Viața Sfântului Ierarh Pavel Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului

Fericitul Pavel a fost trimis la închisoare în cetatea Cucus din Armenia și închis într-o biserică, unde slujind odată dumnezeiasca Liturghie, au năvălit arienii asupra lui și l-au sugrumat cu omoforul lui. Și astfel și-a dat Domnului sufletul său.

Când Constantie, fiul marelui Constantin, ținea sceptrul împărăției grecești, arienii au ridicat prigoană asupra celor binecredincioși, având ajutor pe împăratul, care era amăgit de același eres al lor. În acea vreme Biserica lui Hristos era în mare tulburare și necaz, având puțini stâlpi care o întăreau. Căci Sfântul Atanasie al Alexandriei, apărătorul cel mai mare al Ortodoxiei, era izgonit din scaunul său, iar Sfântul Alexandru, Patriarhul Constantinopolului, își schimbase viața aceasta vremelnică pe cea veșnică.

Când era să moară fericitul Alexandru, oile cele cuvântătoare au înconjurat patul păstorului și-l întrebau: „Părinte, cui ne lași pe noi, fiii tăi? Cine ne va fi nouă păstor în locul tău, care să meargă pe urma ta și să îndrepteze bine Biserica lui Hristos?”.

Atunci patriarhul Alexandru a pus înaintea lor doi bărbați: pe fericitul Pavel, de neam din Tesalonic, care era preot, și pe Macedonie, diaconul. Apoi a zis către dânșii: „Dacă voiți să aveți păstor învățat, strălucind cu faptele cele bune, alegeți pe Pavel; iar dacă voiți numai cu chip frumos și cinstit cu înfrumusețările din afară, să alegeți pe Macedonie”. Acestea zicând către oile sale pururea pomenitul patriarh Alexandru, s-a dus către Domnul.

Apoi făcându-se adunare și sfat pe care din cei doi să-i ridice la scaunul patriarhiei - Pavel sau Macedonie -, era neînțelegere în adunare, adică între cei dreptcredincioși și între arieni, care erau mulți acolo. Dreptcredincioșii voiau pe fericitul Pavel, iar arienii mai mult pe Macedonie. Însă a biruit partea celor dreptcredincioși și a fost ales ca patriarh Sfântul Pavel, în Biserica Sfintei Irina.

Deci, suindu-se pe scaun, a început a paște bine turma cea încredințată lui. Iar împăratul Constantie nu era atunci în Constantinopol, ci în Antiohia, și se făcuse alegerea fără dânsul; de aceea nu voia pe fericitul Pavel. Iar când s-a întors împăratul din Antiohia la Constantinopol, a început a se mânia asupra sfântului patriarh, că se suise fără voia lui pe scaunul arhieresc. Apoi, fiind îndemnat de arieni, a adunat un sobor nedrept și a depus din scaunul patriarhal pe Sfântul Pavel, care era nevinovat și curat cu inima, iar Bisericii lui Hristos de mare folos. Căci și cu înțelepciunea și cu viața, acest fericit părinte era lumina lumii și strălucea în Biserică ca o stea de dimineață în mijlocul norilor.

După detronarea lui, împăratul a pus patriarh pe Evsevie din Nicomidia și iarăși s-a dus în Antiohia. Dar Evsevie fiind eretic, a început a tulbura Biserica cu învățăturile sale cele nedrepte și a o întuneca cu eresul. Deci se sârguia cu toată puterea să șteargă din mărturisirea de credință cuvântul omousion, adică de o ființă, ca să nu se citească cuvintele acestea: născut iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl. Căci răucredinciosul nu mărturisea pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fi deopotrivă cu Dumnezeu Părintele.

Fericitul Pavel, după detronarea sa, s-a dus la Roma, căci atunci Biserica Romei era în bună credință și papa ținea credința cea dreaptă. Deci, mergând Sfântul Pavel la Roma, a aflat acolo pe marele Atanasie și pe alți episcopi, care erau izgoniți de Evsevie și a rămas împreună cu dânșii. Dar Evsevie, voind ca nici Roma să nu dea pace lui Atanasie și lui Pavel, a scris papei Iuliu al Romei; iar acesta, luând scrisoarea de la Evsevie, a cunoscut în ea mincinoasa clevetire a slujitorilor celor nevinovați ai lui Dumnezeu. Apoi a sfătuit pe Atanasie, pe Pavel și pe ceilalți episcopi, să se ducă la scaunele lor. După aceea a scris către episcopii Răsăritului să-i primească cu dragoste și să nu-i împiedice a-și lua scaunele.

Episcopii, plecând din Roma, au mers fiecare la Biserică sa și au trimis celor ce-i scoseseră pe dânșii, scrisorile pe care le aduseseră de la papă. Iar aceia primindu-le, iarăși se nevoiau să acopere dreptatea cu minciuna și au gândit să adune sobor în Antiohia; iar lui Papa Iuliu se sârguiau a-i răspunde prin scrisoare. Însă Evsevie n-a reușit aceasta, căci a murit cu puțină vreme mai înainte. Iar poporul cel dreptcredincios care era în Constantinopol, primind pe Pavel cu bucurie, l-a dus în biserică. Însă cei ce erau de credința cea rea a lui Arie, văzând că după moartea episcopului lor, Evsevie, cei binecredincioși iarăși au ridicat pe fericitul Pavel la scaunul arhiepiscopiei, s-au adunat în altă biserică și și-au ales episcop pe rău credinciosul Macedonie. Și era atunci tulburare mare în cetate, încât mulți au murit în războaie și în certurile ce se făceau. Apoi a ajuns aceasta și la urechile împăratului Constantie, când era în Antiohia.

Trimițând el pe voievodul Ermoghen în părțile Traciei, i-a poruncit să izgonească pe Pavel din Biserică. Și, venind Ermoghen în Constantinopol, a tulburat toată cetatea, silind pe popor să izgonească pe Sfântul Patriarh Pavel. În această mare tulburare, poporul se împotrivea lui Ermoghen, voievodul. Dar el a vrut ca, cu puterea mâinilor ostășești să izgonească pe Pavel. Atunci, mulțimea poporului cu mare mânie pornindu-se asupra lui, i-a ars casa cu foc, iar pe dânsul l-au ucis.

Auzind împăratul Constantie despre uciderea voievodului Ermoghen, a mers degrabă din Antiohia în Constantinopol și a izgonit pe fericitul Pavel din Biserică și din cetate. Iar pe popor s-a mâniat foarte, căci nu numai pe Pavel l-a primit fără poruncă lui ci și război și tulburare a ridicat pentru dânsul și au murit mulți, ucigând și pe voievod. De aceea a retras jumătate din dăruirea împărătească, pe care tatăl său, binecredinciosul Împărat Constantin, o făcuse cetății. Și dăruirea aceea consta în opt mii de pâini, care se dădeau în fiecare zi. Deci a retras de la cetate patru mii, iar pe Macedonie, luptătorul împotriva Duhului Sfânt, așezându-l episcop al cetății, iarăși s-a dus în Antiohia.

Atunci, fericitul Pavel, plecând către părțile Apusului și venind la dreptcredinciosul Iuliu, Papă al Romei, i-a spus toate ce i s-au întâmplat, precum și împăratului Constans. Iar împăratul Constansa făcut scrisoare către fratele său Constantie, la fel a făcut și papa, că Pavel să fie primit în scaunul său, ca un binecredincios. Deci, luând el scrisoarea de la împărat și de la papă, s-a dus la Constantinopol și a fost primit cu mare bucurie de cei credincioși. Iar scrisorile cele aduse de la Roma, le-a trimis printr-un om însemnat în Antiohia, la împăratul Constantie. Acesta însă a nesocotit scrisoarea fratelui său și s-a mâniat și mai mult asupra fericitului Pavel, pentru că iarăși, fără poruncă lui, a primit scaunul. Apoi, degrabă a trimis poruncă la Constantinopol lui Filip eparhul, poruncindu-i să-l dea jos pe Pavel din scaun și să-l izgonească, și iarăși să pună pe Macedonie.

Filip, temându-se de ridicarea poporului, ca să nu-i facă și lui ca lui Ermoghen voievodul, a plănuit să scoată pe Pavel din scaun în taină. De aceea a tăinuit porunca împărătească și a intrat în casă ce era lângă mare, unde se adunau birurile poporului, al cărei nume era Zevxip. Acolo a chemat cu vicleșug la sine pe fericitul Pavel, ca și cum ar fi voit să primească de la el un sfat pentru folosul de obște. Iar el, fiind în fericită nevinovăție, netemându-se de nimic, a mers acolo. Dar eparhul, temându-se de mulțimea mare de popor, care era împrejur și care venise cu Sfântul, n-a făcut nimic pe față, ci în ascuns. Deci, luând pe fericitul Pavel de mină și vorbind cu dânsul, a intrat în camerele cele mai din fund și a poruncit să se deschidă ușile din dos, care erau spre mare. Pe acolo scoțând pe fericitul, i-a spus porunca împărătească, l-a pus în corabia care era pregătită pentru acest lucru și a pornit pe Sfântul degrabă în surghiun. Apoi i-a poruncit să viețuiască în Tesalonic, căci aceea era patria lui și i-a dat voie să umble în toate cetățile cele dimprejur fără temere, numai să nu îndrăznească a se întoarce spre părțile Răsăritului.

După surghiunirea fericitului Pavel, eparhul s-a dus din casa mai sus zisă spre biserică, șezând în caretă cu Macedonie iar mulțime de oaste înarmată îl înconjura. Această faptă ajungând degrabă în auzul poporului, alergară spre biserică toți dreptcredincioșii, precum și arienii, sârguindu-se să se întreacă unii pe alții și să ajungă mai degrabă la biserică. Iar eparhul, fiind aproape de biserică, nu putea să intre într-însa de mulțimea poporului ce se adunase. Deci, a coborât pe Macedonie din caretă, iar ostașii împingeau cu sila poporul, care de multă strâmtoare nu se putea da la o parte. Dar ostașilor, părându-li-se că mulțimea poporului li se împotrivește, s-au mâniat foarte tare și au început a-i ucide cu săbiile, făcând eparhului și lui Macedonie cale către biserică. Deci, au fost omorâți trei mii o sută cincizeci, unii de ostași iar alții înghesuiți de popor. Și tuturor acestor fapte a fost pricinuitor răucredinciosul Macedonie. Acesta a șezut pe scaunul patriarhal după pofta împăratului și cu puterea ostașilor, iar nu după rânduielile bisericești. O astfel de silă și cumplită ucidere au făcut Bisericii, arienii cei fărădelege.

În acea vreme împăratul Constantie a ridicat biserica cea mare a Sfintei Sofia pe care a unit-o prin împrejmuire cu biserica Sfintei Irina, pe care a zidit-o Sfântul Constantin.

După câtva timp, fericitul Pavel și-a pus în gând să meargă de la Tesalonic la Corint și s-a întors la Roma unde, aflând pe Marele Atanasie, i-a spus toate cele ce i se întâmplaseră. Apoi, amândoi au mers și au spus împăratului Constanscele suferite. Iar acesta, cu mare supărare a scris fratelui său să trimită la dânsul din partea Răsăritului trei episcopi, care au fost pentru izgonirea lui Atanasie și a lui Pavel, aducând cu ei și așezământul credinței cel scris.

O scrisoare ca aceea primind de la fratele său, împăratul Constantie, care era în Antiohia, s-a temut de mânia fratelui său și a trimis la dânsul patru episcopi, pe Narcis al Ciliciei, pe Teodor al Traciei, pe Maris al Calcedonului și pe Marcu al Siriei. Aceștia, mergând la Roma la împărat, nu au îndrăznit a se da în vorbă și a disputa cu Atanasie și cu Pavel, tăinuind și credința lor cea eretică, pe care o așezaseră în Antiohia, și alcătuind alta au dat-o împăratului Constans, care era scrisă astfel:

„Credem întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul și Ziditorul tuturor, prin Care toate s-au făcut în cer și pe pământ. Și întru Unul născut Fiul Lui, Domnul nostru Iisus Hristos, Cel mai înainte de toți vecii din Tatăl născut, Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină, prin Care toate s-au făcut, cele din cer și de pe pământ, cele văzute și nevăzute, fiind cuvânt și înțelepciune și putere și viață și lumină adevărată, Care în zilele cele mai de pe urmă S-a făcut om pentru noi și S-a născut din Sfânta Fecioară și S-a răstignit și a murit și S-a îngropat și a înviat a treia zi din morți. Și S-a înălțat la cer și șade de-a dreapta Tatălui. Și iarăși va să vină la sfârșitul veacului să judece viii și morții și să dea fiecăruia după faptele lui. A Cărui împărăție este neîncetată și rămâne în nesfârșitul veac.

Credem încă și în Duhul Sfânt, Care este Mângâietorul pe Care L-a făgăduit Sfinților Apostoli, și după înălțarea Lui la cer a trimis pe Acela prin Care se sfințesc sufletele celor ce cu adevărat și curat cred în Domnul. Iar pe cei ce grăiesc că Fiul este din altă ființă, iar nu din Dumnezeu-Tatăl și cum că ar fi fost o vreme când nu era Fiul, pe aceia nu-i primește Sfânta sobornicească și apostolească Biserică”.

Astfel de așezământ al credinței dând episcopii aceia împăratului și altora mulți, s-au dus din Roma. Iar după trei ani, episcopii Răsăritului, iarăși adunând sobor, au dat alt așezământ al credinței și l-au trimis la episcopii din Italia. Aceștia, pentru mulțimea cuvintelor, nu l-au primit, fiind îndestulați cu acea mărturisire a credinței pe care au așezat-o dumnezeieștii Părinți din Niceea.

Fiind din amândouă părțile multă neunire și tulburare, amândoi împărații au poruncit să se adune sobor în Sardica pentru mărturisirea credinței, precum și pentru Atanasie și Pavel, ca și pentru dânșii să ia sfârșit neînțelegerea. Aceasta a fost în al unsprezecelea an după moartea marelui Constantin. Deci, s-au adunat în Sardica, din partea Apusului, mai mult de trei sute de episcopi, iar din partea Răsăritului, numai șaptezeci și șase. Episcopii Răsăritului nu voiau să primească în sobor disputa celor din Apus, până când nu vor izgoni de la dânșii pe Atanasie și pe Pavel, apărătorii dreptei credințe; căci răsăritenii aceia erau vătămați de eresul lui Arie și se temeau a sta de vorbă cu Atanasie și cu Pavel, apărătorii bunei credințe. Pentru aceea voiau să nu fie aceștia în sfânta adunare. De aceea, Protoghen care era episcop al Sredței și Cuviosul Cudrovie, cum și toți cei ce erau împreună cu dânșii, au zis către răsăriteni: „Nu numai pentru credință ne-am adunat aici, adică să credem că Fiul este de o ființă cu Tatăl, ci și pentru Atanasie și Pavel”.

Auzind acestea, răsăritenii s-au despărțit de apuseni și, întorcându-se, au ajuns la cetatea Filipopoli, care este în Macedonia. Acolo făcând necurată adunare, au îndrăznit a da anatemei învățătura prin care se mărturisea că Fiul este de o ființă cu Tatăl. Apoi acel eres al lor l-au împărțit prin scrisori în toate eparhiile.

Despre aceasta înștiințându-se episcopii sfintei adunări din Sardica, mai întâi au osândit pe acei eretici care au îndrăznit a face o păgânătate ca aceea, apoi pe clevetitorii lui Atanasie și Pavel i-au scos din treptele lor și, întărind așezământul dreptei credințe cel hotărât în Niceea, pe cei ce nu mărturiseau pe Fiul a fi de o ființă cu Tatăl, i-au dat anatemei.

După acestea, împăratul Constansa scris fratelui său Constantie, rugându-l să primească pe Pavel și pe Atanasie în scaunele lor. Apoi îndată a trimis pe Pavel în Constantinopol, dându-i și doi episcopi împreună călători, precum și scrisoarea către fratele său, în care era scris așa: „Atanasie este încă la mine, iar pe Pavel îl trimit la tine pentru ca să-i poruncească stăpânirea ta să-și primească scaunul său. La fel și Atanasie, voiesc să-și primească scaunul său, căci am cunoscut că ei pentru bună credință sunt izgoniți și clevetiți cu minciuni”. Și a adăugat în scrisoare cuvinte și mai amenințătoare: „Dacă nu vei porunci să fie astfel, apoi eu singur cu putere și cu arme voi veni asupra ta și chiar nevoind tu, le voi da bisericile și îi voi pune în scaunele lor”.

Ajungând Sfântul Pavel la împăratul Constantie, i-a dat scrisoarea aceea de la fratele său Constans; iar el, primind-o și citind-o, s-a temut de îngrozirea fratelui său și a izgonit din Biserică pe Macedonie, iar pe fericitul Pavel l-a ridicat în scaun. La fel și pe Atanasie, chemându-l prin scrisorile sale, l-a trimis în Alexandria să-și primească scaunul său. Deci s-a adus bucurie mare creștinilor pentru păstorii lor și au petrecut câtăva vreme mângâindu-se cu învățăturile cele de Dumnezeu insuflate ale acestor învățători mări a toată lumea. Căci Atanasie în Alexandria, iar Pavel în Constantinopol, îndreptând Biserica lui Hristos, luminau lumea cu bună credință și izgoneau întunericul eresului lui Arie.

După multă vreme, Magnențiu, povățuitorul oștilor împăratului Constans, sfătuindu-se cu sfetnicii săi, au ucis pe stăpânul lor, pe când era la vânat. Deci, fiind ucis bunul și binecredinciosul împărat al Romei, Consta, îndată arienii și-au înălțat capul și au ridicat prigoană asupra celor binecredincioși. Mai întâi s-au sculat asupra apărătorilor bunei credințe, a dascălilor a toată lumea, asupra lui Atanasie și a lui Pavel. Atunci Atanasie singur a fugit de la scaunul său, temându-se de mânia ereticilor arieni, pentru că îl căutau să-l ucidă. Iar fericitul Pavel a fost trimis la închisoare în cetatea Cucus din Armenia și închis într-o biserică, unde slujind odată dumnezeiasca Liturghie, au năvălit arienii asupra lui și l-au sugrumat cu omoforul lui. Și astfel și-a dat Domnului sufletul său.

Macedonie iarăși s-a suit pe scaunul patriarhal la Constantinopol, aducând nespusă răutate Bisericii lui Dumnezeu, izgonind și ucigând pe cei dreptcredincioși și înlocuind pe episcopi cu eretici de-ai lui. Având ajutător pe eparhul Filip, mulți, în diferite feluri, au fost omorâți, adică aceia care nu voiau să aibă unire cu dânsul. Femeilor celor binecredincioase li s-au tăiat sânii cu cuțitele, iar altora, deschizându-le gura cu fierul, li se punea într-însa cu sila împărtășire arienească. Altora, arienii le tăiau nasurile și urechile și pe alții îi pecetluiau cu fier roșu. Astfel de prigoană era asupra celor binecredincioși, vărsându-se fără cruțare sângele creștinilor.

În acea vreme arienii au ucis cu sabia pe doi clerici, pe Marchian și pe Martirie, care fuseseră notari ai fericitului Pavel și apărători ai bunei credințe. Apoi tirania lui Macedonie s-a întins până la părțile Paflagoniei, auzind cum că sunt acolo mulțime de dreptcredincioși. Deci, a trimis trei sute de ostași înarmați, și în latura aceea, pentru ca să silească cu sabia pe cei binecredincioși la unirea arienească.

Auzind credincioșii care viețuiau în cetatea Mantinei despre venirea ostașilor trimiși de arieni, s-au aprins de râvna. Și, adunându-se toți la un loc, au apucat unii topoare, alții coase, iar alții drugi și au alergat împotriva ostașilor care se apropiau. Apoi făcându-se război între dânșii, a căzut mulțime mare de popor din amândouă părțile, încât puțini dintre ostași au scăpat vii, dar și din cetățeni nu puțini au fost uciși. Acestei vărsări de sânge a fost pricinuitor blestematul eretic Macedonie. Iar când, fără poruncă împărătească, a îndrăznit să dezgroape din pământ moaștele binecredinciosului împărat Constantin cel Mare și a le muta în alt loc, atunci toată Biserica s-a umplut de sânge, căci mulți dintre ei nu voiau acest lucru, pentru care s-a făcut război și ucidere între dânșii.

De aceasta auzind împăratul, s-a mâhnit asupra lui Macedonie și asupra eparhului Filip. Deci, Macedonie a fost scos din scaunul patriarhal, iar Filip din cârmuire. Însă eresul lui Arie și al lui Macedonie se lățea și a făcut rău Bisericii lui Dumnezeu, încă patruzeci de ani, până la împărăția lui Teodosie, când acesta, adunând sobor de Sfinți Părinți la Constantinopol, a nimicit eresul, a ridicat bună credință și a adus cu mare cinste moaștele Sfântului și fericitului mărturisitor al lui Hristos, Pavel, din Cucusa Armeniei, în Constantinopol, slăvind astfel pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh în veci. Amin.

Citește alte articole despre: ierarh, viață, credinţa, sinod, erezie

Ultimele din categorie