Viața Sfinților Mucenici Pavel și Iuliana, sora lui

Aurelian împăratul (270-275) dăduse poruncă în toată lumea contra creștinilor, ca toți să aducă jertfă zeilor; iar cei care s-ar împotrivi, să fie lipsiți de viața aceasta prin munci cumplite. Deci, chiar el trecând prin Asiria, a venit în Fenicia și a intrat în cetatea Ptolemaida, ca pe toți creștinii să-i silească la jertfa idolească.

Într-acea vreme, fericitul Pavel cu sora sa Iuliana, văzând pe împăratul intrând în cetate, și-a însemnat fața cu semnul crucii, grăind către Iuliana: „Îndrăznește, sora mea, și nu te teme, căci îți zic ție că mare ispită vine asupra creștinilor”.

Împăratul Aurelian, văzând pe Pavel făcându-și cruce, a poruncit să-l răpească și să-l țină în legături până dimineața. Iar a doua zi, punându-și scaunul său la loc de priveliște, înaintea a tot poporul și șezând la judecată, a pus înainte la întrebare pe fericitul Pavel și i-a zis: „Ticălosule, pentru ce ieri ai îndrăznit a face pe fața ta semnul cel creștinesc, când m-ai văzut intrând în cetate? Au doar n-ai auzit poruncile noastre împărătești, care sunt date împotriva creștinilor?”.

Fericitul Pavel a răspuns: „Am auzit porunca ta, dar nimeni nu poate să aducă asupra noastră, a creștinilor, atâta frică, încât să fim nevoiți a ne lepăda de adevăratul Dumnezeu și să nu mărturisim pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Pentru că muncile aduse de tine asupra noastră sunt de scurtă vreme, nici nu pot să înfricoșeze și să vatăme pe cei ce se tem de Dumnezeu; iar muncile cele de la Dumnezeu sunt veșnice, ca și slava pe care o dăruiește Dumnezeu neamului creștinesc. Deci cine este atât de nebun, ca, părăsind pe Dumnezeul cel viu, să voiască a se închina idolilor celor surzi și muți? Când Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos grăiește în Evanghelie: Tot cela ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, mă voi lepăda și Eu de el înaintea Părintelui Meu, Cel ce este în Cer”.

Aurelian a zis: „Vezi cât ți-am răbdat ție? Apropie-te acum și jertfește zeilor, ca să nu te pierd cu moarte grea!”. Fericitul Pavel a zis: „Eu alt Dumnezeu nu știu, ci numai pe Dumnezeul nostru Iisus Hristos, Căruia de la strămoșii mei îi slujesc cu inima curată”. Atunci Aurelian a zis către chinuitori: „Spânzurați-l și munciți-l tare pe acesta, până ce va veni Hristos al lui și-l va scoate din mâinile noastre”.

Și îndată aceia au început să împlinească porunca, spânzurându-l pe lemn. Iar el se ruga lui Dumnezeu cu mare glas, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al adevăratului Dumnezeu și Tată, a Cărui naștere nimeni nu poate să o înțeleagă, nici îngerii, nici arhanghelii, nici domniile, nici începătoriile, nici stăpâniile, nici puterile, nici heruvimii, nici serafimii, fără numai Însuși Tatăl, ajută-mi mie smeritului și lepădatului robul Tău, și scoate-mă din mâinile lui Aurelian”.

Domnul nostru Iisus Hristos îndată i-a ușurat acele munci, încât nici nu simțea dureri în rănile ce i se puneau asupră-i. Iar mireasa lui Hristos, Iuliana, văzând pe fratele său muncit, a alergat la judecător, strigând cu mare glas: „Tiranule Aurelian, de ce muncești așa de cumplit pe fratele meu, fără vină?”.

Iar Aurelian a zis către slugi: „Descoperiți degrabă capul acestei femei și s-o bateți tare peste față, ca să nu mai grăiască față de noi cu așa îndrăzneală; iar pe acel necurat om să-l munciți mai cumplit, deoarece zice că Hristos este apărător și ajutător al său”.

Fericita Iuliana cu bărbăție a zis: „Mă mir că, fiind împărat, te înnebunești și nu înțelegi puterea lui Hristos, prin care se ușurează muncile celor ce-L cheamă cu adevărat”. Iar Aurelian a zis către cei ce stăteau împrejurul lui: „Femeia aceasta, văzându-mă vorbind cu blândețe, mai mult se sălbăticește”. Apoi iarăși, uitându-se cu mânie spre dânsa, a zis: „Apropie-te de zei și te închină lor, că nu vei scăpa din mâinile mele”.

Sfânta Iuliana a răspuns: „Eu de muncile tale nu mă tem, nici nu am grijă de certările tale, că în ceruri este Dumnezeu, Care poate să ne izbăvească din mâinile tale cele păgâne; deci câte munci ai, pune-le asupră-mi, ca dintru acele singure să cunoști că Domnul meu Iisus Hristos este cu mine”.

Aurelian a zis: „Văd frumusețea ta și de aceea te cruț, nevrând să te pierd. Te rog, pleacă-te și jertfește zeilor, ca să pot să te iau pe tine femeie după lege, și, împreună cu mine, vei împărăți în toată vremea vieții noastre; iar fratele tău, pentru chinuirea lui, va fi mult răsplătit, căci cu mare cinste și boierie mai mult decât pe toți îl voi cinsti”. Iar Sfânta Iuliana, ridicându-și ochii la cer, și cu semnul crucii însemnându-și fața sa, cu bucurie a râs. Iar Aurelian a zis: „Pentru ce râzi de blândețea mea?”.

