Viața Sfântului Mucenic Isidor din Hios

În anul dintâi al împărăției lui Decie, a ieșit poruncă împără­tească, în toate părțile stăpânirii Romei, ca să se scrie, să se numere ostașii și să se rânduiască cetele. Și au mers corăbiile unui voievod, Numerian, la ostrovul Hiului, în care erau adunați cei înscriși la oaste. In acea vreme era în ostrovul acela Sfântul Isidor, cu neamul din Alexandria, tare cu trupul și viteaz, iar cu credința creștin, având viață plăcută înaintea lui Dumnezeu, pentru că toate zilele sale și le petrecea în post și în înfrânare, și în lucrurile cele bune umbla cu întreagă înțelepciune, iar de deșertăciunile și desfătările lumii acesteia se ferea și fugea de necurățiile păgânești. Acesta, pentru vitejia sa, s-a scris în oaste și a fost rânduit în ceata lui Numerian.

După aceea a ieșit altă poruncă de la împărat, ca toți cei ce cinstesc pe Hristos să se închine zeilor păgânești; iar cei ce nu vor să se închine să fie siliți cu munci. Mai ales dacă cineva s-ar afla între ostași, crezând întru Hristos, acela să fie silit în tot chipul la închinăciune idolească și la jertfe, rânduite după obiceiul vechi al Romei. Atunci un ostaș oarecare, cu numele Iulie, apropiindu-se de voievodul Numerian, i-a spus că fericitul Isidor este creștin. Deci, voievodul îndată a poruncit să prindă pe sfântul și, punându-l înaintea nedreptei sale judecăți, l-a întrebat: „Cum te numești?" Răspuns-a sfântul: „Mă numesc Isidor". Zis-a voievodul: „Oare tu nu te supui împăratului Decie și nu voiești să aduci jertfe zeilor?" Răspuns-a Sfântul Isidor: „Și cine sunt zeii voștri, ca eu, fiind creștin, să le aduc jertfă? Oare nu sunt idoli surzi și orbi, neavând nici o simțire?"

Zis-a voievodul: „O, ce rea și necurată hulire! Cu adevărat omul acesta este vrednic de mari munci și pedepse". Grăit-a sfântul: „Vrednic sunt ca pentru Dumnezeul meu să pătimesc tot felul de munci și să sufăr moarte, ca Stăpânul meu să mă învrednicească cetei sfinților mucenici, care au murit mai înainte de mine pentru numele Lui cel sfânt. Și știu că cei ce cred și nădăjduiesc în Hristos nu mor niciodată, pentru că așa a zis Domnul nostru:Cel ce crede în Mine de va și muri, va fi viu. Numerian a zis: „Vei jertfi idolilor ca să fii viu, sau nu?" Răspuns-a sfântul: „Chiar de vei ucide trupul meu, dar peste sufletul meu nu vei putea stăpâni; însă, de acum, muncește-mă precum voiești, pentru că am pe adevăratul și viul Dumnezeu, pe Iisus Hristos, Care și acum petrece în mine și va fi cu mine și după moartea mea; iar eu sunt și voi fi în El, neîncetând a mărturisi preasfânt numele Lui, până ce sufletul este în trupul meu".

Zis-a voievodul: „Măcar o dată jertfește legii împărătești și după aceea vei face ce poftești". Răspuns-a sfântul: „Păgânule, nu mă vei putea amăgi pe mine cu meșteșugul tău, pentru că cel ce s-a lepădat o dată de Domnul său, mai poate să se numească credincios? Adică, dacă cineva este necredincios în puțin, apoi este necredincios și în mult; iar mie să nu-mi fie în gând a face ceva necredincios și neplăcut Domnului meu". Zis-a voievodul: „Isidore, eu te sfătuiesc de bine, ascultă sfatul meu; iar de nu vei asculta, voi pune cumplite munci pe tine, până ce vei mărturisi mărirea zeilor noștri".

