreptat, rugându-se, către icoana Mântuitorului şi către dătătoarea de Viaţă Cruce, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase! Atotputernice Stăpâne al cerului şi al pământului! Ţie Îţi încredinţez naţiunea şi poporul ce mi-au fost date în grijă, răscumpărate fiind prin preascump Sângele Tău, şi pruncii pe care mi i-ai dat mie, iar eu Ţie Îţi dau al meu suflet, Doamne!”.

Mormântul reginei Tamara a rămas o taină până în zilele noastre

Unele surse afirmă că mormântul ei se află la Ghelati, într-o latură a cavourilor ce aparţin dinastiei Bagratidilor, în timp ce altele insistă asupra faptului că sfintele ei moaşte sunt păstrate într-un cavou din Mănăstirea Sfintei Cruci din Ierusalim.

Mormântul legendarei regine georgiene Tamara a fost descoperit, se pare, în munţii Inguşetiei. Peştera-criptă găsită în Inguşetia cu rămăşiţele ei datează, după cum spun specialiştii, din secolele V-VIII. Se ştie că, la vremea aceea, toată populaţia din Inguşetia era nevoită, din cauza invaziilor tătaro-mongole, să fugă din cetăţi şi să se mute în munţi sau în împrejurimi. Zona muntoasă a Inguşetiei este pomenită pentru frumoasele ei privelişti naturale, precum valea Targimsky, strâmtorile râurilor Armkhi şi Assa. Aici există o mulţime de monumente istorice şi culturale, printre care Khamkhi, Targim, Egikal, Biserica ortodoxă unică de la Tkhaba-Erdy, construită de către regina Tamara, după opinia istoricilor. Criptele sau „morminte solare” au făcut dintotdeauna parte din toate tipurile de turnuri din Inguşetia. Atunci când le ridicau, înţelepţii strămoşi ai inguşilor construiau, în acelaşi timp, şi cripte.

În timpul construirii unui drum în aceste ţinuturi, aproape de Biserica Tkhaba-Erdy, a avut loc o alunecare de teren. Când se făcea debleiajul, a apărut o intrare într-o peşteră din stâncă. În Inguşetia această descoperire nu era prima, spune directorul-adjunct al Centrului Arheologic Inguş, Krupnov Umalat Gadiev. „Astfel de cripte datează aici, în Inguşetia, din secolele al XIII-lea, al XIV-lea şi al IX-lea. Pornind de la aceasta, se construieşte ipoteza potrivit căreia, probabil, în cazul de faţă este vorba despre mormântul Reginei georgiene Tamara. Astăzi, în mod oficial, în istoriografia georgiană modernă, locul exact în care se odihneşte este necunoscut, crezându-se că mormântul ei se află în oraşul Ghilati. Însă, la vremea aceea, la începutul secolului al XIII-lea, când regina a trecut la cele veşnice, au făcut un mormânt fals pentru ca nimeni să nu-i poată profana pomenirea”.

Potrivit versiunilor arheologilor inguşi, Regina Tamara ar fi fost îngropată lângă biserica din Tkhaba-Erdy, spune Umalat Gadiev. „Celebra biserică din Tkhaba-Erdy este situată nu departe de cripta găsită. Se crede că biserica a fost zidită chiar de către Regina Tamara, cu a ei participare şi finanţare. Există o legendă potrivit căreia inguşii ar fi fost cei care ar fi păstrat-o pe regină, întrucât în venele ei curgea sânge inguş. Aceste legende există de un secol şi jumătate. Însă fără studii arheologice, antropologice şi chiar genetice (devenite posibile acum), nu putem să afirmăm aceasta în mod sigur”.

Potrivit unei alte ipoteze, putem presupune că într-o cavernă asemănătoare se află comorile capitalei vechiului Stat alan, anume, oraşul Magas, care acum este capitala Inguşetiei. Conducătorul Inguşetiei, Junus-Bek Evkurov a ordonat să se cerceteze peştera şi să fie protejată pentru a se evita invazia arheologilor „clandestini”.

Ultimele din categorie