Sfântul Apostol Toma, care se numește Geamăn, era din Paneada, cetatea Galileii. Iar când Domnul nostru Iisus Hristos era pe pământ cu oamenii și umbla prin cetăți și sate învățând popoarele și tămăduind toate suferințele, atunci Toma, auzind propovăduirea Lui și văzându-I minunile, s-a apropiat de El cu osârdie și umblă după El, nesăturîndu-se de cuvintele cele dulci și de vederea preasfintei Sale fețe. Și astfel s-a învrednicit a fi rânduit în ceata celor doisprezece apostoli, cu care a urmat Domnului până la mântuitoarele Lui patimi. Iar după înviere, Sfântul Toma, prin necredința sa, a sporit mai mult credința în Biserica lui Hristos. Căci atunci când ceilalți ucenici ziceau: „Am văzut pe Domnul”, el nu voia să creadă, până ce singur nu a putut să-L vadă și să-I pipăie rănile. Și după opt zile, fiind ucenicii adunați și Toma fiind împreună cu dânșii, arătându-se Domnul, i-a zis: „Adu-ți degetul tău și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune pe coasta Mea și nu fi necredincios, ci credincios”. Toma, văzând și pipăind coasta cea de viață dătătoare a lui Hristos, a zis: „Cu adevărat ești Domnul meu și Dumnezeul meu”. În acest chip s-a propovăduit învierea Domnului cu mai multă tărie, căci Mântuitorul nu cu nălucire, nici cu alt trup, ci cu același trup cu care a pătimit pentru mântuirea noastră, a înviat cu adevărat și S-a arătat ucenicilor.

După înălțarea Domnului Iisus Hristos și după primirea Sfântului Duh, sfinții apostoli, aruncând sorți unde să propovăduiască fiecare cuvântul lui Dumnezeu, Sfântului Toma i-a căzut soarta să meargă în India, ca acolo, luminând pe pagânii din părțile cele întunecate, să învețe diferitele popoare: parți, mideni, perși, hircani, bactrii și brahmani, până la cele mai de pe urmă părți ale Indiei. Și mâhnindu-se el că era trimis la niște popoare sălbatice ca acestea, Domnul I s-a arăta în vedenie, întărindu-l ca să îndrăznească și să nu se teamă, poruncindu-i și făgăduindu-i că va fi cu dânsul. Iar calea în acele părți i s-a arătat în chipul acesta: Gundafor, împăratul Indiei, vrând să-și facă frumoase palate împărătești, a trimis pe un negustor de al său, Avan, în părțile Palestinei ca să caute un meșter mare și iscusit care știe să zidească cu înțelepciune și să poată face palate, în așa chip precum sunt palatele cezarilor de la Roma.

Domnul a poruncit lui Toma (în vedenie) ca să meargă cu Avan în piața Indiei. Iar Avan, căutând în Cezareea un zidar înțelept, Toma s-a întâlnit cu dânsul și i-a spus că el este iscusit pentru acest lucru. Apoi, mergând cu Avan, au intrat în corabie și au călătorit cu vânt prielnic spre India. Sosind la o cetate au auzit glas de trâmbițe, de muzici și de orgă, pentru că împăratul acelei cetăți își mărita o fată. Împăratul a trimis vestitori în toată cetatea ca să adune la nuntă și pe bogați și pe săraci și pe străini, iar de n-ar voi cineva să vină, acel om să fie dat judecății împărătești. Auzind despre aceasta, Avan și Toma s-au temut că să nu mânie pe împărat, fiind străini, și au mers la nuntă în curtea împărătească. Șezând acolo toți și veselindu-se, Apostolul a ales locul cel mai din urmă și nu mânca nimic, nici nu se veselea, ci numai lua seama la ceilalți, iar ceilalți toți priveau la dânsul ca la un străin și ca la unul de alt neam. Dar cei care stăteau lângă dânsul ziceau: „Pentru ce ai venit aici și nu mănânci, nici nu bei?”. A răspuns Apostolul: „Nu am venit aici nici pentru mâncare, nici pentru băutură, ci am venit ca să împlinesc voia împăratului, căci vestitorii săi au strigat: De nu va veni cineva la nuntă, va fi vinovat și dat judecății împărătești!”.

