Viaţa Sfântului Cuvios Amfilohie de la Pângărați

Sfântul Cuviosul Părintele nostru Amfilohie de la Pângăraţi s-a născut în anul 1487, undeva în partea de nord a Moldovei. Viaţa monahală şi-a început-o de foarte tânăr, la Mănăstirea Moldoviţa, de unde a venit la Pângăraţi, în anul 1508. Aici a fost ales, de către toţi, ocârmuitor, conducând obştea mănăstirii timp de 56 de ani.

Despre el vorbeşte Ieromonahul Anastasie de la Mănăstirea Moldoviţa, care l-a cunoscut personal: „Din copilăria sa s-a nevoit în viaţa călugărească, fiind mărturisit de toţi pentru faptele lui cele bune. Şi era scriitor foarte iscusit şi ştia meşteşug a lucra la lemn şi era cinstit de toţi Domnii şi miluit, dară de carte om prost se arăta. Şi până la bătrâneţe bine şi-a ocârmuit viaţa sa; în foame şi în sete, în răbdare şi întru osteneale, întru toată nevoinţa duhovnicească. Şi de la draci năpăşti şi ispite multe a răbdat până la moarte. Şi sfârşitul vieţii sale bine au săvârşit: că a dat ţărna ţărnei şi s-a dus în calea cea lungă a părinţilor, luându-şi plata ostenelilor sale de la Dreptul Judecător şi cu cinste fiind îngropat de ucenicii săi”.

Nevoinţele sale nu au fost trecute cu vederea de Stăpânul tuturor, ci au atras cu ele purtarea Sa de grijă şi ocrotirea Sfântului Dimitrie, patronul mănăstirii, care, prin arătare dumnezeiască, i-a cerut Domnitorului Alexandru Lăpuşneanu să zidească la Pângăraţi o biserică în numele său pe locul celei vechi de lemn, care fusese arsă de turci. Pe când Voievodul se afla în târgul Pietrei, precum aveau obicei Domnii Moldovei a umbla pe la târguri şi cetăţi din vremi de demult, „când a fost luna lui Octombrie, în 22 de zile, la miezul nopţii, i s-a arătat lui în vis un voinic cu veşminte albe îmbrăcat şi foarte frumos, cu dumnezeiască slavă împodobit şi i-a zis lui: Scoală-te, Voievodule, şi degrab să mergi la Pângăraţi, unde petrece un sihastru Amfilohie aproape de 50 de ani, şi să zideşti întru numele mieu biserica pe locul unde am avut mai-nainte făcută de bătrânul Ştefan Voievod în zilele stareţului Simeoan Ieromonah. (…) Iară Domnul Alexandru cu glas lin l-au întrebat, zicând: Cine eşti, doamne, cu atâta dumnezeiască podoabă îmbrăcat şi cu slavă împodobit? Iar el i-au răspuns: Eu sunt Sfântul Dimitrie, Mucenicul lui Hristos şi ostaş, şi de la Maximilian muncitorul, pentru Hristos, în cetatea Solonului (Tesalonic) în temniţă am fost închis şi muncit şi în coastă împuns, carele în toată lumea şi în toată marginea se slăveşte numele mieu şi în pământul acesta numai în pustie biserică nu am. (…) Şi în grabă şi singur Domnul şi cu toţi boiarii au sosit la Sihastrul Amfilohie şi au început a-i spune vedenia, zicând: Măcar că eu, cinstite Părinte, n-am dat crezării îndată visul, (pentru că) Sfânta Scriptură şi Părinţii noştri cei duhovniceşti ne învaţă pe noi să nu credem visurile, iar eu am adunat pe credincioşi boiarii miei şi pe filosofi şi toţi au judecat că de la Dumnezeu este şi foarte ne-am bucurat. Acestea grăind amândoi, au zis şi Sihastrul că de la Dumnezeu este vedenia. Şi de multă bucurie şi veselie s-au umplut şi s-au aprins de dumnezeiescul Duh cele dinăuntru ale lor şi s-au cuprins şi mult au plâns. Şi pentru mântuirea sufletului nu puţin au vorbit, încă şi pentru deşertăciunea lumii aceştia din destul au vorbit: cum că trece ca o umbră lumea aceasta şi viaţa noastră ca praful şi ca fumul se stinge; şi cum blagocestivii împăraţi au zidit sfintele mănăstiri şi cu Dumnezeu s-au unit şi Biserica sobornicească întru una au adunat şi au împreunat pre sfintele şapte soboare cu Sfinţii Părinţi şi până astăzi, zice, se ţin dogmele cu rugăciunile Sfinţilor Părinţi, precum şi Hristos au făgăduit Sfinţilor Apostoli, iar mai vârtos nouă, păcătoşilor, că va fi cu noi până la sfârşitul veacului. (…) Şi fără de număr din Sfintele Scripturi au grăit. Şi, după plânsul cel de mângâiere şi după voroava cea duhovnicească, de multă bucurie umplându-se, au făcut masă mare împărătească marele Voievod la Sihastrul şi Stareţul Amfilohie. (…) Şi apoi au întrebat pe Sfântul Stareţ marele Voievod Alexandru: Fost-au înainte vreme şi mai înainte de tine vieţuitori călugări pe locul acesta, au n-au fost? Iar el pre amăruntul i-au povestit pentru viaţa Sfântului Simeon preotul”.