Sfânta a răspuns: „Nu fac strâmbătate blândeții tale, ci, bucurându-mă, râd, căci Mirele meu ceresc, care voiește ca toți oamenii să se mântuiască, șade pe scaunul cel sfânt al Său, pe a Cărui frumusețe dumnezeiască cu ochii cei sufletești o văd. Acela mă învață ca nevoința cea mucenicească de bună voie s-o primesc; iar pe tine, ca pe un om hulitor, să te trec cu vederea, de vreme ce, deși ești împărat, totuși te închini lemnului și pietrei”.

Acestea auzindu-le Aurelian, s-a pornit spre mânie și a zis muncitorilor: „Spânzurați pe femeia aceea și munciți-o tare, ca să cunoască cum că stă înaintea împăratului”. Începând muncitorii a munci pe Sfânta, Sfântul Pavel, fratele ei, s-a uitat spre dânsa și i-a zis: „Nu te teme, sora mea, de muncile ce ți se pun asupra ta de către tiran, nici nu te înspăimânta de îngrozirile lui, căci puțin răbdând aici, ne vom odihni la Împăratul nostru Hristos, în veci”.

A zis Aurelian către muncitori: „Munciți-o și mai tare și-i spuneți să nu fie mândră și nebună”. Iar Sfânta Iuliana fiind muncită cu nemilostivire și auzind cuvintele împăratului, iarăși a zis: „Tiranule Aurelian, ție ți se pare că mă muncești pe mine, dar eu nu simt muncile, cu ajutorul Hristosului meu”. Zis-a Aurelian: „Măcar că minți și te faci cum că nu le simți, dar eu te voi birui muncindu-te mult”. Sfânta a zis: „Nu mă va lăsa Domnul meu Iisus Hristos, nici va voi că să fiu biruită de tine. Căci Acela este Cel ce-mi ajută acum și întotdeauna, până la sfârșit, ca puterea și creștineasca Lui răbdare s-o cunoști; iar pe tine, va porunci Dumnezeul meu ca să te muncească cu focul cel veșnic și nestins; și va cere de la tine sufletele oamenilor, pe care le-ai pierdut cu viclenele tale înșelăciuni”.

De aceste cuvinte ale sfintei mai mult mâniindu-se Aurelian, a poruncit să aducă o căldare cu smoală și, punând foc dedesubt, s-o fiarbă. Fierbând smoala în căldare mult, încât nici nu era cu putință cuiva a se apropia, a poruncit să arunce într-însa pe Sfinții Mucenici Pavel și Iuliana. Deci, aruncați fiind, și-au ridicat ochii lor la cer și într-un glas se rugau, zicând: „Doamne, Dumnezeul părinților noștri, al lui Avraam, Isaac și Iacov, Cel ce Te-ai pogorât în cuptorul cel de foc la Sedrah, Mesah și Avdenago, în țara Babilonului, nici nu i-ai lăsat pe dânșii să se vatăme de foc; Tu, Stăpâne Iisuse Hristoase, Cel ce ești lumină neajunsă, taină și slavă a Tatălui, dreapta Dumnezeului Cel Preaînalt, Cel ce Te-ai întrupat pentru păcatele noastre și cu oamenii ai viețuit, vrând să mântuiești sufletele cele înșelate și stricate, pe care vrăjmașul diavol cu ticăloșie le-a pogorât până la cel mai de jos tartar și prăpastie, precum și ucenicul lui Aurelian acum face; izbăvește-ne pe noi din aceste dureroase munci”.

Astfel rugându-se ei, smoala ce clocotea s-a schimbat în apă rece, încât toți cei ce erau de față se minunau de puterea lui Dumnezeu și Îl preamăreau; iar Aurelian, îndrăcindu-se de mânie, n-a preamărit pe Dumnezeu, ci i se părea că este meșteșug vrăjitoresc.

Apoi a poruncit să scoată pe sfinți din căldare, în care nici urmă, nici miros de smoală n-a aflat, fără numai apă rece. Atunci le-a zis Aurelian: „Vi se pare că pe oamenii cei ce sunt aici și privesc la voi i-ați înșelat, ca să socotească cum că a sosit la voi ajutorul Dumnezeului vostru, iar nu cu meșteșug vrăjitoresc s-a răcit căldarea? Mă jur pe zeii mei că voi face ca să nu vă ajute vrăjitoria voastră și voi, slăbind de muncile cele grozave și de arderea focului, veți jertfi zeilor, chiar nevrând”.

La acestea Sfântul Pavel a răspuns: „Nicidecum nu vom lăsa pe Dumnezeul cel viu, Care a făcut cerul și pământul și ne-a răpit pe noi din întuneric și ne izbăvește din mâinile tale. Niciodată, tiranule Aurelian, nu ne vei putea birui pe noi, ca să ne închinăm idolilor voștri cei fără de glas, fără de suflet și nesimțitori. Deci, muncește-ne pe noi cu muncile care știi și atunci vei cunoaște puterea Dumnezeului nostru”.

Atunci a poruncit Aurelian ca să aducă două paturi de fier, și, aducând mulțime de cărbuni de la baia poporului, să le ardă foarte tare și pe sfinții mucenici să-i pună pe aceste paturi arse și cu untură de porc topită să le ungă.

Făcându-se aceasta, Aurelian a zis: „Acum am biruit meșteșugul vostru cel vrăjitoresc și aveți să cunoașteți cine este Aurelian; să vie acum Hristos al vostru și să vă ajute vouă”. Sfânta Iuliana a răspuns: „Aici cu noi este Hristos al nostru, Care ne ajută și nu lasă focul să ne vatăme; iar tu nu-L vezi, de vreme ce nu ești vrednic a-l vedea; însă te sfătuiesc ca, lepădând nebunia ta, să te apropii de Hristos. Căci dacă vei voi să crezi în El, căindu-te, te va primi, căci este iubitor de oameni și milostiv, iertând cu lesnire păcatele oamenilor; iar de nu te vei întoarce către El, vei fi dat focului celui veșnic”. Și fiind arși sfinții pe paturile acelea, au rămas nevătămați de foc.