Acolo se afla o femeie evreică ce cânta bine din chitară și pentru fiecare din ceicareședeau la masă cânta câte ceva. Acea femeie l-a văzut pe Toma că nu se veselea, ci adeseori căuta spre cer și l-a cunoscut că este evreu și cântând înaintea lui, îi grăia în limba evreiască astfel: „Unul este Dumnezeul Iudeilor, care a făcut cerul și pământul”. Iar Apostolul Toma, ascultând cu plăcere a rugat-o ca să mai cânte odată aceste cuvinte. Însă omul care turna vin la masă, văzând pe Apostolul Toma trist, l-a lovit cu palma, zicându-i: „La nuntă ești chemat, nu ca să te întristezi, ci să te bucuri împreună cu cei care beau”. Iar Apostolul i-a răspuns celui care l-a lovit: „Să-ți răsplătească ție Dumnezeu chiar în acest veac, iar mâna aceea care m-a lovit s-o vezi mâncată de câini spre pilduirea multora”.

După puțină vreme omul care l-a lovit pe Apostolul Toma a ieșit la o fântână, voind să aducă oaspeților apă ca să o amestece cu vin și venind la fântâna un leu l-a ucis pe omul acela, apoi sugând sângele din el, s-a dus. Iar câinii, alergând, l-au sfâșiat în bucăți și un câine negru, apucând mâna cea dreaptă, a adus-o în mijlocul ospățului și a lăsat-o acolo, înaintea tuturor. Văzând acest lucru, toți s-au tulburat și au întrebat a cui este mâna aceea. Iar femeia care cânta la chitară a strigat, zicând: „Mare taină s-a arătat astăzi între noi: sau Dumnezeu sau un trimis al lui Dumnezeu a vrut să șadă astăzi cu noi. Pentru că eu am văzut pe omul care turna vin lovindu-l cu palma pe omul cel străin și am înțeles că omul acesta a grăit evreiește, astfel: „Să-ți văd mâna ta cea dreaptă mâncată de câini, spre pilduirea multora”. Și aceasta s-a împlinit, precum vedeți cu toții”. Atunci pe toți mesenii i-a cuprins frica. Iar împăratul, după sfârșitul ospățului, chemând pe Sfântul Apostol Toma la dânsul, i-a zis: „Să intri în casă și să binecuvântezi pe fiica mea care s-a căsătorit”.

Apostolul Toma, intrând în casă, i-a învățat pe tinerii căsătoriți păzirea curatei feciorii și, rugându-se pentru dânșii, i-a binecuvântat și s-a dus. După ce ei au adormit, l-au văzut pe Iisus Hristos în chipul Sfântului Apostol Toma, venind la dânșii și căutând spre ei cu dragoste. Iar mirele, socotind că este Toma, a zis către dânsul: „Oare n-ai ieșit tu mai înainte decât toți? Cum de te afli aici?”. Iar Domnul a zis: „Eu nu sunt Toma, ci sunt frate cu el și toți cei ce se leapădă de lume și îmi urmează Mie, așijderea că și dânsul, vor fi nu numai frați ai Mei, în veacul ce va să fie, ci și moștenitori ai împărăției Mele. Deci, să nu uitați, fiii Mei, ceea ce v-a sfătuit fratele Meu. De veți păzi, după sfatul lui, fecioria voastră fără de prihană, vă veți învrednici de cununile nepieritoare în cămara Mea cerească!”.

Acestea zicându-le Domnul, s-a dus. Iar ei, deșteptându-se, își spuneau unul altuia vedenia și, sculându-se, s-au rugat lui Dumnezeu toată noaptea aceea. Iar cuvintele cele zise lor, ca niște mărgăritare de mult preț, le păzeau în inimile lor. A doua zi a intrat împăratul în camera unde erau tinerii și i-a aflat pe ei șezând deosebit și, tulburându-se cu inima, i-a întrebat de pricină despărțirii lor. Iar ei, răspunzând, au zis: „Noi ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne învrednicească până la sfârșitul vieții noastre să păzim fecioria curată, precum o avem acum, ca așa să merităm a ne încununa cu curatele cununi în împărăția cea cerească, după făgăduința Domnului, Care ni S-a arătat nouă!”. Atunci împăratul, înțelegând că străinul acela care fusese seară în casa lui i-a sfătuit să păzească fecioria, s-a mâniat foarte tare și a trimis îndată pe slujitorii săi ca să-l prindă pe Apostolul Toma. Dar nu l-au aflat, pentru că Avan și Apostolul Toma plecaseră cu corabia spre India.

