Viața Sfântului Teofan Zăvorâtul

Sfântul Teofan Zăvorâtul părea să nu mai fie un simplu om, ci un înger, plin de smerenie și blândețe copilărească. Când cineva venea la el cu diverse probleme, spunea ceea ce era de trebuință și se cufunda din nou în rugăciune.

Persoana episcopului Teofan a avut o enormă însemnătate în istoria propășirii morale a societății rusești. Setea pentru unirea totală cu Dumnezeu, care l-a determinat să se izoleze, nu a privat lumea și apropiații săi de ajutorul lui. Chiar din pustia sa îndepărtată a fost o mare personalitate publică, sprijinind și îndrumând mii de oameni în viața lor duhovnicească.

Dobândind o mare experiență duhovnicească printr-o totală lepădare de sine și o asceză severă zilnică, Episcopul Teofan a împărtășit cu generozitate din comorile experienței sale duhovnicești tuturor celor care aveau nevoie de ele. Nimeni dintre cei care au apelat la el în scris nu a fost lipsit de sfătuire. Însă el și-a exercitat influența într-un mod mult mai extins prin intermediul cărților sale. Cum să-ți trăiești viața creștinește; cum să nu cădem în deznădejde în mijlocul mlaștinii ispitelor, necazurilor, slăbiciunilor și sub povara deprinderilor noastre păcătoase; cum să-ți dorești mântuirea și să începi lucrarea desăvârșirii morale; cum să duci, pas cu pas, lupta pe calea aceasta și să pătrunzi din ce în ce mai mult în adăpostul mântuitor al Bisericii - despre astfel de lucruri vorbesc cărțile Episcopului Teofan.

În această privință se aseamănă marelui lucrător pe ogorul renașterii duhovnicești a poporului rus, Sfântul Tihon de Zadonsk, care a scris tot atât de mult, de bine și de pătrunzător despre mântuirea sufletului omenesc aflat în mijlocul primejdiilor din această lume păcătoasă.

Dincolo de întreaga înțelepciune duhovnicească pe care o aflăm în cărțile sale stă chipul curat al unui mare ascet. Fiecare cuvânt al Episcopului Teofan produce o impresie foarte puternică fiindcă poartă în el amprenta vieții sale. Când spune:

„Nu vă lăsați atrași de pământ. Toate sunt coruptibile; numai fericirea de dincolo de mormânt este veșnică, neschimbătoare și adevărată, și ea depinde de modul în care ne petrecem viața aceasta!”

- atunci ca o mărturie vie a acestei perspective corecte asupra lumii și a destinului sufletului omenesc stă propria sa lepădare de sine, izolarea sa și dorința de a nu cere nimic altceva de la viață decât nevoința pentru Dumnezeu.

II

Episcopul Teofan s-a numit în lume Gheorghie Vasilievici Govorov și s-a născut pe 10 ianuarie 1815 într-un sat din apropierea Orlovului, unde tatăl său era preot. Astfel, de la primii pași ai copilăriei sale s-a aflat în Biserică. A studiat mai întâi în școala pregătitoare teologică din orașul Livna, iar apoi la seminarul din Orlov. Oricât de dificile și aspre ni se par condițiile de viață ale școlii teologice din vremea aceea, cu toate că uneori erau nemiloase, le-a imprimat elevilor săi o disciplină mentală puternică.

Din 1837 până în 1841 și-a continuat studiile la Academia Teologică din Kiev. Se poate spune că tânărul student mergea adesea la peșterile Lavrei Pecerskaia din Kiev și în timpul reculegerilor sale ar fi căpătat contur în el hotărârea de a părăsi lumea. Chiar înaintea absolvirii cursurilor s-a călugărit.

După tunderea sa în monahism, Teofan, împreună cu alți monahi proaspăt călugăriți, s-a dus la Lavra Pecerskaia la binecunoscutul părinte Partenie. Starețul le-a spus:

„Voi, călugărilor învățați, care vă asumați diverse reguli, nu uitați că un singur lucru este cel mai de trebuință dintre toate: să te rogi, să te rogi neîncetat în mintea și inima ta către Dumnezeu”.