Văzând aceasta, doi din muncitori au strigat: „Nu este alt Dumnezeu afară de Dumnezeul Cel ceresc, Care ajută lui Pavel și Iulianei”. Iar împăratul, mâniindu-se asupra chinuitorilor acelora, a poruncit să-i ucidă cu sabia pe amândoi ca pe niște înșelați și ca pe cei ce ar fi luat aur de la creștini, ca să nu muncească cumplit pe mucenici.

Apoi, ducându-i la tăiere, îi învăța Sfântul Pavel, zicând: „Nu vă temeți, căci nu veți muri în veci, ci veți fi părtași sfinților și împreună moștenitori ai cereștii Împărății”. Iar ei, auzind aceea, au stat și se rugau, zicând: „Stăpâne, Doamne, Iisuse Hristoase, adevăratul Dumnezeu, pe care Pavel și Iuliana Te propovăduiesc, fii Tu împreună și cu noi, căci murim, nefăcând nici un rău”. Ei zicând aceasta, au fost tăiați, iar numele lor sunt Cvadrat și Acachie.

După sfârșitul acelora, alți muncitori au fost puși ca să ardă pe sfinți pe paturile cele înfocate și turnau sare pe foc, ca mai tare să se aprindă. Însă sfinții nu aveau grijă de chinuire, ci mai vârtos ocărau pe tiranul. Iar el, rușinîndu-se că nu i-a biruit, a poruncit să-i arunce în temniță, punându-le niște lemne grele pe grumazul lor și obezi la picioare. Apoi cu lanțuri legându-le mâinile, încă și piroane ascuțite făcute în chipul scaiului celui ascuțit cu ghimpi, care crește pe câmp, a poruncit să le aștearnă pe sub ei în temniță, și să-i pună pe acelea ca să nu aibă cât de mică ușurare în dureri, ci mai mult să se muncească pe piroanele care împungeau coastele lor. Apoi a poruncit să-i păzească cu dinadinsul, ca să nu vină vreun creștin la dânșii și să le dea mâncare sau băutură.

Fiind miezul nopții și sfinții zăcând pe acele piroane ascuțite și rugându-se, deodată a strălucit o lumină în temniță și îngerul Domnului, stând înaintea lor, le-a zis: „Pavele și Iuliano, slugile Dumnezeului Cel de sus, sculați-vă și preamăriți pe Dumnezeu”.

Acestea zicând îngerul, s-a apropiat și s-a atins de lanțuri și de obezile lor și îndată toate s-au sfărâmat și au căzut de pe trupurile lor. Atunci rănile lor s-au vindecat și sfinții s-au făcut sănătoși. Și iată două paturi așternute s-au văzut și masă pregătită înaintea lor plină de toate bunătățile. Îngerul a zis către sfinți: „Odihniți-vă pe paturi și primiți hrana pe care v-a trimis-o vouă Iisus Hristos”. Iar Sfinții Mucenici Pavel și Iuliana, șezând pe paturi și luând pâine în mâini, și-au ridicat ochii în sus și au mulțumit lui Dumnezeu; apoi au mâncat și au băut cele primite de la Dumnezeu și s-au întărit.

Văzând cei care erau acolo legați lumina care strălucise în temniță și pe sfinți dezlegați, paturile și masa dinaintea lor, iar pe dânșii văzându-i mâncând și veselindu-se, au alergat la dânșii și se minunau foarte. Apoi se făcură părtași de aceeași masă care era pregătită cu mână nevăzută și au preamărit pe Dumnezeu Cel ce a arătat un dar ca acesta robilor Săi și, crezând în El, s-au făcut creștini.

A treia zi împăratul, șezând la judecată, a pus dinainte pe Sfinții Mucenici Pavel și Iuliana și le-a zis: „Oare încă nu v-au învățat muncile ce vi s-au făcut ca, depărtându-vă de nebunia voastră, să vă apropiați de zei și să le aduceți jertfă?” Sfântul Pavel a răspuns: „Această nebunie de a nu mă lepăda de Hristos să-mi fie în veci și tuturor celor ce iubesc pe Dumnezeu. Căci cel nebun al lui Dumnezeu este mai înțelept decât oamenii, iar înțelepciunea lumească este nebunie la Dumnezeu. Cu adevărat aș fi fost nebun, dacă m-aș fi depărtat de Dumnezeul Cel adevărat și m-aș fi închinat diavolilor voștri”.

Aurelian, mâniindu-se, a poruncit să-i spânzure goi pe lemnul cel de muncă și să le strujească coastele cu unghii de fier. Iar ei, fiind în munci, se rugau lui Dumnezeu, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al Dumnezeului Celui viu, Cela ce ești lumină nestricată creștinilor, arată-ne fața Ta și ajută-ne; nu ne lăsa pentru numele Tău cel sfânt!”.

Astfel rugându-se ei, Mântuitorul le-a ușurat chiar acolo durerile lor, fiind înaintea lor nevăzut, și sfinții nu simțeau muncile. Iar unul din chinuitori, anume Stratonic, fiind pus să strujească coastele Sfintei Iuliana, văzând frumusețea trupului ei, s-a rănit de ea și, cruțând-o de strujire, își oprea mâinile lui.

Sfânta, înțelegându-i gândul, cu piciorul stâng l-a împins, zicându-i: „Stratonice, fă porunca tiranului și nu mă cruța, căci am pe Împăratul meu, pe Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeul Cel veșnic ce se îngrijește de sufletul meu și de durerile cele trupești mă ușurează”.