Ajungând la Gundafor, împăratul Indiei, s-au dus înaintea lui și Avan a zis: „Iată, împărate, ți-am adus din Palestina un zidar foarte înțelept, ca să facă palate frumoase pentru împărăția ta”. Iar împăratul, văzând pe Toma, s-a bucurat și arătând locul unde voia să construiască palatele, și măsurând unde avea să fie temelia, i-a dat aur mult pentru zidire, iar el a plecat în călătorie. Toma, luând aurul, l-a împărțit la cei săraci și scăpătați, iar el, ostenindu-se în propovăduirea Evangheliei, a întors pe mulți oameni la credința în Hristos și i-a botezat.

În acea vreme tânărul acela, care după sfatul Sfântului Apostol Toma a făgăduit să-și păzească fecioria, auzind că Apostolul propovăduiește pe Hristos în India, luându-și soția cu dânsul s-a dus la Apostolul Toma și, fiind luminat de dânsul, a primit sfântul botez. Fecioara aceea se numea Pelaghia; pe urmă ea și-a vărsat și sângele pentru Hristos. Tânărul se numea Dionisie și s-a învrednicit de dreapta episcopiei. Apoi s-a întors la moșia sa cu binecuvântarea Apostolului Toma și a făcut cunoscut în tot locul mărirea lui Dumnezeu, aducând la credința în Hristos pe cei necredincioși și zidind biserici prin cetăți.

După doi ani, împăratul a trimis la Apostolul Toma pe cineva ca să-l întrebe când vor fi terminate palatele care se zidesc. Iar Apostolul l-a înștiințat pe împărat că numai acoperișurile palatelor au mai rămas de făcut. Și s-a bucurat împăratul, căci socotea că Toma îi zidește palatele pe pământ și a trimis iarăși mult aur, poruncindu-i că acoperișul să fie frumos zidit. Iar el, luând aurul și ridicându-și ochii și mâinile spre cer, a zis: „Mulțumesc Ție, Doamne, iubitorule de oameni, că în diferite chipuri rânduiești mântuirea oamenilor”. Și, iarăși, împărțind aurul la cei nevoiași, se silea cu propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu.

După o vreme oarecare împăratul a aflat că nici nu s-a început a se zidi palatul pe care l-a poruncit, iar tot aurul lui a fost împărțit la săraci, și zidarul nici nu se îngrijește pentru zidire, ci umblă prin cetăți și prin sate și propovăduiește un Dumnezeu nou, făcând multe minuni. Mâniindu-se împăratul foarte tare, a trimis slujitorii ca să-l prindă pe Apostol și, fiind prins și adus înaintea împăratului, acesta îl întrebă: „Oare ziditu-mi-ai palatele?”. Apostolul a răspuns: „Le-am zidit foarte bine și sunt foarte frumoase”. Și a zis împăratul: „Să mergem să vedem aceste palate”. A răspuns Apostolul: „Nu poți în această viață să vezi aceste palate, ci numai atunci când te vei duce din această viață, atunci le vei putea vedea și, sălășluind în ele, vei petrece acolo în veci cu bucurie”. Iar împăratul, socotind că este batjocorit, s-a mâniat foarte tare și a poruncit ca Apostolul să fie aruncat în temniță, împreună cu Avan, negustorul care l-a adus, și să fie pedepsit cu moarte cumplită, încât chiar și pielea de pe dânșii să fie jupuită și să fie arși în foc. Și fiind în temniță, Avan îl ocăra pe Apostol, zicând: „Tu și pe mine și pe împărat ne-ai păcălit, spunând că ești zidar înțelept, iar acum ai pierdut și aurul împăratului și viața mea. Căci, iată, pentru tine pătimesc și voi muri în chinuri grozave, căci împăratul este cumplit și ne va ucide pe amândoi”. Iar Apostolul, mângâindu-l, îi zicea: „Nu te teme, că nu vom muri acum, ci vom fi vii și liberi și vom fi cinstiți de împărat, pentru palatele pe care i le-am zidit, întru împărăția cea de sus”.