La absolvirea cursurilor și obținerea licenței, ieromonahul Teofan a fost desemnat ca director provizoriu al Școlii Teologice Sofia din Kiev; mai târziu a fost director al Seminarului Novgorod, profesor și ajutor de inspector al Academiei Teologice din Petersburg.

Această activitate pur școlară nu l-a mulțumit și a solicitat să fie eliberat din serviciul academic. A fost desemnat membru al Misiunii Ruse din Ierusalim; apoi, ridicat la rangul de arhimandrit, a fost numit rector al Seminarului Olonetsky. Curând a fost transferat la Constantinopol ca prim preot al bisericii ambasadei, apoi chemat la Petersburg pentru a fi numit rector al Academiei Teologice și inspector de religie pentru școlile laice din capitală.

Pe 9 mai 1859, a fost hirotonit episcop al Tambovului. Aici a înființat o școală pentru fete. În timpul șederii la reședința din Tambov, episcopul Teofan a început să îndrăgească izolata sihăstrie din Vâșa. În vara anului 1863 a fost transferat la Vladimir, unde a slujit timp de trei ani. Aici, de asemenea, a deschis o școală eparhială pentru fete. Slujea la biserică adesea, călătorea mult în eparhie, predica în mod constant, a restaurat biserici și cu toată inima a fost lângă turma sa, împărtășind cu ea atât bucurii cât și necazuri.

III

În anul 1861, episcopul Teofan era prezent la deschiderea moaștelor Sfântului Tihon de Zadonsk. Acest eveniment trebuie să-i fi produs o puternică impresie, fiindcă avea atât de multe în comun cu Sfântul Tihon. Îl îndrăgise mult pe Sfântul Tihon încă din copilărie și se gândea totdeauna la el cu mult entuziasm, încât atunci când a venit vremea canonizării acestui mare îndrumător și ocrotitor de suflete bucuria episcopului Teofan a fost inexprimabilă.

În anul 1866, episcopul Teofan a făcut o cerere pentru a fi eliberat din funcția de episcop al Vladimirului, fiind numit mai-marele Sihăstriei Vâșa; și curând după aceea, la o nouă cerere a sa, a fost eliberat chiar și de acea îndatorire.

Ce motive l-au determinat pe episcopul Teofan, aflat în deplină putere, să-și părăsească eparhia și să se retragă în singurătate? Diferite sunt firile și înzestrările oamenilor. Lui îi era greu în mijlocul lumii și al acelor solicitări în fața cărora omul trebuie să cedeze ca urmare a naturii sale coruptibile. Bunătatea fără margini a inimii sale, o blândețe ca aceea a unui porumbel, încrederea sa în oameni și acceptarea lor – toate acestea arată că nu era potrivit pentru el să trăiască în mijlocul unei lumi a certurilor ireconciliabile și deșarte. Îi era destul de greu să fie conducător, mai cu seamă într-o poziție importantă precum aceea de episcop. Încrederea îi putea fi înșelată; n-ar fi putut să facă mustrările necesare. Pe lângă acestea, a simțit chemarea de a se dărui cu toate puterile sale scrisului duhovnicesc. Își dorea să se dăruiască pe sine, cu toate gândurile, numai lui Dumnezeu, pe Care Îl iubea atât de mult. Dorea ca nimic să nu poată întrerupe totala împărtășire de Dumnezeu, care îi era atât de dragă. Și astfel a părăsit lumea pentru a fi numai cu Dumnezeu.

Episcopul Teofan a avut un model pe care l-a păstrat permanent înaintea ochilor: Sfântul Tihon, de care s-a lăsat influențat încă din tinerețe, și care de asemenea și-a părăsit eparhia și a devenit un mare îndrumător duhovnicesc pentru întreaga Rusie.