Stratonic, aruncând unealta de chinuire pe care o avea în mâini, alergă spre judecata împăratului, strigând: „Aureliane, tiranule și păgânule, pentru ce ai ridicat o muncire nedreaptă ca aceasta asupra creștinilor? Ce rău ți-au făcut oamenii care slujesc adevăratului Dumnezeu, ca să pătimească chinuri cumplite ca acestea? Au doar pentru aceea că cinstesc pe Hristos, Stăpânul tuturor?”.

Acestea auzind, împăratul s-a înspăimântat și a tăcut ca la un ceas. După aceea, a zis: „Au și tu, Stratonice, te-ai făcut părtaș nebuniei acelora? Au frumusețea Iulianei te-a amăgit? Sau te-a vânat cu cuvintele ei femeiești?”. Iar Stratonic, ridicându-și ochii la cer, a văzut fețele sfinților mucenici celor spânzurați la mucenicie, ca niște fețe de îngeri ai lui Dumnezeu. Apoi îndată îngrădindu-se cu semnul Crucii, s-a repezit spre necuratul altar idolesc ce era făcut acolo, pe care l-a răsturnat și l-a călcat cu picioarele, strigând: „Iată și eu sunt creștin! Fă cu mine ce voiești, o, tiranule!”.

Aurelian, mâniindu-se, a poruncit să-i taie capul. După ce îl duseră la locul cel de tăiere, s-a rugat lui Dumnezeu, grăind: „Doamne, Iisuse Hristoase, pe Care Pavel și Iuliana propovăduindu-Te și păzindu-se cu dumnezeirea Ta petrec nebiruiți și rușinează pe tiranul, Ție mă rog, primește și sufletul meu întru împărăția Ta cerească și nu mă lepăda pe mine, care, în acest ceas, am mărturisit numele Tău cel Sfânt înaintea tiranului Aurelian”. Aceasta zicând, îi tăiară capul; iar creștinii, luându-i trupul, l-au ascuns.

Sfinții Mucenici Pavel și Iuliana toată ziua aceea au fost munciți și n-au slăbit în chinuri. Deci a zis Aurelian către Sfânta Iuliana: „O, necurată femeie! cum, în munci fiind, ai putut să înșeli pe chinuitor și morții lui te-ai făcut pricină?”. A răspuns sfânta: „Eu nu l-am înșelat pe el, nici pricinuitoare a morții lui nu m-am făcut, ci Hristos, Cel ce m-a ales pe mine mireasă Lui, Acela și pe dânsul l-a chemat la Sine, ca pe un vrednic. Pentru că, de nu ar fi fost vrednic, n-ar fi putut veni la cunună mucenicească niciodată. Ci îl vei vedea întru Împărăția cerurilor odihnindu-se, iar pe tine muncindu-te în văpaia gheenei. Atunci vei începe a-ți bate ticălosul tău piept, văzând un om care a fost oarecând sub tine, simplu și de lepădat, iar dincolo, mai sus de tine, fiind lângă Hristos, încununat cu slava Împărăției cerurilor. Atunci te vei umple de jale și vei striga cerând milă, dar niciodată pe aceea n-o vei câștiga”.

După aceasta, Aurelian a poruncit să-i dezlege pe mucenici de la muncire și să-i arunce în temniță. Apoi iarăși, într-aceeași seară, scoțându-i din temniță, a poruncit să-i închidă în feredeul (baie) cel de adunare și, chemând descântători și fermecători și pe cei ce știu a fermeca vietățile, le-a poruncit să le aducă pe toate câte le-ar avea mai cumplite: vipere, aspide și șerpi cu coarne și să le închidă pe acelea în feredeu, împreună cu mucenicii.

Deci s-a făcut așa, și mulțime fără de număr de jivine le-au adunat fermecătorii în feredeul acela la sfinți și le-au închis. Dar se târau jivinele acelea pe lângă picioarele sfinților mucenici și nu-i vătămau pe dânșii. Iar sfinții șezând fără de frică, cântau și slăveau pe Dumnezeu. Și au petrecut sfinții închiși împreună cu jivinele în feredeu trei zile și trei nopți, iar în a patra noapte a trimis Aurelian ca să se înștiințeze, dacă Pavel și Iuliana sunt mâncați de jivine.

Venind trimișii, când s-au apropiat de ușă, au auzit pe sfinți cântând psalmi și preamărind pe Dumnezeu. Apoi voind să se înștiințeze mai cu dinadinsul despre ceea ce se face înăuntru, s-au suit pe zidul feredeului și, printr-o ferestruică pe deasupra uitându-se, au văzut înăuntru lumină strălucind și pe Sfântul Pavel împreună șezând cu sora sa, Sfânta Iuliana; iar pe îngerul lui Dumnezeu stând lângă dânșii și nelăsând jivinele să se apropie de sfinți. Aceasta văzând-o, au alergat și au spus împăratului Aurelian.

Sculându-se dimineața, împăratul a șezut la judecată și a poruncit judecătorilor și fermecătorilor să-și ia jivinele din feredeu, iar pe mucenici să-i aducă la judecată. Venind aceia la ușile feredeului, au început a chema la ei jivinele cu meșteșug fermecătoresc, însă jivinele nu-i ascultau. Iar după ce s-au deschis ușile feredeului, îndată toate jivinele alergând asupra vrăjitorilor și asupra altor oameni care veniseră cu dânșii acolo, i-au mușcat, vătămându-i de moarte și au fugit la locurile lor.