În acea noapte fratele împăratului a căzut bolnav și a zis acestuia: „Pentru mâhnirea ce a venit asupra ta și eu sunt supărat și din această pricină m-am îmbolnăvit și, iată, acum voi muri”. Și fratele împăratului zicând acestea, a murit îndată. Împăratul, uitând de mâhnirea cea dintâi, a fost cuprins de jale pentru moartea fratelui și acum plângea nemângâiat. Îngerul lui Dumnezeu, luând sufletul celui care murise, l-a înălțat în lăcașurile cerești și, înconjurând acolo acele lăcașuri, îi arăta multele palate minunate, frumoase și luminoase; și erau unele mai frumoase și mai luminoase decât altele, ale căror frumuseți nu este cu putință a le spune. Și îngerul a întrebat pe suflet, zicând: „În care din aceste toate palate ai voi să viețuiești?”. Iar sufletul, privind spre cel mai frumos palat, a zis: „De mi s-ar da voie să petrec măcar într-un colț al acestui palat, nimic nu mi-ar mai trebui”. Iar îngerul a zis: „Nu vei putea să petreci în aceste palate pentru că sunt ale fratelui tău și aceste palate au fost zidite de străinul Toma cu aurul care i s-a dat lui”. Apoi sufletul a zis: „Mă rog Ție, Doamne, dă-mi voie să mă duc la fratele meu și voi răscumpăra de la dânsul aceste palate, pentru că el nu știe cât sunt de frumoase și, după ce le voi răscumpăra, iarăși mă voi întoarce aici”. Atunci îngerul a întors sufletul în trup și îndată mortul a înviat și, deșteptându-se ca din somn, i-a întrebat pe cei care erau de față unde este fratele lui și îi rugă să-i spună împăratului să vină la dânsul.

Auzind împăratul că a înviat fratele lui, s-a bucurat foarte mult și a alergat la dânsul. Apoi, văzându-l viu, s-a înspăimântat, dar în același timp s-a și bucurat. Iar cel înviat a început a grăi către dânsul: „Știu bine, împărate, că mă iubești ca pe fratele tău și ai plâns pentru mine și de ți-ar fi fost cu putință să mă răscumperi de la moarte, ai fi dat chiar jumătate din împărăția ta”. Iar împăratul i-a zis: „Adevărat, așa este și nu poate fi altfel”. Apoi fratele său i-a zis: „Dacă mă iubești atât de mult, doresc de la tine un dar și te rog să nu mi-l respingi”. Iar împăratul a zis: „Tot ceea ce am îți dăruiesc ție, iubitul meu frate”. Și împăratul și-a întărit cu jurământ cuvântul său. Atunci fratele cel înviat a zis: „Dă-mi palatele tale pe care le-ai zidit în ceruri și toată bogăția mea de pe pământ să o iei tu în locul acestor palate”. Iar împăratul, auzind aceasta, s-a îndoit și fiind uimit cu totul, tăcea.

După aceasta l-a întrebat: „De unde am eu palate în ceruri?”. Și i-a zis fratele: „Cu adevărat sunt niște palate cum tu nici nu știi și nici n-ai văzut niciodată și nicăieri așa ceva sub ceruri și aceste palate au fost zidite de Toma pentru tine, pe care tu îl ții în temniță; eu le-am văzut și m-am minunat de frumusețea lor nespusă și aș dori să viețuiesc acolo măcar într-un colț, dar nu mi s-a dat voie. Pentru că îngerul care m-a luat pe mine mi-a spus că eu nu pot să petrec în aceste palate pentru că sunt ale tale, zidite de străinul Toma. Apoi m-am rugat îngerului să-mi dea voie să vin la tine pentru a răscumpăra acele palate; și dacă mă iubești, dă-mi-le mie, și tu să ai în schimb toate averile mele”. Atunci împăratul s-a bucurat de două lucruri: pentru viața fratelui și pentru palatele care i s-au zidit în ceruri. Apoi i-a zis fratelui său: „Iubite frate, m-am jurat ție să nu-ți opresc sub stăpânirea mea nimic din cele ce sunt pe pământ, iar palatele din cer nu ți le-am făgăduit; și dacă vei voi, avem pe lângă noi același zidar și acela poate să-ți facă și ție astfel de palate”.