În retragerea sa de la eparhie, episcopul Teofan s-a gândit mai mult decât la orice altceva la mântuirea sufletului său, printr-o dăruire totală a fiecărui gând și răsuflare lui Dumnezeu. Iar cuvântul lui Dumnezeu s-a împlinit în el. Fiind în pustie, nevăzut de oameni, a devenit o personalitate publică de o rezonanță uriașă. A căutat doar împărăția lui Dumnezeu și i s-a adăugat o mare însemnătate înaintea lumii.

Duminică, 2 iulie 1866, episcopul și-a luat rămas bun de la turma sa. După slujirea Liturghiei a rostit ultima sa predică, într-o liniște înmormântală, în care putea fi auzit din când în când un plânset înăbușit. Și astfel au început 28 de ani de viață solitară și plină de neîntrerupte nevoințe.

IV

În primii șase ani, episcopul a mers la toate slujbele și Liturghiile de dimineață. În biserică stătea fără să se miște, fără să se încline, cu ochii închiși spre a nu i se distrage atenția. În zilele de sărbătoare de obicei slujea.

Începând din 1872, a întrerupt toate legăturile cu oamenii, excepție făcând protopresbiterul și duhovnicul său. Nu a mai mers la biserica mănăstirii, ci și-a construit cu propriile mâini în chilia sa un paraclis închinat Botezului Domnului. Timp de zece ani a slujit Liturghia în această bisericuță în fiecare duminică și sărbătoare, iar în următorii unsprezece ani, în fiecare zi. Slujea complet singur, uneori în liniște, iar alteori cântând.

Părea să nu mai fie un simplu om, ci un înger, plin de smerenie și blândețe copilărească. Când cineva venea la el cu diverse probleme, spunea ceea ce era de trebuință și se cufunda din nou în rugăciune. Mânca doar atât cât să nu-și distrugă sănătatea. Tot ceea ce primea trimitea prin poștă celor săraci, păstrând pentru sine doar atât cât să-și cumpere cărțile necesare. Din propriile sale cărți tipărite, care se distribuiau cu repeziciune, nu păstra niciuna, sperând ca în felul acesta să poată fi vândute cât mai ieftin cu putință. În puținele momente când nu se mai îndeletnicea cu rugăciunea, cititul sau scrisul, se ocupa cu activitați practice. Picta icoane și era priceput la sculptura în lemn și lăcătușărie.

Episcopul Teofan primea în fiecare zi între douăzeci și patruzeci de scrisori, și răspundea la toate. Cu o sensibilitate extraordinară pătrundea starea duhovnicească a expeditorului scrisorii și răspundea cu căldură, cu limpezime și în amănunt mărturisirii acelui suflet tulburat.

Scrisorile lui, care au fost date tiparului după moartea sa, uimesc prin prospețime, sensibilitate, simplitatea și afectivitatea lor, prin profunzimea sentimentelor sale și prin grija plină de căldură față de credincioșii cărora le scria.

Și astfel viețuia el, îndrumând din pustie pe credincioșii care veneau la el de departe, însetând după mântuirea lor.

Ar mai trebui spuse câteva cuvinte despre cărțile episcopului Teofan. Vorbea din experiență și în mod sistematic, ca unul care parcursese el însuși fiecare etapă a creșterii duhovnicești spre care dorea să-i îndrume și pe ceilalți. Printre lucrările sale se găsesc:

Scrieri de teologie morală: Scrisori despre viața duhovnicească; Scrisori despre viața creștină; Scrisori variate despre credință și viață; Ce este viața duhovnicească și cum să te adaptezi la ea; Calea spre mântuire; Despre pocăință, Sfânta împărtășanie și îndreptarea vieții; Despre rugăciune și cumpătare.

Comentarii la Sfânta Scriptură: Comentarii la Epistolele Sfântului Pavel (toate, cu excepția celei către Evrei); Comentarii la Psalmii 33 și 118.

Traduceri: Filocalia, în cinci volume; Rânduielile monahale; Războiul nevăzut; Cuvântările Sfântului Simeon Noul Teolog.

