Aducerea moaștelor Sfântului Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan

Sfântul Arhidiacon Ștefan fiind ucis cu pietre de către evrei, cinstitul lui trup a stat neîngropat o zi și o noapte, fiind aruncat spre mâncarea câinilor, a fiarelor și a păsărilor; însă nimic nu s-a atins de dânsul, pentru că Domnul îl păzea pe el. Iar în a doua noapte, Gamaliei, slăvitul învățător de lege al Ierusalimului, cel ce se pomenește în Faptele Apostolilor, care începuse a se pleca spre dreapta credință în Hristos și se arătase în taină prieten al Sfinților Apostoli, a trimis bărbați cucernici ca să ia pe ascuns trupul întâiului mucenic, și l-a dus în satul său, care, după numele lui, se chema Cafargamala, adică satul lui Gamaliel.

Acel sat era departe de Ierusalim ca la douăzeci de stadii și acolo i-a făcut Sfântului Ștefan cinstita îngropare, punându-l într-o peșteră, în mormântul său cel nou. După aceea Nicodim, boierul evreiesc care venise noaptea la Domnul Hristos, plângând deasupra mormântului Sfântului Ștefan, s-a mutat către Domnul; și tot acolo aproape de mormântul mucenicului a fost îngropat de Gamaliel.

După aceasta și Gamaliel, primind Sfântul Botez împreună cu fiul său Aviv și viețuind câtăva vreme cu bună plăcere în buna cinstire creștinească, s-a sfârșit. Deci în aceeași peșteră, lângă mormântul lui Ștefan și a lui Nicodim, i-au îngropat pe amândoi. Și trecând mulți ani și pierind chinuitorii care mult au prigonit Biserica lui Hristos, a sosit împărăția creștinească, prin luminarea marelui Constantin; și, făcându-se alinare Bisericii și dreapta credință strălucind pretutindenea, s-au aflat prin dumnezeiască descoperire cinstitele moaște ale Sfântului Intâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan și lângă dânsul moaștele bărbaților celor de Dumnezeu plăcuți, ale lui Nicodim, Gamaliel și Aviv. Și le-a aflat pe ele preotul satului acela, cu numele Luchian, după o arătare ce i s-a făcut lui în acest chip:

În noaptea unei vineri, în ceasul al treilea, odihnindu-se el, i s-a arătat în vedenia visului un bărbat bătrân, înalt la stat, bineîncuviințat și înfrumusețat cu căruntețile, având barbă lungă, îmbrăcat cu o haină albă, care era împestrițată cu picături în chipul aurului, închipuind asemănări de cruci pe ea, iar în mâna sa avea un toiag de aur, cu care îmboldind în coaste pe preot, l-a strigat de trei ori, chemându-l pe nume: „Luchiane, Luchiane, Luchiane!”, și a început a grăi: „Mergi în cetatea Ierusalimului și spune Sfântului Ioan arhiepiscopul: «Până când vom sta închiși și nu ne deschizi nouă? Căci în vremea arhieriei tale ni se cade nouă să fim arătați! Deci deschide fără de zăbavă mormântul nostru, unde, din nebăgare de seamă, zac moaștele noastre, pe de o parte fiind udate de ploi, iar pe de alta fiind călcate de picioarele celor necredincioși! Și nu mă îngrijesc atâta de mine, pe cât de acei sfinți vrednici de mare cinste, care zac împreună cu mine. Deschide-le pe acelea, ca să deschidă Dumnezeu lumii ușile milostivirii Sale, fiindcă este cuprinsă de multe primejdii!»”.