Zicând acestea, împăratul a trimis îndată la temniță ca să-l scoată pe Sfântul Toma și pe Avan, negustorul care l-a adus pe acesta și, alergând în întâmpinarea Apostolului, a căzut la picioarele lui, cerându-și iertare. Iar Apostolul, mulțumind lui Dumnezeu, a început să-i învețe pe amândoi frații credința în Domnul nostru Iisus Hristos. Și ei, umilindu-se, au ascultat cu dragoste cuvintele lui. Apoi i-a botezat și i-a învățat toată credința creștinească. După aceasta, amândoi frații și-au zidit prin multe milostenii lăcașuri veșnice în ceruri. Iar Apostolul Toma, petrecând o vreme cu dânșii și întărindu-i în credință, s-a dus în cetățile dimprejur și prin sate, propovăduind mântuirea sufletelor.

Apostolul Toma lumina sufletele, propovăduind Evanghelia, când a sosit vremea cinstitei mutări a Maicii luiDumnezeu; și toți apostolii din diferite țări au fost răpiți de nori și aduși în Ghetsimani, înaintea patului Preabinecuvîntatei Fecioare. Atunci a plecat din India și Sfântul Apostol Toma, dar n-a putut ajunge în ziua îngropării Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, căci Dumnezeu așa a rânduit lucrurile pentru adeverirea cea mai vrednică de credință, cum că Maica lui Dumnezeu a fost luată cu trupul la ceruri: adică precum pentru învierea lui Hristos, prin necredința lui Toma ne-am încredințat mai bine, tot așa și pentru luarea cu trupul la ceruri a Preacuratei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu, ne-am încredințat mai bine prin întârzierea lui Toma.

Deci, Apostolul, sosind a treia zi după îngropare, s-a întristat foarte mult că nu s-a aflatși el în ziua îngropării să petreacă la mormânt, împreună cu ceilalți Apostoli, sfântul trup al Maicii Domnului său. De aceea, cu sfatul de obște al Sfinților Apostoli, au deschis mormântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru că Sfântul Apostol Toma, văzându-i trupul, să se închine și să se mângâie. Deschizând mormântul, n-au mai aflat trupul Sfintei Fecioare, ci numai giulgiul singur; și în acest fel s-a făcut încredințare că Maica lui Dumnezeu, ca și Fiul său, a înviat a treia zi și a fost luată cu trupul la ceruri.

După aceasta, Sfântul Toma s-a dus iarăși în părțile Indiei și a propovăduit acolo pe Iisus Hristos și cu semne și cu minuni pe mulți oameni îi aducea la credință. Ajungând la Meliapor, a luminat pe mulți și i-a întărit în credință, prin această minune. Era acolo un lemn foarte mare pe care nu puteau să-l miște din loc nu numai o mulțime de oameni, dar nici elefanții, iar Apostolul Toma a tras acel lemn cu brâul său cam 10 stadii și l-a adus pentru zidirea bisericii Domnului. Văzând acest lucru, credincioșii s-au întărit în credință, iar din cei necredincioși mulți au crezut. A mai făcut și altă minune mare, mai mare decât cea dintâi: un jertfitor evreu l-a ucis pe singurul său fiu și a dat vina asupra Sfântului Toma, zicând: „Toma l-a ucis pe fiul meu”. Și s-a făcut gâlceava mare și s-a adunat tot poporul și l-au apucat pe Sfântul Toma ca pe un ucigaș, voind să-l judece și să-l chinuie, dar nefiind nimeni care să mărturisească că Apostolul lui Hristos nu este vinovat de acea ucidere, a rugat pe judecător și pe popor, zicând: „Lăsați-mă, și eu, în numele Dumnezeului meu, îl voi întreba pe cel ucis, să spună singur cine l-a omorât”. Apoi toți au mers la mormântul fiului acelui evreu, iar Toma, ridicându-și ochii în sus, s-a rugat lui Dumnezeu, și după această a zis către cel mort: „În numele Domnului meu Iisus Hristos, îți poruncesc, tinere, să ne spui nouă cine te-a ucis?”. Și îndată mortul a grăit: „Tatăl meu m-a ucis”. Atunci toți au strigat: „Mare este Dumnezeu cel propovăduit de Toma!”. Slobozind pe Apostol, evreul jertfitor a căzut singur în groapa pe care o săpase Apostolului, iar prin minunea aceasta o mulțime de popor s-a apropiat de Dumnezeu și au fost botezați de Apostolul Toma.