Atunci Numerian a poruncit la patru ostași, ca să-l dezbrace și să-l bată cu vine de bou fără milă. Și fiind sfântul bătut, îi ziceau cei ce stăteau împrejurul lui: „Isidore, supune-te voii împărătești, mai înainte până a nu muri în munci". Sfântul a răspuns lor: „Eu mă supun von și poruncii Domnului meu, împăratul Cel ceresc și veșnic; pe Acela ÎI mărturisesc, II cinstesc și nu-L voi lăsa, nici nu mă voi lepăda de El, ca și eu să nu fiu lepădat de El în ziua Judecății!" După acea bătaie, muncitorul îl amăgea pe sfânt cu momeli și îl înfricoșa cu îngroziri, vrând să-l plece la a sa păgânătate; dar nimic n-a sporit, ci auzea de la dânsul numai dosădiri și ocări pentru el și zeul său. Deci, umplându-se de mânie, a zis: „Eu voi porunci, ca să taie limba ta cea necurată". Răspuns-a sfântul: „Chiar și limba mea de o vei tăia, tot nu vei lua din gura mea mărturisirea numelui lui Iisus Hristos", Și îndată i-au tăiat limba mucenicului după porunca muncitorului; însă sfântul și după tăierea limbii vorbea bine, slăvind pe Hristos, adevăratul Dumnezeu.

Iar voievodul, cuprinzându-se de spaimă, a căzut la pământ și și-a pierdut limba sa și a rămas mut; încât după ce l-au ridicat de la pământ, nu putea să vorbească nimic, fără numai prin semne spunea și, cerând hârtie, a scris pe dânsa aceste cuvinte: „Pe Isidor cel ce nu voiește să se supună poruncii împărătești, poruncesc să-i taie capul cu sabia". Aceasta citindu-se, sfântul mucenic a strigat cu bucurie, zicând: „Mulțumesc Ție, Doamne Iisuse Hristoase, că nu m-ai depărtat pe mine de la darul și de la mila Ta. Te laud pe Tine, Stăpâne, viața și suflarea mea, și cânt Ție, Doamne, puterea mea și luminarea minții mele, Cel ce mi-ai dat mie limbă neîncetată, ca să slăvesc măririle Tale". După acestea călăul, luând pe mucenic, l-a dus la tăiere. Și mergea Sfântul Isidor bucurându-se, mergând înainte la junghierea sa, ca un mielușel fără de prihană. Deci, căutând spre cer cu luminoasă față și cu ochii veseli, grăia: „Sfinte Stăpâne, mulțumesc Ție că mă primești pe mine acum, cu bunăvoirea Ta, întru locașurile Tale și în locurile cele de odihnă".

Și sosind la locul la care era să se săvârșească, a cerut vreme spre rugăciune și, rugându-se, și-a plecat sub sabie cinstitul lui cap și a fost tăiat pentru Hristos, Cel ce Și-a plecat pe Cruce Sfântul Său cap, pentru noi. Iar după tăierea capului Sfântul Mucenic Isidor, cinstitul lui trup a fost aruncat spre mâncarea câinilor și fiarelor. Dar un oarecare Amonie, prieten al lui și creștin tăinuit, a luat sfântul lui trup și, săpând în taină un mormânt împreună cu ceilalți frați credincioși, l-au pus în pământ, ca pe o vistierie de mare preț. Apoi și el însuși s-a făcut următor nevoinței celei pătimitoare, pentru că, plecând cu corabia spre Elespont în Cizic, s-a încununat cu cununa mucenicească. Iar moaștele cele cinstite ale Sfântului Isidor, venind din Efes oarecare dreptcredincioasă femeie, anume Mironia, le-a scos din pământ și le-a uns cu miresme de mult preț și, înfășându-le cu pânză curată, le-a pus la un loc cinstit, deasupra cărora, după încetarea prigoanei, a zidit o biserică în numele lui, iar bolnavii luau tămăduiri de la cinstitele lui moaște, întru slava lui Hristos Dumne­zeul nostru, Cel slăvit împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh. Amin.

Citește alte articole despre: sfânt, mucenic

Ultimele din categorie