După ce s-au risipit jivinele, au venit trimiși de la tiranul și luând pe sfinții mucenici la judecată, i-au adus la dânsul. Iar tiranul, căutând spre dânșii și zâmbind, le-a zis: „Fericit mi se pare că sunt eu acum, că stau de vorbă cu voi, fiindcă nădăjduiesc a dobândi lucru mare de la voi. Așa mă jur pe zei că, de-mi veți spune mie adevărul, multe și mari daruri veți lua de la mine și veți fi stăpânitori ai împărăției mele; dacă îmi veți spune că este adevărat ceea ce am auzit de la cei ce au privit prin ferestruică la voi în feredeu, cum că stăpânul nostru, zeul Apolon, a venit la voi și v-a ajutat, apărându-vă de jivine, pe care l-ați văzut de față cu ochii voștri”.

A răspuns Sfântul Pavel: „Noi pe Apolon nu-l știm și nici nu l-am văzut vreodată; căci suntem din numărul celor ce slujesc adevăratului Dumnezeu, Cel ce a gătit mântuire robilor Săi. Dar sufletul tău va pieri de moarte, căci nu voiești să cunoști adevărul și să vii la pocăință. Ci mai ales multa îndărătnicie a tiraniei tale te-a adus să hulești pe slujitorul lui Dumnezeu cel fără de trup, adică pe îngerul cel sfânt, pe care Domnul nostru Iisus Hristos l-a trimis la noi ca să astupe gurile jivinelor, tu cu hulă îl numești Apolon al tău”. Mâniindu-se Aurelian, a poruncit ca să-l bată peste obraz cu vergi de plumb pe Sfântul Pavel, zicându-i: „Nu răspunde astfel cu mândrie și nebunește, când știi că stai înaintea împăratului”.

După bătaia aceea, poruncind tiranul ca pe Sfântul Pavel să-l ducă de la divan, a pus înaintea sa mai aproape pe Sfânta Iuliana și i-a zis ei: „Stăpână a sufletului meu, Iuliano, mă rog ție și te sfătuiesc să nu urmezi nebuniei fratelui tău, că te văd pe tine că ești fecioară cuminte și cu mare înțelegere. Drept aceea, ascultă-mă pe mine și-mi fii mie stăpână și împărăteasă; căci te voi lua pe tine mie însumi spre însoțire și voi pune stâlpi de aur ca închipuire asemănării tale, prin toate cetățile lumii”.

Dar sfânta a răspuns: „Nicidecum nu mă înșeli pe mine, Aureliane, tiranule și păgânule! Nu vei putea vâna cu vicleșugul tău pe roaba Dumnezeului Cel de sus, nici mă vei duce pe mine la moartea cea veșnică. Poate voiești să mă lipsești pe mine de slava lui Hristos și de cereasca Împărăție? Dar nu vei putea”. Deci a poruncit Aurelian să ducă pe sfânta de la divan și să aducă iarăși pe Sfântul Pavel și i-a zis lui: „Iată, Pavele, sora ta Iuliana s-a făgăduit înaintea noastră să aducă jertfe zeilor; pentru aceasta am s-o iau pe ea de soție și va fi stăpână peste toată împărăția mea. Deci și tu, încredințându-te, îndeplinește porunca și, apropiindu-te, jertfește zeilor, ca să-mi fii mie prieten și te voi cinsti cu cea mai dintâi boierie”.

Sfântul Pavel a răspuns: „Cu adevărat ai mințit că sora mea ar fi voit să se depărteze de la Hristos, Mirele său Cel preacurat și fără de moarte, și cu tine necuratul și cu diavolii tăi ar fi voit să se însoțească. Dar nu este lucru de mirare că ai mințit, căci ai tată pe diavolul, care este tată al minciunii, și de dânsul învățându-te a minți, aceeași o faci pe care și el o face; și nu poți, într-alt chip, pe cineva a-l vâna, decât numai cu minciuna. Dar în zadar te ostenești, că pe noi nu ne vei putea vâna cu mincinoasa ta amăgire, chiar de ne-ai făgădui împărăția a toată lumea”.

A zis Aurelian: „Până când cu nerușinare ne vei dosădi pe noi bârfitorule și nebunule? Astfel mă jur pe zei că în toate chinurile de muncă vă voi munci și nimeni nu vă va scoate din mâinile mele”. Și a poruncit să aprindă foc și să aducă paisprezece bețe de fier și în foc să le pună. Apoi să-i lege dinainte mâinile și picioarele și un păr de fier să pună printre mâini și printre picioare și să-l înfigă în pământ; și cu bețele cele înfocate să-l bată câte doi ostași, schimbându-se. Ostașii care se schimbau își schimbau și toiegele, luând pe cele arse din foc. Iar pe Sfânta Iuliana a poruncit s-o ducă la desfrânare și s-o batjocorească. Și mulți din popor care erau de față, alergau întrecându-se unul pe altul, ca să intre mai întâi la dânsa, că erau ca niște dobitoace în fața frumuseții ei.

Dar când era dusă la locul de desfrânare, îndată îngerul Domnului a venit înaintea ei, zicându-i: „Nu te teme, Iuliano, că Domnul tău Iisus Hristos, Căruia îi slujești, m-a trimis să te apăr, ca să se preamărească numele cel Sfânt al Lui, în toți cei ce se tem de Dânsul”. Și lovea îngerul cu orbire pe acei desfrânați care voiau să îndrăznească spre sfânta, scuturându-i ca pe niște praf de la picioarele miresei lui Hristos, încât nu se puteau apropia de dânsa. Deci, pipăind pereții, nu știau unde merg.