După aceasta, Apostolul s-a dus în cele mai îndepărtate părți în hotarele Calamidiei, unde stăpîneaîmpăratul Muzdie; și propovăduind acolo pe Hristos, a adus la credință pe o femeie cu numelede Sindichia, care era rudă cu Migdonia, femeia lui Carizie, prietenul împăratului. Sindichia a făcut pe Migdonia să cunoască adevărul și să creadă întru unul Dumnezeu, Ziditorul tuturor, pe care Apostolul Toma Îl propovăduia. Iar Migdonia a zis către Sindichia: „Aș fi vrut să-l văd pe omul acela care propovăduiește pe adevăratul Dumnezeu și să aud învățătura lui”. Sindichia a zis: „Dacă voiești, doamnă, să-l vezi pe Apostolul lui Dumnezeu, schimbă-ți hainele și te îmbracă ca o femeie din popor, ca să nu fii cunoscută și apoi mergi cu mine”. Migdonia a făcut precum i s-a spus și a mers după Sindichia și l-au aflat pe Apostolul Toma în mijlocul unei mulțimi de oameni simpli și săraci, propovăduind pe Hristos. Și, alăturându-se ele acelor oameni, ascultau învățăturile Apostolului, iar el le spunea multe despre Domnul Iisus Hristos, învățându-i să creadă în El și prelungea cuvântul referitor la moarte, la judecată, la gheenă și la împărăția cerească.

Auzind toate acestea, Migdonia s-a umilit cu inima și acrezut în Hristos. Apoi, întorcându-se acasă, neîncetat se gândea la cuvintele Apostolului Toma și vorbea despre Hristos cu ruda ei, Sindichia, și se aprindea cu mai multă dragoste către El. Și din acea vreme a început a se depărta de cei necredincioși, ca de vrășmașii lui Dumnezeu și a fugit de toate vorbele lor, de ospețe și de toate desfătările lumești. Apoi nu mai voia să se apropie de bărbatul ei ca o soție, fapt pentru care avea mare necaz bărbatul ei și o silea să se supună. Neputând a o supune, l-a rugat pe împăratul Muzdie să trimită pe împărăteasa Tertiana la femeia lui pentru ca aceasta s-o sfătuiască să nu se mai depărteze de el, ca soție; împărăteasa Tertiana și Migdonia, femeia lui Carizie, erau surori și mergând împărăteasa la Migdonia, sora sa, a întrebat-o pentru ce nu se supune bărbatului ei. Iar ea a răspuns: „Pentru că este păgân și vrășmașul lui Dumnezeu, iar eu sunt roaba adevăratului Dumnezeu, Iisus Hristos, și nu voiesc să fiu întinată de acel om necredincios și necurat”. Tertiana a vrut să știe și ea cine este Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu. Atunci Migdonia i-a spus propovăduirea Sfântului Apostol Toma și a învățat-o pe Tertiana să cunoască adevărata credință. Apoi Tertiana, voind să știe mai cu de-amănuntul învățăturile lui Hristos, a dorit să-l vadă chiar pe Apostolul Toma și să asculte propovăduirea lui. Sfătuindu-se cu Migdonia, a trimis în taină după Apostolul Toma și, chemându-l, l-au rugat să le arate calea cea adevărată. Iar Apostolul Toma, propovăduindu-l pe Hristos, le-a luminat cu lumina credinței și le-a spălat cu baia botezului, apoi le-a învățat să păzească poruncile lui Dumnezeu și să facă fapte bune. Iar ele, punând în inimile lor toate cele grăite de Apostol, s-au sfătuit amândouă să slujească Domnului în curăție și să nu se apropie de bărbații lor, ca de niște necredincioși.