V

Viața episcopului Teofan a trecut nevăzută lumii și moartea l-a aflat tot în singurătate. În ultimii ani vederea a început să-i scadă, dar nu a abandonat munca asiduă, împărțindu-și în continuare timpul în același mod ca până atunci. Seara, ajutorul său de chilie pregătea totul pentru slujirea Liturghiei de a doua zi. După Liturghie episcopul cerea un ceai printr-un ciocănit în perete. La ora unu mânca – în zilele când nu era post – un ou și un pahar cu lapte. La ora patru lua ceaiul, iar după aceea nu mai mânca nimic.

Începând din 1 ianuarie 1891 au apărut câteva nereguli în programul lui. Pe 6 ianuarie ora 4,30 după amiază, ajutorul său de chilie, observând starea de neputință a episcopului din ultimele zile (cu toate că scrisese după-amiaza) a intrat în camera sa. Episcopul zăcea mort pe pat. Mâna sa stângă era pe piept, iar dreapta era așezată ca și cum ar fi fost pregătită pentru o binecuvântare arhierească.

Trupul mort a rămas timp de trei zile în bisericuța din chilia sa, iar alte trei zile a fost așezat în catedrală – și nu a dat semne de stricăciune.

Când a fost îmbrăcat în veșmintele arhierești, fața îi era luminată de un zâmbet de bucurie. Episcopul Teofan a murit la vârsta de 79 de ani. A fost îngropat în răcoroasa catedrală Kazan.

În chilia episcopului Teofan totul era extrem de simplu și sărăcăcios. Pereții erau goi, mobila veche, un dulap în valoare de o rublă, un cufăr de două ruble, o masă veche, un suport de citit vechi, un pat de fier rabatabil, o canapea din lemn de mesteacăn cu șezuturi tari. Avea un set de unelte de strungărie, tâmplărie, legătorie de cărți; echipament de fotografiat, o masă de lucru cu fierăstrăul și o masă de tâmplărie. Avea o rasă de bumbac gri, o panaghie de lemn, o cruce de lemn pentru piept, un telescop, un microscop, un atlas anatomic și unul geografic.

Apoi cărțile – cărțile fără număr, fără sfârșit, în limba rusă, slavonă, greacă, franceză, germană și engleză. Printre acestea se găseau: colecția completă a Sfinților Părinți; o enciclopedie teologică în limba franceză în 150 de volume; istoria Rusiei a lui Soloviev; Istoria universală a lui Schlosser; lucrările filosofice ale lui Hegel, Fichte, Jacobi și alții; lucrări despre istoria naturii de Humboldt, Darwin, Fichte și alții. Ne revin în memorie cuvintele sale: „Este bine sa înțelegem alcătuirea plantelor, animalelor, mai cu seamă a omului și legile vieții; în ele se re velează înțelepciunea lui Dumnezeu, care este mare în toate”.

Pe lângă acestea era un număr enorm de icoane, un tablou al Sfântului Serafim de Sarov și multe alte icoane pictate de episcopul însuși.

Marele ierarh este ascuns de la noi cu trupul, dar sufletul său este viu în lucrările pline de dumnezeiască înțelepciune pe care ni le-a lăsat. În persoana episcopului Teofan, după cum a spus arhiepiscopul Nicandru de Vilna, avem un învățător creștin universal, cu toate că nu a ținut cuvântări; o personalitate publică, cu toate că trăia în pustie; un propovăduitor al Bisericii, care era auzit pretutindeni, cu toate că în ultimii săi ani nu a fost văzut în nici o biserică; un misionar-doveditor al greșelilor sectare, cu toate că nu a pășit în câmpul deschis al activității misionare; un sfeșnic strălucitor al învățăturii creștine pentru credincioșii ortodocși, cu toate că s-a ascuns de privirea oamenilor; abia având bunurile pământești necesare, totuși îi îmbogățea pe toți cu avuția duhovnicească a învățăturii sale; necăutând slava pământească trecătoare, totuși este slăvit acum atât de oameni și de știința teologică, cât și de diferite alte instituții”.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Râvna duhovnicească. Scrisori către monahii, Editura Sophia, București, 2008)

Citește alte articole despre: Viața Sfântului Teofan Zăvorâtul

Ultimele din categorie