Văzând poporul acel lucru, striga ca și cu o gură, grăind cu mare glas: „Mare este Dumnezeul lui Pavel și al Iulianei, Care pretutindeni mântuiește și acoperă pe cei ce se tem de El”. Iar cei ce erau orbiți, plecându-și genunchii, strigau către sfânta: „Iuliano, roaba Dumnezeului de sus, am greșit înaintea ta nebunește, poftind a îndrăzni spre tine, ci ne iartă ca o slujitoare a Dumnezeului Cel bun și te roagă pentru noi Hristosului tău, să ne dăruiască vederea”. Sfânta Iuliana, milostivindu-se spre dânșii, a luat puțină apă și, ridicându-și ochii spre cer, a chemat pe Domnul, grăind: „Dumnezeule adevărat, Iisuse Hristoase, Mântuitorule al tuturor oamenilor, auzi-mă pe mine roaba Ta și arată acum semnele și minunile pe care le faci fiilor oamenilor și dăruiește acestora vedere, ca să se preamărească numele Tău cel sfânt”.

Zicând aceasta, a stropit cu apă pe toți cei orbiți și îndată au văzut; și căzând la pământ, mulțumeau lui Dumnezeu și alergând la biserica creștinească, își mărturiseau greșelile cu pocăință și s-au făcut creștini, învrednicindu-se de Sfântul Botez.

Sfântul Pavel, fiind chinuit de muncitori din porunca împăratului și bătut fără cruțare cu bețe de fier arse în foc, schimbându-se slugile și bețele, striga către împăratul, grăind: „Aureliane, tiranule păgân, ce rău am făcut ca să mă muncești așa de cumplit și fără de Dumnezeu; căci cu adevărat Stăpânul meu Iisus Hristos îmi ușurează durerile, iar pe tine te așteaptă moștenirea veșnicului foc, care este gătită ție și diavolului care te-a ridicat asupra noastră”.

Aurelian a zis: „Pavele, unde este Iuliana, sora ta? Zici că este fecioară și iată că acum este batjocorită prin desfrânare. Oare, o mai socotești a fi mireasa lui Hristos?”. Sfântul răspunse: „Cred Dumnezeului meu, Cel ce-mi ușurează durerile și mă izbăvește din izvodirile tale cele viclene, că și pe sora mea o va apăra și o va păzi fără de prihană de toată spurcăciunea, fiindcă a trimis din cer pe îngerul Său, s-o păzească”.

După un ceas, a grăit iarăși: „Iată se întoarce sora mea fără de prihană, având curăția nevătămată și vine să-mi vadă legăturile și rănile”. Aceasta o grăia Sfântul, văzând cu ochii proorocești toate cele ce se făcuseră cu Sfânta Iuliana, căci tiranul trimisese să aducă pe sfânta de la desfrânare. După ce a adus pe sfânta la judecată, văzând-o Sfântul Pavel, s-a umplut de mare bucurie și se veselea, luminându-se la față. Apoi Aurelian a zis către Sfânta: „Iuliano, s-au săturat desfrânații de frumusețea ta?”.

Sfântă a răspuns: „Frumusețea, cuviința și toată podoaba mea este Hristos al meu, Care a trimis pe îngerul Său și m-a păzit curată pe mine, smerita roaba Sa; căci am nădăjduit spre El și slăvesc preasfânt numele Lui, că numai El este Dumnezeu, Care face minuni și nu este alt Dumnezeu afară de El”. Tiranul a poruncit apoi să-l dezlege pe Pavel.

După aceasta, din poruncă împărătească, a fost săpată o groapă adâncă, ca de trei stânjeni, au aprins foc într-însa și au umplut-o cu lemne; apoi, după ce au ars lemnele desăvârșit și s-au făcut mulți cărbuni de foc în groapa aceea, tiranul a poruncit să arunce în ea pe Sfinții Mucenici Pavel și Iuliana. Iar ei bucuroși mergeau spre groapă cea înfocată, binecuvântând pe Dumnezeu. Și chemând pe Mântuitorul Hristos în ajutorul lor, s-au însemnat cu semnul Crucii și s-au aruncat în foc. Deci stăteau în foc cântând și lăudând pe Domnul, pentru că îngerul Domnului pogorându-se din cer, a izgonit puterea focului din groapă, aruncând cărbunii afară, iar pe mucenici i-a păzit întregi și nevătămați. Și stăteau sfinții în groapă, cântând și grăind: „Bine ești cuvântat, Dumnezeule, Împăratul veacurilor, că Ți-ai adus aminte de smerenia noastră și ai stins văpaia focului, trecând ca un bun greșelile noastre; Tu ne-ai păzit întregi și sănătoși pe noi nevrednicii, de mânia tiranului Aurelian”. Și se auzeau în popor toate cuvintele lor și mulți din elini, văzând puterea lui Dumnezeu, s-au umplut de bucurie cu inima și, lepădându-se de idoli, au crezut în Hristos.

Apoi împăratul a poruncit să astupe cu pietre pe sfinții care erau în groapă; dar îndată s-a făcut tunet înfricoșat și fulgere, arătându-se un nor de foc vărsându-se pe pământ și s-a auzit glas din cer, zicând: „Aureliane, te vei duce în focul gheenei, care ți s-a gătit ție și tatălui tău, diavolul”. Atunci s-a înfricoșat Aurelian cu tot poporul elinesc. Apoi tiranul a poruncit să scoată pe sfinți din groapă și să-i închidă în temniță. Iar ei slăveau pe Dumnezeu de toate minunile, pe care le-a făcut pentru dânșii.

A șaptea zi, șezând Aurelian la judecată, a poruncit slujitorilor să aducă pe toți idolii de aur și de argint pe care îi avea, împodobiți cu pietre de mare preț și a așternut sub picioarele lor porfira sa împărătească. Apoi, aducând pe Sfinții Mucenici Pavel și Iuliana, a zis către dânșii cu mânie: „Apropiați-vă și vă închinați zeilor, că nu veți scăpa din mâinile mele”.

