Viața Cuviosului David Bătrânul din Evvia

Cuviosul David din Evvia este unul dintre cei mai mari sfinți făcători de minuni. A fost numit „Bătrânul” încă din tinerețea sa, datorită spori­rii sale duhovnicești. I s-a spus „co­pilul Înaintemergătorului” datorită legăturii strânse pe care a avut-o cu Sfântul Ioan Botezătorul, care i s-a arătat de multe ori, în chip minunat, încă din fragedă copilărie, și l-a călă­uzit pe scara desăvârșirii.

Cuviosul David s-a născut în anul 1591, în satul Gardinița din Locrida. Tatăl său, care era preot, îl lua cu el la sfintele slujbe. De mul­te ori copilul era văzut stând în fața sfintelor icoane. Cel mai mult stă­tea în fața icoanei Sfântului Ioan Botezătorul, de care se simțea atras în chip deosebit. Înainte de a împlini doi ani, când a fost întrebat ce îi place cel mai mult la biserică, a răspuns: „Tronul lui Iisus Hristos, ochii Maicii Domnului și aripile Sfântului Ioan Botezătorul”. Aceste cuvinte le-au atras atenția părinților săi, care și-au întărit convingerea că David era un copil ales de Dumnezeu pentru o slujire înaltă.

Cea mai tulburătoare întâmpla­re din copilăria sa a avut loc când avea numai trei ani. Într-o zi de marți, dimineața, Sfântul Ioan Botezătorul i s-a arătat în somn și l-a întrebat: „Vrei să vii în casa mea?” „Unde este casa ta? Eu știu că stai în biserică, în icoa­na ta”, a spus micul David. „Am și casă. Urmează-mă și vei vedea”, i-a cerut Sfântul Ioan. Apoi l-a luat de mână și l-a dus în afara satului, unde era o bisericută cu hramul său. Când a ajuns în fața icoanei sale, Sfântul Ioan a intrat în chip minunat în icoa­nă, iar apoi i-a spus că tatăl său va veni sâmbătă să îl ia.

Familia micului David, negă­sindu-l, s-a îngrijorat. Preoteasa a fost aproape să își piardă mințile. Sâmbăta, părintele a venit cu cre­dincioșii să facă Sfânta Liturghie în biserica Sfântului Înaintemergător, nădăjduind că ocrotitorul bisericii îi va ajuta să îl regăsească pe David. Mare a fost bucuria preotului, mare a fost bucuria preotesei și a celorlalți oameni când l-au găsit pe copil stând în biserică, cu fața luminată și ochii strălucitori. După această întâmpla­re, David și-a sporit evlavia față de Sfântul Ioan. Mergea în biserica lui și stătea ore întregi în fața icoanei sfântului, vorbind cu el.

La vârsta de patru ani, copilul a învătat să citească, iar la cinci ani a început să cerceteze cărțile de cult, deși slujbele erau scrise în greaca ve­che. Luminat de Dumnezeu, la vârsta de opt ani putea tâlcui toate cărțile de cult, fiind atras mai ales de imnele Sfântului Ioan Damaschin. Își petre­cea mult timp cercetând Epistolele Sfântului Apostol Pavel și Faptele Sfinților Apostoli.

La vârsta de cincisprezece ani, când chemarea spre o viață de post și nevoință era din ce în ce mai limpe­de pentru tânărul David, Dumnezeu l-a chemat în chip minunat pe calea cea îngustă. Sfântul Ioan Botezătorul i s-a arătat, cerându-i ca a doua zi, după Sfânta Liturghie, să plece să își găsească povățuitorul duhovnicesc. Părăsindu-și familia, David l-a întâl­nit pe părintele Acachie, un rugător și un postitor ajuns la mari măsuri duhovnicești.

Vreme de câtiva ani de zile, trăind la mănăstirea părintelui Acachie, în Magnisia, David a primit tunderea monahală și a primit ascul­tarea de a avea grijă de biserică. A strălucit prin virtuțile și înțelepciunea sa, și pentru aceasta a primit și numele de „David Bătrânul”.

Din Magnisia, ucenicul și povă­țuitorul său au plecat la mănăstirea Ossa, unde călugării au fost atât de impresionati de vietuirea Cuviosului David, încât au vrut să le fie îndrumător duhovnicesc. După ce Cuviosul David a fost hirotonit diacon, a slujit acolo vreme de trei ani, având multă râvnă pentru cele sfinte. Apoi au ple­cat mai departe, pentru că părintele Acachie voia să găsească noi pilde de virtute pentru ucenicul său. Au mers împreună în Sfântul Munte Athos și au trecut pe la mănăstiri, pe la mul­te schituri, cercetând mulți părinți cuvioși. Apoi părintele Acachie l-a lăsat pe Cuviosul David să își aleagă un loc în care să viețuiască. Și acesta a ales Marea Lavră, Lavra Sfântului Atanasie Athonitul.

În timp ce părintele David se nevoia acolo, părintele Acachie s-a dus la Constantinopol. Acolo, patri­arhul ecumenic i-a cerut să accepte rangul de mitropolit și, după aproa­pe doi ani, a fost hirotonit ca mitropolit de Navpact și Arta. După hiro­tonie, mitropolitul Acachie a trimis o scrisoare prin care i-a cerut starețu­lui Marii Lavre să îl trimită la el pe părintele David. Când cei doi s-au reîntâlnit, mitropolitul i-a mărturisit că vrea ca părintele să primească hi­rotonia întru episcop. Dar a fost refuzat cu fermitate și, văzând aceasta, mitropolitul Acachie s-a hotărât să îl hirotonească preot. După hirotonie, părintele a ajuns sfătuitorul mitropolitului și duhovnic al tinerilor care își doreausă ajună preoți.

