De unde a fost și din ce părinți s-a născut acest cuvios, istoria sa nu arată. Numai aceasta se știe despre el: că prin sihăstreștile sale osteneli a câștigat cerul ca patrie. Astfel, mai întâi s-a dus la o mănăstire unde s-a făcut monah. Apoi s-a suit în vârful unui munte, și acolo și-a făcut o mică îngrăditură de pietre, înăuntrul căreia se nevoia fericitul fără acoperământ sau umbrire. Avea o haină de piele, iar hrana lui era năut și bob muiat; câte odată mânca și smochine uscate.

Dar atât de tare s-a nevoit din început până la sfârșit, încât și după de a ajuns la adânci bătrâneți și i-au căzut aproape toți dinții, nu și-a schimbat nici hrana, nici locuința, ci vitejește suferea suflările vânturilor celor potrivnice, având fața zbârcită și carnea trupului uscată, încât nici brâul nu putea sta pe mijlocul lui, ci cădea jos, de vreme ce carnea de sub mijlocul său era topită, ca și oasele, despre amândouă părțile mijlocului.

Și fiindcă veneau mulți la el și-i tulburau liniștea, s-a dus la o sihăstrie ce era aproape și făcându-și o îngrăditură, în unghiul zidului, se nevoia acolo după obișnuita sa nevoință. Se mai spune despre el că toate cele șapte săptămâni ale marelui Post mânca numai cincisprezece smochine uscate, deși era chinuit de o nespusã boală.

Cu asemenea osteneli a viețuit peste nouăzeci de ani și apoi s-a mutat către Domnul.