Iar preotul Luchian, înspăimântându-se, a întrebat pe bărbatul ce i se arătase lui, zicându-i: „Cine ești tu, domnule, și cine sunt cei ce zici că sunt cu tine?”. Iar acela a răspuns: „Eu sunt Gamaliel, învățătorul lui Pavel, apostolul lui Hristos, și împreună cu mine se odihnește Ștefan arhidiaconul, cel ucis cu pietre de evrei și de arhiereii Ierusalimului, pentru credința lui în Hristos. Acela fiind aruncat spre mâncarea câinilor, a fiarelor și a păsărilor, l-am luat noaptea și, aducându-l în acest sat al meu, l-am pus în peștera mea în mormântul gătit mie, vrând să am parte cu dânsul întru înviere și în darul lui Dumnezeu. Iar în alt mormânt, în aceeași peșteră, este pus Nicodim, cel ce a fost învățat sfânta credință de Însuși Domnul Hristos și a primit Sfântul Botez de la apostoli, după înălțarea Domnului. De al cărui botez și de credința sa cea întru Hristos aflând evreii, s-au umplut de mânie și voiau să-l ucidă pe dânsul, ca și pe Ștefan, însă n-au făcut aceasta pentru cinstea mea, fiindcă îmi era rudenie; ci au luat de la dânsul dregătoria, iar averea lui au adăugat-o la averile bisericești. Apoi, blestemându-l, l-au izgonit din cetate cu multe ocări și cu necinste, iar eu l-am primit pe dânsul în satul meu și l-am hrănit până la sfârșitul lui. Și sfârșindu-se, l-am îngropat aproape de moaștele întâiului Mucenic Ștefan. Tot acolo am îngropat în al treilea mormânt și pe Aviv, prea iubitul meu fiu, care, împreună cu mine, a primit Sfântul Botez de la apostolii lui Hristos, când era în vârstă de douăzeci de ani. El murind înainte de mine, l-am îngropat în mormântul al treilea, cel săpat în peretele peșterii, cu care împreună am pus să fie așezat și trupul meu, pe când muream”.

Preotul iarăși l-a întrebat, zicându-i: „Unde vă vom căuta pe voi?”. Gamaliel a răspuns: „Caută-ne înaintea satului spre partea de miazăzi, la țarina care se numește de la Gravi, adică țarina bărbaților lui Dumnezeu”. Zicând aceasta, s-a făcut nevăzut, iar preotul, deșteptându-se, a lăudat pe Dumnezeu și s-a rugat, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, de este de la Tine arătarea aceasta, iar nu o înșelăciune, poruncește dar, ca și a doua oară și a treia oară să mi se facă aceeași arătare!”. Și a început a posti cu mâncare uscată până la următoarea vineri, petrecând în rugăciune și nespunând cuiva de vedenia aceea.

Iar în noaptea celeilalte vineri, în ceasul al treilea, Gamaliel iarăși s-a arătat lui Luchian preotul în același chip ca întâia oară, și i-a zis: „Pentru ce n-ai luat seamă ca să mergi și să spui Sfântului Ioan arhiepiscopul, precum ți-am zis?”. Preotul i-a răspuns: „Iartă-mă, Domnul meu, că m-am temut să merg îndată după cea dintâi vedenie și să-i spun, ca să nu mă aflu mincinos; ci m-am rugat Domnului să te trimită a doua oară și a treia oară la mine, ca să mă pot încredința despre acest adevăr”. Iar el, făcându-i cu mâna, i-a zis: „Pace ție, preote, odihnește-te!”. Și se vedea ca și cum pleca din ochii preotului. Apoi iarăși, întorcându-se către dânsul, i-a zis: „Luchiane, de vreme ce te gândești cum vei afla și vei cunoaște moaștele fiecăruia din noi, caută, vezi și cunoaște cele ce se vor arăta ție!”.

Zicând aceasta, cel ce se arătase a adus preotului patru coșnițe: trei de aur, iar a patra de argint. Drept aceea, una dintre acele coșnițe de aur era plină de flori roșii, a doua și a treia din cele de aur erau pline de flori albe, iar a patra coșniță, cea de argint, era plină de șofran galben binemirositor. Coșnița cea dintâi de aur, cu florile cele roșii, a pus-o de-a dreapta preotului, spre răsărit, pe cea de-a doua, cu florile cele albe, a pus-o în partea dinspre miazăzi, iar pe a treia și pe a patra, le-a pus împreună în partea dinspre apus, în dreptul celei dintâi ce era spre răsărit. Preotul a întrebat pe cel ce-i arăta lui acelea, zicându-i: „Ce sunt acestea, domnul meu?”. El i-a răspuns: „Acestea sunt mormintele noastre, în care ne odihnim noi. Coșnița cea de aur cu flori roșii dinspre răsărit este mormântul Sfântului Ștefan, care s-a roșit cu sângele mucenicesc pentru Hristos. Cealaltă coșniță de aur, cu florile cele albe, care stă spre miazăzi, este mormântul Sfântului Nicodim. A treia coșniță, asemenea cu flori albe, care stă spre apus, este mormântul meu. Iar a patra coșniță, cea de argint, cu șofranul cel binemirositor, care stă împreună cu a mea, este mormântul fiului meu Aviv, care a fost curat din pântecele maicii sale, cu trupul și cu sufletul, și s-a sfârșit în feciorie fără de prihană”.

