Sfântul Cuvios Martirie s-a născut în orașul Veliki Luki, Rusia, în secolul al XVI-lea, primind la botez numele de Mina. Părinții lui, Cosma și Ștefanida, au murit când el avea doar zece ani. A fost crescut de tatăl său duhovnicesc, un preot al Bisericii Bunei Vestiri din orașul natal. Acesta s-a hotărât să se călugărească la Mănăstirea Sfintei Treimi.

Sfântul și-a vizitat în mod regulat bătrânul și nu după mult timp intră și el în viața monahală în aceeași mănăstire, primind la călugărie numele de Martirie. Sfântul mânca doar o dată pe zi. După slujbele din biserică își făcea rugăciunea în chilie, apoi lucra în timpul nopții la măcinat porumb.

După șapte ani de asceză și rugăciune, Cuviosul, cu binecuvântarea părintelui său duhovnic, a luat cu el Icoana Sfintei Treimi și a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Tihvin și s-a retras pe Insula Zelenom (Insula Verde), trăind aici în deplină asceză. Pe insulă a întemeiat o mănăstire în cinstea Maicii Domnului. Aspră și dureroasă era viața călugărului în pustie, dar nici frigul, nici privarea, nici fiarele sălbatice, nici viclenia vrăjmașului nu au putut să-i zdruncine dorința de a sluji Domnului.

Într-o noapte, Sfântul Martirie a văzut în vis chipul Fecioarei Maria plutind pe apă. Sfântul Arhanghel Gavriil l-a chemat să meargă să găsească sfânta icoană. Într-adevăr, coborând spre lac a văzut icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu plutind pe apă. A luat-o cu evlavie și venerație și a dus-o la locul său de asceză.

În anul 1570, Sfântul Martirie a fost hirotonit presbiter de către Arhiepiscopul de Novgorod și a fost numit stareț în anul 1582.

Sfântul Martirie a adormit întru Domnul în anul 1603, strigând către Dumnezeu pentru ultima dată: „Doamne, dă pace tuturor creștinilor ortodocși”.