Viața omului, ca floarea câmpului
Să ne aducem aminte, căci ca iarba şi floarea câmpului suntem asemenea, care azi înfloreşte, iar mâine se aruncă în cuptor.
Dacă vedem că într-o câmpie bine înflorită au intrat nişte cosaşi şi cu coasa lor nemiloasă taie şi doboară la pământ mulţime mare de iarbă şi de flori frumoase, care acum împodobeau pământul cu culorile lor frumoase şi cu mireasma lor şi dacă ne aducem aminte că şi pe noi ne aşteaptă coasa morţii, care nu are milă de copii, de tineri şi de bătrâni, ci pe toţi, prin dureri şi suspine negrăite ne scoate din viaţă şi ne duce în veşnicia veacului celui fără de margine, apoi negreşit că dintr-o cugetare ca aceasta mare folos pentru sufletul nostru adunăm şi spre trezvie şi grijă de mântuirea noastră ne deşteptăm.
Să ne aducem aminte, căci ca iarba şi floarea câmpului suntem asemenea, care azi înfloreşte, iar mâine se aruncă în cuptor. Fiindcă o mică fierbinţeală, un junghi sau o mică supărare sau o altă întâmplare, scoate pe om dintre cei vii şi-l duce în ţarina pământului şi toată cinstea şi podoaba lui, ca un vis a trecut şi ca un fum ce-l goneşte vântul s-a stins de pe pământ.
(Părintele Ilie Cleopa, Opt cuvinte despre minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed. Episcopiei Romanului şi Huşilor, Roman, 1996, pp. 28-29)
El cere în loc de recunoștiință doar învoirea omului de a primi mare binefacere
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro