Viața Sfântului Mucenic Fotie

I-a legat de picioarele unor cai sălbatici, dar nici așa nu au fost biruiți de cei ce-i munceau, pentru că au fost păziți fără vătămare și, fiind târâți, mergeau ca într-o căruță și cântau puterea cea nebiruită a Domnului și unul cu altul se întăreau prin cuvinte.

Fiind păgânul împărat Dioclețian în Nicomidia, cetatea Bitiniei, s-a mâniat pe creștini înaintea întregului sfat și a pus de față în mijlocul cetății o mulțime de unelte spre muncire: săbii, cuțite, țepi, unghii de fier, tigăi, roate, căldări și toate cele scornite pentru muncirea cea cumplită. Încă a gătit și fiare înfricoșate, voind ca prin toate acelea să înfricoșeze pe cei numiți cu numele lui Hristos. Și a trimis îngroziri înfricoșate și pe la toate marginile împărăției Romei, poruncind ca pretutindeni să gonească, să muncească și să ucidă pe creștini; și multe hule vorbea asupra Unuia născut Fiul lui Dumnezeu.

În cetatea Nicomidiei era pe atunci un bărbat de neam bun, cinstit și cu dregătoria comit, anume Anichit. Acela, umplându-se de râvnă pentru Domnul Dumnezeu, a venit înaintea împăratului și cu îndrăzneală a mărturisit pe Iisus Hristos, adevăratul Fiu al lui Dumnezeu și Dumnezeu, vorbind despre nașterea Lui cea dintâi fără de început și despre întruparea cea de pe urmă, pe care a primit-o pentru mântuirea noastră. Toate acestea le-a arătat cu îndrăzneală și a batjocorit înșelăciunea idolească, numind pe zeii păgânilor surzi și nesimțitori și ocărând pe cei ce li se închină lor. Iar la sfârșit a zis: „O, împărate, îngrozirile tale gătite împotriva creștinilor și puse înainte nu ne înfricoșează de fel; pentru că nu luăm în seamă nici o muncă, nici nu ne vom închina idolilor celor fără de suflet”.

Iar împăratul, umplându-se de mânie și nesuferind să audă mai mult cuvintele lui cele despre Dumnezeu, a poruncit ca îndată să-i taie limba. Dar Sfântul Anichit și după tăierea limbii vorbea curat, slăvind pe Hristos. Deci a fost bătut cu vine de bou așa de tare, încât și oasele îi trecuseră prin piele. Iar el, răbdând acea muncire cu bărbăție ca în trup străin, striga cu glas tare către poporul care privea la dânsul, propovăduind pe Hristos că este Unul adevăratul Dumnezeu. După aceea, împăratul a poruncit să-l dea spre mâncare fiarelor. Deci, a dat drumul asupra lui unui leu înfricoșat, care răcnea foarte tare; dar acela, apropiindu-se de mucenic, s-a făcut mai blând ca un miel și se gudura la sfântul, iar sudorile care erau pe fruntea mucenicului le-a șters cu laba ca și cu un burete. Iar sfântul a strigat, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Iți mulțumesc că m-ai izbăvit din dinții acestei fiare și mă rog Ție, Stăpâne, ca și în cealaltă nevoință să-mi întinzi ajutorul dreptei Tale, ca să pot birui mânia chinuitorului și să mă învrednicesc a lua cunună de la Tine”.

Astfel rugându-se sfântul, s-a făcut cutremur de pământ și a căzut capiștea lui Eraclie cu idolul lui, iar o parte din zidurile cetății s-au prăvălit și au ucis pe mulți din păgâni. Atunci împăratul a poruncit să i se taie capul mucenicului cu sabia. Și când călăul a ridicat sabia să taie pe mucenic, îndată i-au slăbit mâinile și a căzut la pământ, și astfel stătea nemișcat ca un nesimțitor. Văzând aceasta Dioclețian, a poruncit să lege pe mucenic de o roată de muncire, ce era așezată între niște fiare ascuțite, să pună foc dedesubt și să întoarcă roata ca să fie tăiat bucăți de ascuțișul fiarelor și, arzându-se de foc, să moară. Iar sfântul mucenic, fiind legat de roată, a grăit: „Doamne, Iisuse Hristoase, dezleagă-mă din muncirea aceasta, pentru ca să nu se teamă cei ce privesc la mine; ci, văzând grabnicul Tău ajutor, să se întărească a sta cu bărbăție împotriva muncitorului și să ia de la Tine cununa biruinței”. Atunci îndată s-au dezlegat legăturile cu care era legat, roata a stat nemișcată și focul s-a stins. După aceea chinuitorul a poruncit să umple o căldare cu plumb, s-o fiarbă și să arunce pe pătimitor într-însa. Atunci s-a văzut îngerul Domnului intrând cu mucenicul în căldare și îndată plumbul s-a răcit ca gheața.

Astfel nevoindu-se Sfântul Anichit pentru dreapta credință, o rudenie a lui, anume Fotie, văzând puterea lui Hristos care păzea pe robul Său, a lepădat toată frica și, ieșind din poporul care privea la priveliște, a alergat la sfântul mucenic, cuprinzându-l pe dânsul cu dragoste și sărutându-l; numindu-l părinte și mijlocitor al mântuirii sale și arătându-se gata ca, împreună cu dânsul, să pătimească toate muncile pentru Hristos. Iar către împărat a strigat, zicând: „Rușinează-te, închinătorule de idoli, căci zeii tăi nu sunt nimic!”. Atunci împăratul a strigat către slujitori: „Tăiați-l cu sabia!”. Dar când unul din slujitori și-a scos sabia să lovească pe mucenic, i s-au întors, prin puterea lui Dumnezeu, mâinile cu sabia spre sine și, lovindu-se peste genunchi, a căzut la pământ și a pierit. Iar Sfântul Fotie și cu Sfântul Anichit au fost legați cu lanțuri de fier și împreună închiși în temniță.

Apoi, după trei zile, Dioclețian scoțând pe mucenici, a zis către dânșii: „De mă veți asculta pe mine și de vă veți închina zeilor, vă voi cinsti cu cinste mare și vă voi îmbogăți cu averi”. Iar sfinții au răspuns: „Cinstea și bogăția ta să fie cu tine întru pierzare!”. Atunci muncitorul, mâniindu-se, a poruncit ca să-i spânzure goi la muncire și cu unghii de fier să le strujească trupurile lor; apoi cu lumânări aprinse să le ardă și după aceea să-i ucidă cu pietre. Dar întru toate muncile acelea, sfinții se veseleau, mulțumind lui Dumnezeu, ca și cum nu simțeau nici o durere, căci Domnul îi păzea pe ei nevătămați, pentru slava sfântului Său nume. După aceasta i-a legat de picioarele unor cai sălbatici, dar nici așa nu au fost biruiți de cei ce-i munceau, pentru că au fost păziți fără vătămare și, fiind târâți, mergeau ca într-o căruță și cântau puterea cea nebiruită a Domnului și unul cu altul se întăreau prin cuvinte.

Iar caii cei sălbatici deodată stând, picioarele sfinților s-au dezlegat și s-au sculat sănătoși. Atunci chinuitorul iarăși a poruncit ca să-i bată pe ei foarte tare și, amestecând oțet cu sare, să toarne pe rănile lor și după aceea să-i arunce în temniță. Astfel au petrecut sfinții în temnița aceea trei ani. Iar după ce a trecut acel timp, iarăși i-a scos la muncire și chinuitorul a poruncit ca trei zile să ardă baia poporului cea de piatră și să închidă într-însa pe mucenici; dar sfinții rugându-se lui Dumnezeu în baia aceea, deodată baia s-a despicat și, izvorând apă, le-a fost lor spre răcorire.

Iar după două zile, slujitorii deschizând baia, au văzut într-însa pe sfinți vii, umblând și cântând, și au spus despre aceasta împăratului. Dar el, necrezându-i, s-a dus singur ca să-i vadă, iar sfinții, văzând pe împărat, au strigat către dânsul: „Iată noi, o, muncitorule, în toate muncile ne-am arătat biruitori, iar tu ești biruit și rușinat!”. Atunci împăratul, întorcându-se cu rușine, a poruncit să-i prindă pe mucenici și să-i țină legați, până ce va socoti cum îi va pierde. Apoi a făcut un cuptor mare și l-a întărit cu patru stâlpi de fier, în care putea să încapă mulțime de oameni, și l-a ars, precum a ars Nabucodonosor cuptorul Babilonului, vrând să arunce într-însul spre ardere, nu numai pe acești doi mucenici, ci și pe toți creștinii care i-ar fi aflat. Dar creștinii, cu femeile și cu copiii, neașteptând tragerea și aruncarea în cuptor de către păgâni, singuri spre dânsul alergau cu grăbire și cu mare glas strigau: „Creștini suntem și cinstim pe Unul Dumnezeu!”. Iar Sfinții Mucenici Anichit și Fotie au intrat cei dintâi în cuptorul acela; apoi și toată mulțimea creștinească care se adunase acolo, ridicându-și mâinile spre cer și rugându-se, s-au aruncat în mijlocul cuptorului și strigau din văpaie, zicând: „Mulțumim Ție, Atotputernice Dumnezeule Tată, că prin Unul născut Fiul Tău, prin Domnul nostru Iisus Hristos ne-ai adunat pe noi la această cunună mucenicească. Rugămu-ne Ție, Preamilostive, întinde de sus mâinile Tale și primește sufletele noastre întru odihna cea veșnică, pe care ai gătit-o mărturisitorilor Tăi”.

Astfel rugându-se, s-au sfârșit, iar Sfinții Anichit și Fotie au stat vii trei ceasuri în cuptorul acela. Apoi, rugându-se, și-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu. Și trăgând slujitorii cu cârlige de fier trupurile celor doi sfinți, i-au văzut că erau atât de nevătămați de foc, încât nici de perii lor nu se atinsese focul. Deci mulți din cei necredincioși au crezut în Hristos Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, în veci. Amin.

Citește alte articole despre: sfânt, mucenic

Ultimele din categorie