Viața Sfântului Apostol și Evanghelist Matei

Fiul lui Dumnezeu, Unul fără de păcat, Care a venit pe pământ cu asemănare omenească să mântuiască pe oamenii cei păcătoși, trecând prin Capernaum, a văzut un om șezând la vamă care se chema Matei și a zis către dânsul: Vino după Mine!

Fiul lui Dumnezeu, Unul fără de păcat, Care a venit pe pământ cu asemănare omenească să mântuiască pe oamenii cei păcătoși, trecând prin Capernaum, a văzut un om șezând la vamă care se chema Matei și a zis către dânsul: Vino după Mine! Vameșul, auzind aceasta nu numai cu urechile trupești ci și cu cele sufletești, îndată s-a sculat de la vamă și, lăsând toate, a urmat pe Hristos; apoi Domnul a intrat în casa lui, iar Matei i-a făcut ospăț. Acolo s-au adunat la Matei vecinii lui, prietenii lui și mulți cunoscuți, vameși și păcătoși și au șezut împreună cu Hristos și cu ucenicii Lui. Deci s-a întâmplat să fie acolo farisei și păcătoși; aceștia șezând împreună cu păcătoșii au zis către ucenicii Lui: Pentru ce dascălul vostru mănâncă și bea cu păcătoșii și cu vameșii?

Iar Domnul, auzind cuvintele lor, a zis către dânșii: Nu trebuie doctor celor sănătoși, ci bolnavilor, că n-am venit să chem la pocăință pe cei drepți, ci pe cei păcătoși. Din acea vreme Sfântul Matei s-a făcut ucenic și următor al lui Hristos și s-a învrednicit a fi cinstit între cei doisprezece apostoli.

Acest sfânt era fiul lui Alfeu și frate cu Iacob, iar de către ceilalți evangheliști se numea Levi al lui Alfeu. Pentru aceea, vrând să acopere viața lui de vameș pentru cinstea apostoliei, l-au numit cu nume puțin cunoscut, adică Levi a lui Alfeu. Iar Sfântul Matei în Evanghelia sa, scriind însuși despre sine, din multă smerenie, arată pe față tuturor numele său, numindu-se Matei și povestind înaintea tuturor viața sa de mai înainte, nerușinîndu-se a-și mărturisi păcatele sale.

Iar după primirea Sfântului Duh, Sfântul Matei, mai înainte decât toți ceilalți evangheliști, a scris Evanghelia în limba evreiască, pentru evreii care crezuseră, și a scris-o după opt ani de la Înălțarea Domnului, propovăduind această Evanghelie prin multe țări. Căci a străbătut Pârtia și Midia, binevestind pe Hristos. Apoi a înconjurat toată Etiopia, unde îi căzuse soarta, țară pe care a luminat-o cu lumina înțelegerii Sfintei Evanghelii. Iar mai la sfârșit, fiind povățuit de Sfântul Duh, a venit în ținutul mâncătorilor de oameni, la o seminție neagră la chip și cu nărav de fiară și a intrat într-o cetate ce se chema Mirmenia, unde, întorcând către Domnul câteva suflete, le-a pus episcop pe Platon, următorul său, și a zidit o biserică mică. Iar el s-a suit pe un munte, care era în apropiere și a petrecut pe acest munte în post, rugându-se lui Dumnezeu cu sârguință pentru întoarcerea acelui neam necredincios.

Atunci i s-a arătat Domnul în chip de tânăr preafrumos, având în mâna Sa un toiag. Apoi, dând pace apostolului, a întins dreapta Sa, dându-i acel toiag și poruncindu-i să se coboare din munte și să înfigă toiagul înaintea ușii bisericii celei zidite, „căci degrab – i-a zis Domnul –, se va înrădăcina și va crește copac înalt cu puterea Mea și va aduce multă roadă, întrecând cu mărimea și cu dulceața toate celelalte roade. Iar din rădăcina lui va curge izvor de apă curată și, dacă mâncătorii de oameni se vor spăla, vor deveni albi, și cei ce vor gusta din roada lui, vor lepăda năravurile cele de fiară și vor fi oameni blânzi și buni”.

Sfântul Matei, luând toiagul din mâna Domnului, a coborât din munte, mergând în cetate să facă ceea ce i s-a poruncit. Iar ighemonul acelei cetăți, anume Flavian, avea o femeie și un fiu care erau chinuiți de diavoli. Aceștia, întimpinând în cale pe apostol, au strigat în urma lui cu glasuri sălbatice, înfricoșându-l și zicând: „Cine te-a trimis pe tine aici cu acel toiag pentru pierderea noastră?”. Iar el, certând duhurile cele necurate, le-a izgonit. Apoi, cei ce s-au tămăduit s-au închinat apostolului și au mers după dânsul cu bucurie.

