Am auzit că este oarecare cetate mare ai cărei cetăţeni aveau de la cei vechi obicei să primească pe un străin, care să nu cunoască legile cetăţii lor, nici obiceiurile lor să nu le ştie nicidecum şi pe acesta şi-l puneau împărat peste ei. Şi, astfel, acesta lua toată stăpânirea şi ţinea toată puterea, până ce sfârşea un an. După aceea, fără de veste, în zilele când era el mai fără de grijă şi se hrănea din destul, socotind el că împărăţia lui în veac petrece, se sculau asupra lui şi, luând după dânsul haina cea împărătească, îl batjocoreau pe el gol, prin toată cetatea, şi îl trimiteau în surghiun departe, într-o mare insulă pustie, unde nu era nici hrană, nici haină, fără numai rea pătimire încât nici o nădejde nu mai avea el de hrană și de haină, ci totdeauna numai suferinţă, fără nădejde de mai bine.

Deci, oarecând, după obiceiul cetăţenilor acelora, au pus împărat pe un alt om care, însă, avea multă cunoştinţă în sine şi purtare de grijă, ca nu la fel cu ceilalţi, să-l răpească şi pe el, la împlinirea anului. Că acesta, nerâvnind îndestularea ce i s-a făcut deodată, nerâvnind nici pe împăraţii care au fost mai înainte de el şi rău au fost izgoniţi, nepurtând grijă, acesta în nevoinţă şi în grijă îşi avea sufletul, cum adică s-ar chiverni și mai bine pe sine. Deci, sfătuindu-se cu sfetnici înţelepţi, a luat cunoştinţă de la ei, de obiceiul acelora și de locul cel de surghiun; că i se cuvenea lui, cu drept cuvânt, fără de înşelare a fi înştiinţat de toate.

După ce dar, s-a înştiinţat de aceasta, că adică, oarecând, întru aceeaşi insulă va fi şi el surghiunit şi de împărăţie lipsit, deschizând visteriile sale, pe care încă le avea întru a sa stăpânire, neoprit şi-a luat de cheltuială aur şi argint şi mulţime de pietre de mult preţ, le-a dat la slugile sale credincioase şi le-a trimis în insula aceea, unde avea să fie şi el surghiunit. Iar sfârşindu-se anul cel hotărât, s-au sculat cetăţenii şi luându-l, l-au trimis gol în surghiun, unde erau şi ceilalţi împăraţi vremelnici, dar nerecunoscători. Acesta însă, cu bogăţia cea mai înainte trimisă, petrecea de-a pururea în îndestulare, având hrană, şi băutură şi fiind slobod de toată frica acelor cetăţeni necredincioşi și răi.

Iar tâlcuirea este aceasta: prin cetate, adică, fraţilor, să înţelegeţi lumea aceasta trecătoare, iar prin cetăţeni, pe începătoriile şi stăpâniile dracilor, care stăpânesc lumea şi întunericul acestui veac, care ne amăgesc pe noi cu desfătări şi cu înşelătoare bogăţie, cu mâncările şi băuturile vieţii acesteia, punându-ne în minte totdeauna, că viaţa aceasta, trecătoare şi vremelnică, este nestricăcioasă. Iar prin împăraţi, să înţelegem pe drepţi şi pe păcătoşi şi pe fiecare din noi, care vieţuind în lumea aceasta, unde moartea venind fără de veste, ne răpeşte şi ne duce în insula cea mai înainte-zisă, adică în celălalt veac. Și de vom fi viețuit bine, în viața aceasta, cu fapte bune, cu credinţă şi cu blândeţe, cu înfrânare şi cu milostenie, cu post şi smerenie, apoi ne vor lua pe noi îngerii blânzi, în viaţa cea veşnică, iar de vom vieţui rău, cu fapte spurcate, ne vor lua pe noi îngeri înfricoşaţi şi ne vor da pe noi dracilor nemilostivi şi, aşa, ne vor duce pe noi în fundul iadului şi în muncile cele gătite lor, precum zice Scriptura. Va lua fiecare după faptele sale. Deci, acestea ştiindu-le, să ne înfrânăm trupul de desfrânare şi sufletul de beţie, inima de la gândirea semeaţă şi de la iubirea de argint, limba de la multa grăire şi de la clevetire, mâinile de la furtişag şi de la război şi să primim a face numai faptele bune, cu care vieţuind, vom dobândi veşnica viată. (Sfântul Varlaam)

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, pp. 264-265)