Fiind apropiat de mitropolit, Cuviosul David nu s-a sfiit să îi atra­gă atenția asupra anumitor lucruri rele pe care le făceau unii preoți. Și făcea aceasta doar pentru că își do­rea îndreptarea lucrurilor, nu pentru că ar fi fost clevetitor. La un moment dat, când i s-a plâns mitropolitului de starea de decădere a unei mănăs­tiri, Mănăstirea Vernicova, a primit ascultarea de egumen acolo, tocmai pentru a încerca să pună lucrurile în ordine.

În timp ce se lupta cu năravurile unor monahi care erau tari în cerbice și nu voiau să renunțe la patimile lor, Cuviosul David a trecut printr-o încercare foarte grea. Vrăjmașul diavol, nesuferind rugăciunile lui, a încercat să îi ia viața. Niște copii greci trăiau în casa unui turc bogat, care avea drept de viață și de moarte asupra lor. Când au reușit să fugă de acolo, turcii au căutat cât au putut să afle cine îi ajutase pe copii. Li s-a spus că vinovatul era Cuviosul David, care era cunoscut nu doar pentru iubirea față de Dumnezeu, ci și pentru fap­tul că își iubea neamul din care făcea parte. Venind turcii la mănăstire, l-au prins pe părinte și l-au supus la tot fe­lul de chinuri, după care l-au aruncat în temniță. Apoi l-au spânzurat cu mâinile în sus, lăsându-l abia viu. Din grija unor creștini mai înstăriți, care au dat bani guvernatorului de acolo, Cuviosul David a fost eliberat. Dar apoi, fiind apăsat de gândul că poate chiar unul dintre călugării săi nevrednici îl dăduse pe mâna turci­lor, nu s-a mai întors la mănăstirea Vernicova, ci a plecat spre Evvia, in­sula în care se născuse.

Ajungând aproape de insu­lă, a rugat un barcagiu să îl treacă spre Evvia, dar barcagiul, văzându-l cu rasa ponosită și ruptă, a refuzat. Atunci, Cuviosul David și-a întins rasa pe apă și a mers pe ea ca pe o plută, sub privirile barcagiului, care și-a dat seama că în fața sa se află un om cu viată sfântă.  

În insula Evvia, cuviosul s-a oprit aproape de Rovies, lângă o biserică veche, care avea hramul Schimbarea la Față. Agăsit o peșteră în apropiere și a trăit acolo vreme de doi ani. Când, după aceea, un tânăr cioban i-a cerut să îl primească uce­nic, sfântul s-a gândit să ridice o mă­năstire. Pentru că în acel loc apă se găsea foarte greu, cuviosul s-a rugat lui Dumnezeu să facă o minune și să izvorască apă, pentru a se putea con­strui mănăstirea. Prin minune dum­nezeiască, în locul în care cuviosul a lovit cu toiagul într-o piatră mare, a doua zi, când piatra a fost mutată, a izvorât apa.

După această minune, Cuviosul David și-a luat ucenicul, pe care îl călugărise, și au plecat să strângă banii de trebuință pentru construi­rea mănăstirii. Au călătorit prin Țara Românească, Moldova, și au ajuns până în Rusia. Peste tot au găsit oa­meni care s-au oferit să îi ajute. Și toate cele primite au fost trimise în Evvia, fiind puse într-un buștean care fusese găurit pe dinăuntru. Prin minune dumnezeiască, bușteanul a plutit până la țărmul Evviei și toa­te cele strânse au ajuns cu bine la Cuviosul David.

După câțiva ani, acesta a ridicat mănăstirea și a format o obște des­tul de mare. Călugării, folosindu-se de exemplul cuviosului, încercau să îl urmeze în nevointe. Faima mănăstirii s-a răspândit în toate părțile, și mulți oameni alergau la sfântul sta­reț pentru a-i cere cuvânt de folos sau pentru a se spovedi. Cuviosul le vorbea mult despre importanța spo­vedaniei și a luptei cu păcatele, și oa­menii găseau în el doctorul potrivit pentru bolile lor sufletești.

O mare minune săvârșită de Cuviosul David înainte de trece­rea sa la Domnul a avut loc în satul Disto. Când a trecut pe acolo, cre­dincioșii, cunoscându-i îndrăzneala către Dumnezeu, l-au rugat să facă o rugăciune pentru eica să scape de mulțimea de țânțari care îi necăjeau tot timpul. După ce cuviosul s-a rugat în genunchi, împreună cu credin­cioșii, Dumnezeu nu numai că a izgo­nit țănțarii, ci a și secat mlaștinile din jurul satului, spre bucuria tuturor.

Cu trei zile înainte de sfârșitul vieții sale pământești, cuviosul le-a vorbit monahilor din obștea sa des­pre faptul că Dumnezeu îi descoperi­se ziua în care va muri. Apoi, a treia zi, după ce i-a încurajat să rămână statornici făgăduințelor monahale, sfântul și-a dat ultima suflare. Dar, prin moartea sa nu s-a îndepărtat de obștea sa și de cei care îl cunoscuseră, ei, primind har de la Dumnezeu, i-a ocrotit, ajutându-i prin mulțimea de minuni pe care le-a săvârșit.

Pentru rugăciunile Cuviosului David din Evvia, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

(Viața. Minunile. Acatistul Cuviosului David din Evvia, Editura Egumenița, 2011, pp. 7-17)

Citește alte articole despre: sfințenie, manastire, bătrân, David, Cuviosul David din Evvia, Evvia

Ultimele din categorie