Înștiințându-se episcopul Platon de venirea lui, l-a întâmpinat cu clerul. Apoi, intrând în cetate și apropiindu-se de biserică, a făcut precum îi era poruncit: a înfipt toiagul cel dat lui de la Domnul și îndată înaintea tuturor s-a făcut toiagul copac mare, dând ramuri cu o mulțime de frunze și s-au arătat roade într-însul foarte frumoase, mari și dulci și izvor de apă a curs din rădăcina lui.

Atunci s-au minunat toți cei ce priveau la această minune, pentru că toată cetatea se strânsese la o minune ca aceasta, și mâncau poame dulci din acest pom și beau apă curată. Iar Sfântul Apostol Matei, stând la un loc înalt, propovăduia cuvântul lui Dumnezeu în limba poporului ce se adunase acolo. Deci, îndată, toți au crezut în Domnul, iar apostolul i-a botezat în acel izvor făcător de minuni. Mai întâi a botezat pe femeia ighemonului pe care o izbăvise de duhul cel viclean, împreună cu fiul său; pe urmă pe tot poporul care a crezut în Hristos. Iar toți mâncătorii de oameni, care se botezau după cuvântul Domnului, ieșeau din apă luminați la față, apoi câștigau albire și frumusețe nu numai trupească, ci și sufletească, lepădând negreala de arap și îmbrăcându-se întru Hristos, omul cel nou.

Înștiințându-se de aceasta ighemonul, mai întâi s-a bucurat de tămăduirea soției și a fiului său. După aceea, îndemnându-l diavolul, s-a mâniat asupra Apostolului, pentru că tot poporul părăsind zeii alerga la dânsul, și a cugetat să-l omoare. Dar în acea noapte Mântuitorul S-a arătat Apostolului, poruncindu-i a îndrăzni către El și făgăduindu-i că va fi împreună cu dânsul în mâhnirea care-i va veni. Deci, făcându-se ziuă, pe când apostolul cânta în biserică laude lui Dumnezeu împreună cu cei credincioși, ighemonul a trimis patru ostași să-l prindă, însă aceia când au ajuns la biserica Domnului îndată i-a cuprins un întuneric încât abia au putut să se întoarcă înapoi.

Atunci, fiind întrebați de ce n-au adus pe Matei, au răspuns: „Am auzit glasul lui vorbind, dar n-am putut să-l prindem”. Deci, mâniindu-se ighemonul, a trimis ostași mai mulți cu arme, poruncindu-le să aducă pe Apostol cu sila, și de se va împotrivi cineva, nelăsând să-l ia pe acela, să-l taie cu sabia. Dar și acest plan a rămas fără rezultat. Căci, pe când se apropiau de biserică, a strălucit o lumină cerească asupra Apostolului, spre care ostașii neputând a căuta, s-au umplut de frică și, aruncând armele, au fugit; apoi întorcându-se au spus ighemonului cele ce se făcuse.

Auzind ighemonul, s-a mâniat foarte tare și s-a dus cu toată mulțimea slugilor sale, vrând că singur să prindă pe Apostol. Însă, când s-a apropiat de dânsul, îndată a orbit și căuta un sprijinitor. Apoi a început a ruga pe Apostol să-i ierte păcatul și să-i lumineze ochii, iar Apostolul, făcând semnul Sfintei Cruci peste ochii lui, i-a dăruit vederea. Dar ighemonul, văzând cu ochii cei trupești, însă nu și cu cei sufletești - căci l-a orbit răutatea lui -, n-a crezut că ar fi puterea lui Dumnezeu, ci o vrăjitorie. Apoi, luând pe Apostol de mână, îl ducea în curtea sa ca și cum ar fi vrut să-l cinstească, iar în inima sa cugeta cele viclene, vrând să ardă în foc pe Apostolul Domnului, ca pe un vrăjitor.

Apostolul, văzând tainele inimii lui și, înțelegând gândurile cele viclene, l-a mustrat, zicând: „Prigonitorule și vicleanule, de ce nu săvârșești lucrul pe care l-ai cugetat asupra mea? Fă ceea ce au pus diavolii în inima ta, căci, precum vezi, sunt gata să rabd toate pentru Dumnezeul meu”. Atunci ighemonul a poruncit ostașilor să-l ia pe Sfântul Matei și, punându-l pe pământ, să-l întindă cu fața în sus și să-i pironească mâinile și picioarele pe pământ. Făcându-se aceasta, după porunca chinuitorului, slugile au adunat mulțime de vițe și vreascuri; apoi au adus smoală și pucioasă și toate acestea punându-le deasupra Sfântului Matei, le-au aprins. Aprinzându-se focul cu văpaie mare, toți credeau că Apostolul lui Hristos va fi ars. Dar, o, minune! Îndată s-a prefăcut focul acela în răcoreală și văpaia în rouă, iar Sfântul Matei a rămas viu, slăvind pe Dumnezeu.