Apostolul Toma făcea acolo multe minuni cu puterea lui Dumnezeu și tămăduia toate neputințele. Și mulți, nu numai din poporul cel simplu, ci și din curtea împărătească, văzând semnele și minunile făcute de Apostol și ascultând învățăturile lui, au crezut în Hristos. Chiar unul din fiii împăratului, anume Azan, a crezut și a fost botezat de Apostolul Toma, pentru că însuși Dumnezeu lucra în apostoleasca propovăduire, înmulțind numărul credincioșilor, spre mărirea numelui Său.

Împărăteasa Tertiana, întorcându-se de la Migdonia, își petrecea vremea în rugăciuni și în posturi și nu se pleca la dorința bărbatului ei. Atunci împăratul, mirându-se de schimbarea femeii sale, a zis către Carizie, prietenul său: „Voind să-ți dobândesc pe femeia ta, și pe a mea am pierdut-o, așa că mai rea este a mea decât a ta”. Și amândoi, împăratul și Carizie, au cercetat cu de-amănuntul care să fie pricina răzvrătirii femeilor lor, că nu vor să fie cu dânșii și au aflat că un străin nemernic, anume Toma, învățându-le credința în Hristos, le-a întors de la petrecerea împreună cu ei. Încă au mai aflat și aceasta: cum că Azan, fiul împăratului, și multe din slugile casei lui și din căpetenii și din poporul cel simplu, mulțime fără număr, credîn Hristos, prin propovăduirea Apostolului Toma. Și s-a înfuriat împăratul împotriva lui Toma și, prinzindu-l, l-a aruncat în temniță.

După aceasta, Apostolul a fost dus înaintea judecății împăratului și acesta l-a întrebat: „Cine ești tu, rob sau liber?”, iar Toma a răspuns: „Sunt robul Aceluia asupra căruia tu nu ai stăpânire”. Iar împăratul a zis: „Văd că ești rob viclean și, fugind de la stăpânul tău, ai venit pe pământul acesta ca să răzvrătești poporul și să amețești femeile noastre. Deci, spune-mi cine este stăpânul tău?”. Apostolul a răspuns: „Stăpânul meu este Domnul cerului și al pământului, Dumnezeul și Făcătorul a toată făptura, Care m-a trimis pe mine să propovăduiesc numele Lui cel sfânt și să-i întorc pe oameni de la rătăcirea lor”. Iar împăratul i-a zis: „Lasă-ți cuvintele tale cele viclene, înșelătorule, și ascultă porunca ce-ți grăiesc eu: Cum ai depărtat tu cu înșelăciune pe femeile noastre ca să nu se unească cu noi, tot așa să le întorci pe dânsele la noi! Căci de nu vei face aceasta, ca femeile noastre să fie cu noi în dragoste și în unirea de mai înainte, te vom pedepsi cumplit”. Apostolul a răspuns: „Nu se cade ca roabele lui Hristos să se unească cu bogații cei fără de lege; nici nu este cu dreptate ca cele credincioase să fie necinstite de păgâni și necredincioși”.

Auzind acestea, împăratul a poruncit ca să fie aduse niște scânduri de fier înroșite în foc și pe acestea să fie pus cu picioarele Apostolul. Și făcând acestea, deodată a ieșit apă de sub scândurile acelea și le-a răcit. Apoi, Apostolul a fost aruncat într-un cuptor și a doua zi a ieșit viu și nevătămat din acel cuptor. După acestea, Carizie l-a sfătuit pe împărat, zicând: „Silește-l să se închine și să jertfească zeului nostru, Soarele, pentru că așa are să mânie pe Dumnezeul lui, care îl păzește întreg”. Iar când, după porunca împăratului, îl duseră pe Apostol să se închine la idolul Soare, îndată idolul s-a topit ca ceară în fața focului și s-a risipit. Și se bucurau credincioșii de această putere a Dumnezeului ceresc și mulțime de credincioși au crezut atunci în Domnul. Iar slujitorii care se închinau la idoli s-au răzvrătit asupa Apostolului, pentru pierderea idolului lor și împăratul, mâniindu-se, se gândea cum să-l piardă pe Toma, dar se temea de boieri, de popor și de slugile sale, pentru că mulți credeau în Hristos.