Iar Sfântul Pavel cu îndrăzneală a răspuns: „Niciodată, tiranule, nu vom lăsa pe Dumnezeu, Care a făcut cerul și pământul. Deci nu nădăjdui că ne vei pleca vreodată spre închinarea idolilor”. Aurelian zise: „Vrednicule de cumplită moarte, oare ți se pare că aceștia sunt idoli? Nu cunoști puterea care este într-înșii?”. Grăit-a Sfântul Pavel: „Acest Zeus, care zici tu că este zeu, a fost om, care învățase meșteșugul vrăjitoresc și, fiind mai mult decât toți oamenii pătimaș și prea neînfrânat, oricâte femei și fete le vedea frumoase, vrând să fie cu ele, le înșela în multe feluri cu vrăjile; căci se prefăcea uneori în taur, alteori în chip de păsări, în vulturi și în lebădă iar alteori în aur și așa, amăgind și prihănind mulți oameni, se socotea de dânșii ca Dumnezeu și se cinstea. Și, ca să nu mai grăiesc pe rând toate ale lui fapte fără de rușine și fără de lege, căci știu că te mânii auzind, însă nu de mânia ta mă tem, ci, ca să nu se vatăme urechile celor ce aud, voi tăcea celelalte.

Dar celălalt care este lângă Zeus și care se numește Apolon, au nu din desfrânare este născut, dintr-o femeie ce se numea Latona, care l-a născut între doi copaci? Și acela multe fapte urâte a făcut, urmând tatălui său Zeus? Asemenea și Dionisos, numitul vostru zeu, au doară nu este născut din desfrânare, din Semele, fata lui Kadmos?”. Iar Aurelian a zis către sfânt: „Minți, ticălosule! Au nu din Hera, maica zeilor, este născut Dionisos?”. Sfântul Pavel a râs și a zis: „Au este vreun Dumnezeu născut din femeie și care a început a fi Dumnezeu, nefiind mai înainte Dumnezeu și oare are Dumnezeu femeie și naște din femeie fii?”.

Atunci Aurelian a zis: „Necuratule și bârfitorule, până când cu mincinoase vorbe și cu dosădiri hulești și ocărăști pe zeii noștri? Au doar Iisus Hristos al vostru, despre Care ziceți voi că este Dumnezeu ceresc, nu este născut din femeie?”. Răspuns-a Sfântul Pavel: „Nu ești tu vrednic să povestești tainele lui Dumnezeu; însă ca să nu se vatăme cu cuvintele tale cei ce stau împrejur, de trebuință este a spune pe scurt, despre aceea ce întrebi: La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul și toate cele de pe dânsele, mările și toate cele ce sunt într-însele.

După aceea a zidit pe om după chip și asemănare, fiind curat și fără nici o răutate, drept și binecredincios și l-a pus în Raiul cel plin de bunătăți, făcându-i și soție din coasta lui. Iar tatăl vostru, diavolul, nesuferind să vadă pe om într-o fericire că aceea, a amăgit pe Eva și printr-însa pe Adam, spre călcarea poruncii lui Dumnezeu. Și a fost izgonit Adam împreună cu Eva din Rai și a născut fii și fete, din care s-a umplut lumea; și tot neamul omenesc era supus sub moartea păcatului, ce intrase în lume prin călcarea de poruncă. Și toți strămoșii noștri cei drepți se pogorau în iad, ca și cei nedrepți; că împărățise moartea, precum Apostolul lui Hristos grăiește, de la Adam și peste cei ce nu greșiseră, după asemănarea călcării de poruncă a lui Adam.

De aceea, Tatăl Cel ceresc, Atotputernicul Dumnezeu, milostivindu-Se spre neamul omenesc și voind a-l ajuta, a trimis pe Fiul Său, ca să ia asupra Sa trup omenesc și să mântuiască pe Adam și pe cei ce erau împreună cu dânsul fiind ținuți în legăturile iadului. Iar Fiul lui Dumnezeu este Cuvântul Tatălui, Cel mai înainte de toți vecii născut dintr-Însul. El este înțelepciunea Lui, puterea și dreapta Lui, pentru a Cărui întrupare, Arhanghelul Gavriil bine a vestit Sfintei Fecioare cea preacurată și preacinstită, născută din proorocească și împărătească seminție, întru al cărei preacurat și sfințit pântece Însuși Dumnezeu, adică Cuvântul Tatălui Cel nevăzut, sălășluindu-Se, a luat asupra Sa trup, când a zis către dânsa îngerul: Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine. Și iarăși: Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.

Deci, S-a născut Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul Tatălui, din Fecioara cea fără de prihană, cu trup, cu care S-a îmbrăcat ca și cu o haină, pentru mântuirea oamenilor. Pentru că nimeni nu putea să-L vadă pe Dumnezeul Cel adevărat, așa precum este El, deoarece Dumnezeu este foc care mistuiește; nici nu poate omul viețuind pe pământ, să vadă fața lui Dumnezeu și să fie viu. De aceea, întrupându-Se, Dumnezeul nostru, S-a născut și ca un prunc cu lapte a fost hrănit, desăvârșit fiind cu Dumnezeirea.

După aceea a fost prunc tânăr, crescând cu trupul ca om desăvârșit și împreună a locuit cu oamenii treizeci și trei de ani, umblând prin cetăți și prin sate, bine făcând tuturor și izbăvind pe cei asupriți de diavol. Apoi S-a răstignit de voie pe lemnul Crucii, ca să dea mântuire lumii celei pierdute prin înșelăciunea diavolească. Și, murind cu trupul, S-a pogorât în iad cu sufletul Său cel Sfânt și a sfărâmat porțile cele de aramă și a frânt zăvoarele cele de fier. Apoi a scos din întuneric și din legăturile diavolești sufletele sfinților și în părțile cele de sus le-a ridicat, iar a treia zi a înviat din morți cu trupul Său.