Aceasta zicând Gamaliel, s-a făcut nevăzut împreună cu coșnițele. Iar preotul, după acea vedenie, a mulțumit lui Dumnezeu și s-a silit la rugăciune și la postire până în vinerea a treia, așteptând ca și a treia oară să se învrednicească de acea arătare. Și în noaptea vinerii a treia, Gamaliel, același bărbat cinstit și cu sfântă podoabă, a stat înaintea preotului în vedenie, zicându-i cu îngrozire: „Pentru ce nu ai băgat de seamă până acum, ca să mergi la arhiepiscop și să-i vestești lui cele arătate și cele zise ție? Oare nu vezi câtă secetă și mâhnire este în cele de sub cer? Iar tu nu te îngrijești! Oare nu sunt în pustietăți bărbați sfinți mai buni și mai vrednici de această descoperire decât tine? Iar noi, trecându-i pe aceia, am voit să fim arătați prin tine; deci, sculându-te, mergi și spune arhiepiscopului ca să deschidă locul în care ne odihnim și să facă o biserică, ca, prin rugăciunile noastre, Domnul să fie milostiv spre poporul Său”.

Deci, sculându-se preotul și mulțumind Domnului, a mers cu sârguință la Ierusalim și i-a spus sfântului arhiepiscop Ioan acea vedenie și porunca pe care o primise de trei ori. Iar arhiepiscopul, plângând de bucurie, a zis: „Bine este cuvântat Dumnezeu, iubitorul de oameni, Care voiește să ne arate nouă mila Sa, prin descoperirea sfinților Săi, pe care, de ne vom învrednici a-i afla, apoi mi se cade mie să aduc moaștele Sfântului întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan aici în cetatea în care s-a nevoit împotriva iudeilor și a văzut cerurile deschise și pe Hristos stând în slava Sa. Iar tu, fiule - a zis către preot -, du-te la țarina aceea, caută locul unde zac sfinții, sapă până dai de mormintele lor și vestește-mă când îi vei găsi pe ei!”.

Și întorcându-se preotul de la cetate în satul său, a chemat niște bărbați cucernici, și a mers cu dânșii la țarina ce se numea „de la Gavri”. în mijlocul acelei țarine era o movilă. Deci, socotind că acolo se odihnesc moaștele sfinților, a voit să sape, dar mai întâi a făcut rugăciune de toată noaptea pe acea movilă. Și într-acea noapte s-a arătat Sfântul Gamaliel unui monah ce locuia acolo pe aproape, cu numele Nughetie, zicându-i: „Du-te și spune preotului Luchian să nu se ostenească săpând pe acea movilă, căci noi nu zăcem acolo, ci să ne caute lângă valea din partea dinspre miazăzi, că acolo suntem îngropați. Iar pe acea movilă am fost puși când ne duceau la îngropare și se făcea acolo deasupra noastră plângere, după obiceiul cel vechi. De aceea s-a făcut acea movilă, întru mărturia plânsului ce s-a făcut deasupra noastră”. Deci monahul acela, sculându-se, s-a dus și a găsit pe preotul Luchian cu mulți oameni, începând a săpa la acea movilă, și i-a spus lui ceea ce a văzut și a auzit. Iar preotul a proslăvit pe Dumnezeu, că a arătat și pe un alt martor al descoperirii.

Și mergând spre vale, au găsit lângă ea o piatră, pe care era Scris cu slove evreiești „Heliil”, care se tâlcuiește „Robii lui Dumnezeu”. Deci, săpând piatra aceea și luând-o de acolo, au găsit o intrare strâmtă în peșteră și intrând în ea cu lumânare, au văzut în pereți mormintele săpate și într-însele moaștele sfinților. Intrarea în peșteră era dinspre miazăzi și în dreapta spre răsărit era mormântul Sfântului Arhidiacon Ștefan; în dreptul intrării dinspre miazănoapte era mormântul Sfântului Nicodim, iar în partea dinspre apus, în dreptul Sfântului Ștefan, se odihnea Sfântul Gamaliel cu fiul său, precum mai înainte se făcuse arătare preotului în vedenie prin coșni-țe. Atunci îndată preotul a spus lui Ioan, arhiepiscopul Ierusalimului, despre aflarea sfinților.

