În vremea împăratului Traian, erau cinci fecioare care trăiau în sihăstrie și care se îngrijeau de sfintele moaște ale mucenicilor. Drosida, fiica împăratului Traian, aflând despre acest lucru, le-a rugat pe fecioare să o ia cu ele la ridicarea unui trup din locul în care fusese aruncat. Sfetnicul împăratului, Adrian, logodnic al Drosidei, dăduse poruncă să fie păzite trupurile în acea noapte, pentru a vedea cine vine să le ia.

Și fiind prinse cele cinci fecioare dimpreună cu Drosida, au fost aduse la judecată. Văzând Adrian că între ele se află și logodnica lui, a poruncit ca ea să fie ținută sub pază, pentru a se căi de ce a făcut, iar cele cinci fecioare să fie aruncate într-un vas cu aramă topită. Iar din cenușa lor și arama topită s-au construit apoi fundurile vaselor celor mari în care se scăldau închinătorii la idoli.

Venind ziua serbării, unul dintre eretici s-a apropiat de vase și a murit, și nimeni nu a putut să intre înăuntru. Atunci împăratul Traian a poruncit să se topească și să se facă cinci idoli din aramă, spre necinstea mucenițelor, iar peste noapte a avut un vis că acolo unde sunt cele cinci, acolo va ajunge și fiica lui. Mâniindu-se, împăratul a hotărât ca toți cei care se închină lui Hristos să se arunce singuri în cuptorul cu foc.

Drosida dorea să se arunce, dar nu era botezată și cugeta că nu se poate înfățișa astfel în fața Domnului. Așa că a fugit de sub supravegherea străjerilor, cugetând că nu are haină de nuntă să meargă la Dumnezeu, întrucât nu era botezată. Ungându-se cu mirul pe care-l avea la ea, s-a aruncat în apa unui lac şi s-a botezat, zicând: „Se botează roaba lui Dumnezeu, Drosida, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin”. După aceea s-a ascuns, șapte zile a primit hrană de la îngeri.Iar în a opta zi, Sfânta Muceniţă Drosida şi-a găsit mucenicescul sfârşit în cuptorul de foc aprins de prigonitori.