Fericitul și Sfântul Părintele nostru Tit iubit din tinerețe pe Hristos și, plecând din lume, s-a dus într-o viață de obște. Luându-și asupra sa îngerescul chip, mergea pe calea cea strâmtă și anevoioasă a vieții monahicești, cu multă răbdare pentru Dumnezeu. Și avea atâta smerenie și ascultare, încât nu numai pe frați, ci și pe toți oamenii i-a covârșit cu acele fapte bune.

După această a fost pus păstor al oilor cele cuvântătoare ale lui Hristos. Și avea atâta blândețe, dragoste și milă către toți, încât într-acea vreme nu se afla între acei bărbați altcineva de acest fel. Păzindu-se curat cu trupul și cu sufletul din tânăra vârsta, era ca un înger al Domnului. Drept aceea a fost și făcător de minuni, stâlp însuflețit și nemișcat s-a arătat Sfintei Biserici, care era tulburată de eresul luptării de icoane. Și lăsând ucenicilor săi exemplu de viață pustnicească, s-a dus către Domnul.