„Cu bunăvoirea lui Dumnezeu şi cu sporirea Preasfântului Duh şi cu ajutorul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, ostaşul lui Hristos, s-au zidit şi s-au săvârşit Sfânta Mănăstire întru numele Sfântului Mucenic şi s-au sfinţit de Grigorie Mitropolit al Socevei în anul 1560 din porunca lui Alexandru Voievod”.

În anul 1566, Cuviosul Amfilohie Sihastrul, cunoscând că i se apropie sfârşitul vieţii, a adunat pe toţi fiii săi duhovniceşti şi le-a dat cuvântul său cel mai de pe urmă. Apoi, sărutându-i cu lacrimi, a lăsat egumen la Pângăraţi în locul său pe Ieromonahul Teodorit, ucenicul său, iar el s-a retras la Moldoviţa, mănăstirea lui de metanie. Acolo, fericitul Amfilohie a primit marele şi îngerescul chip al schimniciei sub numele de Enoh, ca cel ce întotdeauna se înalţă cu inima şi cu dorirea către cele cereşti, adăugând osteneli peste osteneli, timp de încă patru ani de zile. Iar în anul 1570, aflând de la Duhul Sfânt ceasul morţii sale, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine şi şi-a dat cu pace sufletul său în braţele Domnului nostru Iisus Hristos, în 7 septembrie, la şapte ceasuri din noapte, în zilele lui Bogdan Voievod. Iar despre sfârşitul său minunat dă mărturie Ieromonahul Anastasie astfel: „Acestea toate mi le-au spus mie Părintele Amfilohie şi stareţ de la Sfânta Mănăstire Pângăraţi mie, smeritului Ieromonah Anastasie de la Mănăstirea Moldoviţei, mult păcătosului şi întru tot netrebnicului, că mare dar au luat bătrânul Amfilohie mai-nainte de mutarea sa, că vremea şi ziua mutării sale au spus-o mie, smeritului Anastasie, şi nimenea să nu fie necredincios ca să nu cadă în ispită, că întru adevăr toate acestea adevărate sunt. Acestea toate le-am scris pentru ca să nu se uite mai pre urmă, în urma acestui neam, şi oricine vor vrea să râvnească acestor Sfinţi Părinţi”.

Întrucât Cuviosul Amfilohie a fost cinstit încă din viaţă ca sfânt, îndată după mutarea sa din trup, părinţii celor două mănăstiri, Moldoviţa şi Pângăraţi, îl prăznuiau anual la data săvârşirii sale.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Amin.

Citește alte articole despre: sfânt, cuvios, sfințenie, asceză, nevoinţă, monah

Ultimele din categorie