Acesta a trăit pe vremea lui Leon Isaurul, luptătorul de icoane. El, lăsând lumea și cele lumești, s-a făcut monah și a petrecut în viața monahicească cu fapte bune, precum se cădea. Apoi, când cinstirea sfintelor icoane era lepădată, s-a împotrivit cu tărie luptătorilor de icoane. Pentru aceea, l-au prins și l-au chinuit mult, însă nu s-a supus și nu s-a învoit cu erezia lor, propovăduind adevărul până la moarte, având ajutor pe dumnezeiescul Procopie.

Deci Sfântul Vasile a fost strujit, ca și cuviosul Procopie, peste tot trupul și pe grumaji, și aruncat în temniță, stând legat foarte multă vreme, până ce a pierit de pe pământ împăratul cel fără de lege. Murind tiranul acela, au fost eliberați Cuviosul Vasile și Sfântul Procopie și ceilalți mărturisitori. Și viețuiau în aceleași pustnicești osteneli ca și mai înainte, aducând pe mulți la dreapta-credință și povățuindu-i la viața cea îmbunătățită. Apoi, după mulți ani și după viața cea plăcută lui Dumnezeu, a venit fericitul său sfârșit și s-a dus veselindu-se întru rugăciuni și mulțumiri, la Dumnezeu, pe Care l-a iubit din tinerețe.