Apoi, luându-l, a ieșit din cetate urmat de ostașii săi și toți socoteau că împăratul vrea să vadă un semn de la dânsul. Mergând cam la o jumătate de stadie, l-a dat pe Toma la cinci ostași ca să-l ducă în munte, poruncindu-le să-l străpungă acolo cu sulițele, iar el s-a dus în cetatea Axium. Azan, fiul împăratului, și Sifor, un bărbat de neam bun, au alergat după Apostolul Toma și, ajungându-l, plângeau pentru el. Apostolul Toma cerând ostașilor voie să se roage, s-a rugat lui Dumnezeu și a hirotonisit preot pe Sifor și pe Azan diacon și le-a poruncit să aibă grijă de cei care au crezut în Domnul și să se sârguiască ca să înmulțească numărul credincioșilor lui Hristos.

După aceasta, ostașii l-au străpuns cu cinci sulițe deodată și așa s-a sfârșit Sfântul Apostol Toma. Iar Sifor și Azan au plâns mult pentru el și au îngropat sfântul lui trup cu cinste. După îngropare, șezând lângă mormântul Apostolului și tânguindu-se, li s-a arătat sfântul, poruncindu-le să meargă în cetate și să întărească pe frați în credință. Ei au mers după porunca Sfântului Apostol Toma, învățătorul lor, ale cărui rugăciuni avându-le în ajutor, au cârmuit bine Biserica lui Hristos. Iar împăratul Muzdie și Carizie în zadar au silit pe femeile lor să se apropie de dânșii, căci n-au putut să le înduplece. Apoi, înțelegând că nu se vor supune lor cu nici un chip, le-au lăsat să viețuiască libere, după voia lor, iar ele, scăpând de greutatea jugului însoțirii, viețuiau în mare înfrânare și rugăciuni, slujind Domnului ziua și noaptea, și aduceau mult folos Bisericii prin viața lor cea îmbunătățită.

După câțiva ani, s-a întâmplat ca unul din fiii împăratului Muzdie să fie chinuit de diavol și nu putea nimeni să-l vindece, pentru că era foarte cumplit diavolul ce-l chinuia. Și s-a mâhnit împăratul pentru fiul său și a plănuit să descopere mormântul Sfântului Apostol Toma, să ia un os din moaștele lui și să-l lege la grumazul fiului său, ca să se tămăduiasacă de chinurile diavolului, pentru că auzise că Sfântul Apostol Toma a izgonit mulțime de diavoli. Când voia împăratul să facă acest lucru, i s-a arătat în vedenie Sfântul Toma, zicându-i: „Când eram viu nu m-ai crezut. Oare acum, de la mort cauți ajutor? Dar dacă vei fi credincios, Domnul meu Iisus Hristos îți va fi milostiv”.

Această vedenie l-a îndemnat mai mult pe împărat pentru descoperirea mormântului Apostolului. Și, mergând împăratul, a descoperit mormântul, dar n-a mai aflat moaștele sfântului, pentru că unii din frații credincioși au luat pe ascuns sfintele moaște și le-au dus în Mesopotamia. Atunci împăratul a luat pământ din locul acela și l-a pus la grumazul fiului său, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, de vei tămădui pe fiul meu prin rugăciunile Apostolului Tău, Toma, eu voi crede în Tine”. Și îndată a ieșit duhul necurat din fiul său, și s-a însănătoșit. Atunci împăratul Muzdie a crezut în Hristos și a fost botezat de preotul Sifor împreună cu toți boierii săi. A fost mare bucurie între credincioși, idolii s-ausfărîmat și căpeteniile lor s-au risipit, iar bisericile lui Hristos s-au zidit, sporind cuvântul lui Dumnezeu și credința cea sfântă. Apoi, după botez, împăratul a început să se căiască de greșelile pe care le săvârșise înainte și stăruia necontenit în rugăciuni, iar prezbiterul Sifor le zicea tuturor: „Rugați-vă pentru împăratul Muzdie, ca să câștige milă de la Domnul nostru Iisus Hristos și să primească iertare pentru păcatele sale”.

În locul unde a fost îngropat trupul Sfântului Apostol Toma se săvârșeau multe minuni cu rugăciunile lui, întru mărirea lui Hristos, Dumnezeul nostru, căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, se cuvine cinstea și închinăciunea în veci. Amin.