După înviere S-a arătat ucenicilor și la mulți alții, care au crezut într-Însul cu adevărat; și a stat pe pământ, mâncând și bând cu Apostolii, încă patruzeci de zile. După aceea S-a înălțat la cer și șade de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, cu Trupul Său. Iar acum diavolul se vaietă de durere, deoarece Hristos Dumnezeu L-a surpat sub picioarele creștinilor, ca să se calce de cei ce intră întru Împărăția cerului, de care tu ești străin, căci ai parte de veșnicul foc al gheenei, care este moștenirea tatălui tău, diavolul”.

Acestea auzindu-le Aurelian, s-a tulburat la față de mânie și scrâșnind din dinți, a zis: „Bârfitorule și necuratule, multe cuvinte mincinoase te-am lăsat pe tine să grăiești cu îndelungată răbdare. Dar până când te voi lăsa a mă ocărî pe mine și a huli pe zei? Acum vă grăiesc vouă cuvântul cel mai de pe urmă: de nu jertfiți zeilor, cu cumplite morți vă voi pierde”.

Iar Sfântul Pavel și Iuliana cu mare glas au strigat, zicând: „Creștini suntem și spre Hristos avem nădejde! Zeilor tăi nu ne vom închina și diavolilor tăi nu vom sluji și nici de muncile tale nu ne temem. Scornește asupra noastră munci câte voiești, căci credem în Dumnezeu. Iar tu vei fi biruit de Hristos, Cel ce ne întărește pe noi și biruiește ale tale înrăutățite și tirane meșteșugiri”.

Atunci Aurelian a poruncit ca pe Sfântul Pavel să-l lege de un lemn și cu foc aprins să-i ardă fața. Iar propovăduitorul lui Hristos a strigat: „Nu ocărî pe Împăratul și Stăpânul a toată lumea și nu-L huli pe El”. Sfânta Iuliana a strigat și ea: „Tiranule necurat, ce rău a făcut fratele meu, ca așa de cumplit să-l muncești?”. Iar Aurelian a poruncit ca tot astfel să lege și pe Sfânta Iuliana, s-o muncească și cu foc să-i ardă fața ei, căreia îi și zicea: „Femeie, fără de rușine, rușinează-te, precum se cuvine femeilor”.

Sfântă a răspuns: „Cu adevărat, Aureliane, te voi asculta pe tine, cel ce-mi poruncești să mă rușinez, fiind eu femeie. Însă mă rușinez de Hristos Dumnezeu, Care este viu înaintea ochilor mei și nu pot a-L lăsa și a mă închina diavolilor, căci cred cu tărie în Dumnezeul meu”. Aurelian, văzându-se ocărit de sfinții mucenici, se mânia și totodată se rușina și a poruncit ca tot trupul lor să-l ardă. Iar poporul care privea la chinuirea sfinților, striga cu mare glas: „Împărate Aureliane, judeci cu nedreptate și tot cu nedreptate îi muncești pe aceia; dacă nu voiesc să aducă jertfe zeilor, dă asupra lor răspuns de moarte”.

Atunci Aurelian, temându-se ca să nu se scoale cineva din popor împotrivă, a dat răspuns că să li se taie capetele, iar trupurile lor să se arunce spre mâncarea câinilor, a fiarelor și a păsărilor. Astfel au fost duși sfinții la moarte, bucurându-se, veselindu-se și cântând cuvintele psalmului: Mântuitu-ne-ai pe noi, Doamne, de cei ce ne supără și pe cei ce ne urăsc i-ai rușinat!

Fiind scoși afară din cetate la locul cel de tăiere, Sfântul Pavel a rugat pe gealat, ca mai întâi să taie pe Sfânta Iuliana, căci se temea, ca nu cumva ea să se înfricoșeze văzând tăierea lui. Iar Sfânta Iuliana, însemnându-se cu semnul Crucii, și-a întins grumazul, veselindu-se, și i l-au tăiat. Sfântul Pavel, văzând pe sora sa săvârșită prin mucenicie, și-a ridicat ochii la cer și a mulțumit lui Dumnezeu. După aceea, îngrădindu-se însuși cu semnul Crucii, și-a întins grumazul, și i l-au tăiat.

Deci sfintele lor trupuri zăceau afară din cetate, neîngropate, căci erau puși ostași de împărat să pândească de departe, ca să nu le fure creștinii. Și veneau la locul acela câini și nu se atingeau de trupurile mucenicilor. Asemenea și lupii venind, nu numai că nu se atingeau, dar chiar le străjuiau, șezând lângă ele nedepărtați. Apoi și păsările mâncătoare de trupuri zburau pe deasupra, însă nici una n-a șezut pe ele, ci numai zburau peste ele ca și cum le-ar fi păzit și nici muște nu lăsau să cadă pe ele. Și aceasta a fost șapte zile și șapte nopți.

Ostașii au vestit aceasta lui Aurelian, iar el auzind, a zis: „O, ce farmece de rea credință au creștinii, căci nici morți n-am putut să-i biruim!”. Și a poruncit ostașilor ca noaptea să se ducă de la strajă, căci nu voia să-i mute ziua, ca să nu fie batjocoriți de creștini. Făcându-se ziuă, creștinii văzând că ostașii de strajă nu sunt, mergând, au luat mult chinuitele trupuri ale Sfinților Mucenici Pavel și Iuliana și le-au îngropat la ei cu cinste, astfel împărățind Domnul nostru Iisus Hristos.

Pentru toate se cuvine Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, slavă, cinste și închinare, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Ultimele din categorie