Văzând aceasta, tot poporul s-a înspăimântat de o asemenea minune și a lăudat pe Dumnezeul Apostolului. Iar judecătorul s-a mâniat mai mult, în loc să cunoască puterea lui Dumnezeu, Care a păzit viu și nevătămat de foc pe propovăduitorul lui Hristos, și grăia asupra dreptului fărădelegi, numindu-l vrăjitor și zicând că vrăjile au stins focul și l-au păzit viu. După aceea a poruncit să adune lemne mai multe, vițe și vreascuri și, punându-le deasupra lui, să le aprindă, iar deasupra să toarne multă smoală. Apoi a adus și pe zeii săi cei de aur în număr de doisprezece și, punându-i în jurul focului, îi chemă în ajutor pentru că Sfântul Matei, cu puterea lor, să nu se poată izbăvi de văpaie și să ardă în foc.

Sfântul Apostol, fiind în văpaie, s-a rugat către Domnul puterilor ca să arate puterea Sa nebiruită, să vădească neputința zeilor păgânești și să rușineze pe cei ce nădăjduiesc spre dânșii. Și îndată s-a pornit văpaia focului înfricoșat asupra idolilor de aur și s-au topit ca ceară, ba încă au ars și mulți din cei necredincioși, care stăteau împrejur. Iar din topirea idolilor a ieșit un șarpe ca de foc, care mergea după ighemon, vrând să-l vatăme, încât nu-i era lui cu putință a fugi și a scăpa de frica aceluia, până ce a făcut smerită rugăminte către Apostol ca să-l izbăvească din acea nevoie. Sfântul Apostol Matei a certat focul și îndată s-a stins văpaia și a pierit asemănarea șarpelui cea de foc. De acum, ighemonul voia să scoată din foc pe sfântul, însă el, făcând rugăciunea cea mai de pe urmă, și-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Atunci judecătorul a poruncit să se aducă un pat de aur și să pună pe dânsul cinstitul trup al Apostolului, care fusese scos din foc nevătămat. Apoi, învelindu-l cu veșminte de mare preț, l-a luat pe umeri împreună cu boierii săi și l-a dus în curțile sale. Dar el nu avea credință desăvârșită. De aceea a poruncit să facă un sicriu din fier și, punând într-însul trupul Sfântului Apostol Matei, să-l închidă pretutindeni cu plumb și să-l arunce în mare, zicând către boierii săi: „Dacă Cel ce l-a păzit pe Matei întreg în foc, îl va păzi pe el și de înec, apoi cu adevărat Acela este Dumnezeu și Aceluia ne vom închina, lăsând pe toți zeii noștri, care n-au putut să se izbăvească de arderea focului”.

Fiind aruncat în mare sicriul cel de fier cu cinstitele moaște, noaptea s-a arătat Sfântul Matei episcopului Platon, zicându-i: „Duminică să mergi la malul mării care este spre partea răsăritului de la curțile domnești și să iei de acolo moaștele mele, care vor fi scoase la uscat”. Sculându-se episcopul, a mers la mare cu o mulțime de popor, la locul arătat și au aflat racla cea de fier cu moaștele Sfântului Apostol Matei, precum i-a vestit lui în vedenie.

Înștiințându-se despre aceasta ighemonul și boierii săi, au crezut cu adevărat în Domnul nostru Iisus Hristos, mărturisindu-L cu glas mare a fi Unul adevăratul Dumnezeu, Care a păzit pe sluga Sa, Matei. Apoi ighemonul, cazând înaintea raclei Sfântului Apostol, își cerea iertare de la el pentru greșeala să și cu osârdie dorea să se boteze. Episcopul Platon, văzând credința voievodului și rugămintea lui cea cu dinadinsul și învățându-l mult, i-a poruncit să intre în apa Botezului. Iar când episcopul a pus mâna pe capul lui, voind să-i dea nume, îndată a venit un glas de sus, zicând: „Nu Flavian să-l numești, ci Matei”.

Astfel, luând voievodul din botez numele Apostolului, s-a sârguit a fi următor al faptelor lui apostolești. Căci degrabă, încredințând altuia domnia sa, s-a lepădat de lumea aceasta deșartă și se sârguia întru rugăciuni în biserica lui Dumnezeu. Apoi a fost învrednicit rânduielii preoțești de către Sfântul Platon episcopul. Iar după trei ani, murind episcopul, Sfântul Matei s-a arătat în vedenie preotului Matei, celui ce-și lăsase domnia, și l-a sfătuit să primească scaunul episcopal, după fericitul Platon.

Luând episcopia Matei cel nou, bine s-a ostenit în bună vestire a lui Hristos și pe mulți întorcându-i de la închinarea la idoli, i-a adus către Dumnezeu. Apoi, viețuind ani îndelungați cu plăcere de Dumnezeu, s-a mutat către El, stând înaintea scaunului Lui, împreună cu Sfântul Apostol și Evanghelist Matei și se roagă pentru noi, ca să fim moștenitori împărăției Sale în veci. Amin.

Citește alte articole despre: sfânt, apostol, evanghelie, poropovăduire

Ultimele din categorie