Iar arhiepiscopul luând doi episcopi care se întâmplaseră acolo, pe Elefterie al Sevastiei și pe un alt Elefterie al Ierihonului, a mers cu sârguință la locul acela unde erau moaștele sfinților și, săpând intrarea peșterii largă, au intrat înăuntru. Și când au deschis mormântul Sfântului întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan, îndată s-a cutremurat pământul și s-a auzit de cei vrednici un glas de îngeri care cântau: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace. Și atât de bună mireasmă a ieșit din moaștele sfântului, precum nimeni din oameni nu a mirosit cândva mai înainte. Și li se părea tuturor că stau ca în rai, umplându-se văzduhul de acea bună mireasmă negrăită, încât și până la zece stadii se simțea mirosul acela. împreună cu arhiepiscopul venise de la Ierusalim și din satele de primprejur mult popor, între care erau și mulți cuprinși de felurite boli - unii orbi, alții șchiopi, alții pătimeau cu neputințe dinlăuntru, alții erau munciți de diavoli, iar alții pătimeau de felurite vătămări și răni. Și în același ceas au primit toți tămăduiri, iar numărul celor care se tămăduiseră era șaptezeci și trei. Deci luând moaștele acestor patru sfinți, le-au scos cu cântări de psalmi pe movilă, iar poporul se atingea de ele, sărutându-le cu cucernicie. După aceasta, arhiepiscopul a zidit degrabă pe locul acela o biserică în numele sfinților celor aflați și a pus într-însa pe Nicodim, pe Gamaliel și pe Aviv, iar moaștele Sfântului Arhidiacon Ștefan le-a dus cu cinste în Ierusalim și le-a pus în biserica din Sfântul Sion.

În aceeași vreme, un oarecare bărbat din sfatul împărătesc, cu numele Alexandru, împreună cu femeia sa, Iuliana, au plecat de la Constantinopol la Ierusalim spre închinare la Sfintele Locuri. Și văzând ei minunile cele ce se făceau la mormântul Sfântului Intâiului Mucenic Ștefan, au zidit în cetate o biserică de piatră în numele lui și au rugat mult pe arhiereu să mute moaștele Sfântului Ștefan în biserica cea nou zidită. Iar arhiereul, fiind silit de rugămintea cea cu dinadinsul, a făcut ceea ce cereau. Iar după câtva timp, Alexandru s-a îmbolnăvit de moarte în Ierusalim și a poruncit femeii sale cu jurământ, să-i facă o raclă asemenea cu racla întâiului mucenic și în ea să-l pună pe el lângă moaștele Sfântului Ștefan. Aceasta poruncindu-i, a murit.

Și a făcut femeia, după porunca bărbatului său, o raclă asemenea întru totul cu racla sfântului, și a pus în ea cu slăvită îngropare trupul bărbatului ei lângă racla sfântului. Apoi ea a rămas în Ierusalim lângă biserica aceea, nevrând să se despartă de bărbatul său, măcar că el murise, deoarece credea că el este viu întru Domnul. Iar de vreme ce acea Iuliana, soția lui Alexandru, era încă tânără, frumoasă și bogată, mulți din cei de neam bun o sileau să o ia în a doua nuntă; însă ea, fiind întreg înțeleaptă, nicidecum nu voia să se însoțească după alt bărbat, păzind neschimbată credința însoțirii cu bărbatul cel dintâi, cu care aștepta să aibă parte la înviere în rânduiala drepților.

Iar când un oarecare din puternicii stăpânitori o supăra pe ea foarte, vrând să o ia de soție, dânsa, ca să scape de el, s-a gândit să ia trupul bărbatului său și să se întoarcă la Constantinopol în patria sa. Și acum trecuseră opt ani de la pristăvirea bărbatului și a rugat pe arhiepiscopul Ierusalimului să n-o oprească să ia trupul bărbatului său, dar el n-a voit. Atunci ea a scris degrabă o scrisoare tatălui său, care trăia în Constantinopol, rugându-l să mijlocească pe lângă împăratul Constantin cel Mare, care împărățea pe atunci, ca să poată fără de oprire să ia din Ierusalim trupul bărbatului său și să vină la Constantinopol. Și nu după lungă vreme a venit o poruncă de la împărat, după cum cerea ea și a arătat-o arhiepiscopului.

Iar arhiepiscopul, văzând scrisoarea împărătească, nu a mai putut răspunde nimic împotrivă și a binecuvântat să fie după dorința ei. Atunci Iuliana, descoperind cu binecuvântare pământul în care erau amândouă raclele, a Sfântului Mucenic Ștefan și a bărbatului ei, Alexandru, a luat din greșeală racla cu moaștele sfântului, în loc de aceea a bărbatului, Dumnezeu voind așa și Intâiul Mucenic astfel dorind. Deci, punând-o în carul tras de catâri, a plecat în cale. Și era seară când a pornit din Ierusalim și, în acea noapte, deasupra moaștelor care erau duse, s-a auzit din văzduh glasul îngerilor care cântau doxologia și o bună mireasmă mare ieșea din raclă ca din niște mir mult vărsat. Și se auzeau de departe și glasuri diavolești, strigând: „Amar nouă, că Ștefan trece și ne bate pe noi!”. Iar slugile Iulianei, auzind unele ca acestea, s-au cutremurat și au zis către dânsa: „Ce este aceasta, doamnă, că se aud felurite glasuri, care spun de numele lui Ștefan? Oare nu cumva ducem noi racla Intâiului Mucenic în loc de aceea a domnului nostru Alexandru?”. Iar ea, lăcrimând de bucurie, a zis: „Tăceți, fiilor, că așa și este, precum a voit Dumnezeu și precum a dorit sfântul, robul Său”.

Apoi ajungând la Ascalon, cetatea cea de lângă mare, au aflat o corabie mergând spre Constantinopol. Și dând plată cârmaciului, au stat în corabie cu moaștele sfântului și astfel au pornit în cale. Dar când erau ei în mijlocul mării, s-a ridicat o furtună mare, încât și corabia se acoperea cu valuri, iar cei din corabie se temeau de învăluirea cea cumplită. Dar iată că li s-a arătat lor în vederea ochilor Sfântul Intâiul Mucenic Ștefan și le-a zis: „Eu sunt cu voi, nu vă temeți!”. Aceasta zicând-o, s-a făcut nevăzut. Și îndată marea s-a schimbat întru alinare și au mers de acolo fără de primejdie. Iar noaptea se arăta lumină deasupra moaștelor sfântului și multă bună mireasmă ieșea din sicriu și cântări îngerești se auzeau în văzduh.

Apoi sosind la Calcedon, au rămas acolo cinci zile și s-a făcut înștiințare cetățenilor despre moaștele Sfântului Ștefan. Deci s-au adunat la corabie, aducându-și pe neputincioșii lor, și toți câți erau bolnavi au câștigat tămăduire prin venirea întâiului mucenic, iar diavolii au fost izgoniți din oameni și, fugind, strigau: „Ștefan cel ucis de iudei cu pietre a venit și ne muncește pe noi cumplit și de pretutindeni ne izgonește, de pe pământ și de pe mare”.

După aceasta, corabia, plecând de la Calcedon și mergând cu bine, a ajuns la Constantinopol. Iar binecredincioasa femeie Iuliana s-a dus la tatăl său și i-a spus amănunțit toate despre moaștele Sfântului Arhidiacon Ștefan. Atunci mergând împreună cu tatăl său, s-au dus și au spus împăratului și patriarhului acestea, și toți s-au umplut de mare bucurie. Deci patriarhul cu clerul și cu tot poporul au mers la malul mării, întru întâmpinarea moaștelor Intâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan, și, scoțând din corabie racla cu moaștele sfântului, au pus-o în careta împărătească și au petrecut-o cu cinste și cu cântări de psalmi, vrând să o aducă în palatele împărătești, pentru că așa poruncise împăratul.

Iar cât de multe minuni s-au făcut în acea vreme de la sfintele moaște, nu este cu putință a le spune, pentru că toți câți erau cuprinși de orice neputințe și de boli, primeau tămăduiri. Cu acest fel de cinste petrecându-le, au ajuns la locul care se numea „Băile lui Constantin”. Acolo au stat catârii care trăgeau carul împărătesc în care erau moaștele, iar slugile îi băteau, silindu-i să meargă, dar ei nu puteau să pășească din loc nicidecum. Atunci un catâr, luând glas omenesc, prin dumnezeiasca poruncă, a grăit astfel: „Pentru ce ne bateți în zadar, căci în acest loc a voit Sfântul Întâiul Mucenic Ștefan să i se pună moaștele?”.

Auzind un glas ca acesta, toți s-au mirat foarte și s-au înspăimântat, și au proslăvit pe Dumnezeu cu glas mare. Deci îndată împăratul a poruncit ca să se zidească o biserică de piatră în acel loc, și în scurtă vreme s-a zidit o biserică prea frumoasă în numele întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan și au pus în ea cinstitele lui moaște întru slava și lauda Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel slăvit împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, Căruia și de la noi păcătoșii să-I fie cinste și slavă, închinăciune și mulțumire, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Citește alte articole despre: martir, credinţa, moaște

Ultimele din categorie